Sari direct la conținut

Imagini spectaculoase de la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Milano-Cortina

HotNews.ro
Imagini spectaculoase de la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Milano-Cortina
Ceremonia de deschidere a JO de Iarnă, Stadionul San Siro din Milano, 6 februarie 2026. Credit: David J. Phillip / AP / Profimedia

Ediția din 2026 a Jocurilor Olimpice de Iarnă se desfășoară în Italia, la Milano și Cortina d’Ampezzo, și a fost deschisă oficială prin ceremonia de vineri seară de pe Stadionul San Siro.

Competiția se desfășoară în perioada 6-22 februarie și reunește aproximativ 2.900 de sportivi din 92 de delegații, care vor concura în total în 116 probe pe gheață și pe zăpadă, la opt sporturi și 16 discipline sportive, potrivit Agerpres.

Ceremonia de deschidere a JO de Iarnă, Stadionul San Siro din Milano, 6 februarie 2026. Credit: ANP / ddp USA / Profimedia

Tema ceremoniei de deschidere este „armonia”. Evenimente mai mici au fost organizate și în celelalte situri olimpice, la Livigno, Predazzo și Cortina d’Ampezzo.

Pentru actuala președintă a Comitetului Internațional Olimpic, Kirsty Coventry, este prima ediție a Jocurilor Olimpice din mandat. Ea a preluat conducerea forului la 23 iunie 2025.

Este a treia oară în istorie când Jocurile Olimpice de Iarnă se desfășoară în Italia, după edițiile care au avut loc la Cortina d’Ampezzo (26 ianuarie și 5 februarie 1956) și la Torino (10-26 februarie 2006).

Ceremonia de deschidere a JO de Iarnă, Stadionul San Siro din Milano, 6 februarie 2026. Credit: Petr David Josek / AP / Profimedia

România este reprezentată la Jocurile Olimpice de Iarnă din 2026 de 29 de sportivi (28 de titulari și o rezervă), însoțiți de echipele tehnice, conform Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR).

Cei șapte purtători de drapel ai României sunt: Julia Sauter (patinaj artistic) – Milano, Kata Mandel (snowboard) și Alexandru Ștefănescu (schi alpin) – Livigno, Daniela Toth (schi sărituri) și Paul Pepene (schi fond) – Predazzo, Raluca Strămăturaru (sanie) și Mihai Tentea (bob) – Cortina d’Ampezzo.

Ceremonia de deschidere a JO de Iarnă, Stadionul San Siro din Milano, 6 februarie 2026. Credit: Francisco Seco / AP / Profimedia

„Pentru Team Romania, defilarea este mai mult decât un protocol olimpic – este confirmarea că visul de a ajunge aici a fost urmat până la capăt. Un moment de liniște înainte de start, în care emoția se întâlnește cu determinarea”, a declarat COSR, vineri seară, într-o postare pe Facebook.

Ceremonia de deschidere a JO de Iarnă, Stadionul San Siro din Milano, 6 februarie 2026. Credit: Henk Jan Dijks/Marcel ter Bals / DeFodi Images / Profimedia

România are în palmares o singură medalie olimpică la Jocurile de Iarnă. Este vorba despre bronzul obținut de echipajul de bob de două persoane alcătuit din Ion Panțuru și Nicolae Neagoe, în 1968, la Grenoble.

Ceremonia de deschidere a JO de Iarnă, Stadionul San Siro din Milano, 6 februarie 2026. Credit: Hassan Ammar / AP / Profimedia

INTERVIURILE HotNews.ro