Importanța geostrategică a industriei energetice românești

În utimele două săptămâni am înregistrat trei atacuri în presă la industria energetică românească. Primul la Hidroelectrica, despre care am scris la sfarsitul lui ianuarie 2024. Al doilea este la Nuclearelectrica, zilele trecute.

Cel la Hidroelectrica este dat de, nici nu te aștepti: Mircea Cosea, care este profesor universitar, și este scris într-un ton naționalist – suveranist. Domnia sa temându-se că în această companie, listată pe BVB de Fondul Proprietatea care și-a vândut pachetul de aproape 20% de acțiuni prin ofertă publică, statul român va pierde controlul asupra companiei.

Al doilea este mai insidios, fiind scris de o jurnalistă căreia dacă îi analizam scrierile, constatăm că trăiește într-o permanentă teorie a conspirației. Articolele sunt preluate (prin parteneriat) de una dintre cele mai toxice publicații de limbă română. Mai mult decât atât, nu are cunoștințele minime despre economie și bursă. (A terminat filosofie – jurnalistică). Dar suntem obișnuiți cu persoane care emit păreri fără a avea minimul de expertiză necesară dintr-un anumit domeniu.

Al doilea articol ne alarmează că Nuclearelectrica ar putea trece, la rândul ei în mâini străine. Ale americanilor și canadienilor. Al treilea e cât se poate de direct: cică americanii vor băga în faliment Nuclearelectrica, ne explică aceeași persoană care l-a scris pe precedentul. Atacurile de presă ar putea face parte din războiul hibrid pe care Federația Rusă îl duce în România!

Știm că ministrul Sebastian Burduja a fost în Statele Unite, unde a avut contacte cu reprezentanți ai guvernului american sau ai companiilor din domeniul energiei. Pe agenda domniei sale s-a aflat terminarea celor două reactoare ale Centralei de la Cernavodă, SMR-urile, stocarea de energie electrică și energia geotermală.

Situația pachetelor de acțiuni Nuclearelectrica este clară: statul deține 82,4981% și nu este nici un pericol ca să-și piardă controlul.

Nu știu care va fi sursa de bani pentru investiții, dar există mai multe posibilități.

Dacă bugetul statului nu permite investiții de asemenea anvergură, prima opțiune este ca Nuclearelectrica să se ducă la o bancă pentru a împrumuta niște miliarde de dolari pentru finalizarea investiției în cele două reactoare. A doua este emiterea de obligațiuni. Ambele sunt destul de scumpe.

A treia este ca din pachetul existent în portofoliul statului să se vândă o parte din acțiuni. Puțin probabil!

A patra este ca Statul, împreună cu ceilalți acționari, să decidă să se măreasca capitalul social printr-o emisiune de acțiuni noi. Probabil este cea mai bună variantă. … Sau o combinație dintre cele patru variante … Astazi, capitalizarea este de aproape 15 miliarde de lei, la un capital social (sigur subevaluat) cu puțin peste 3 miliarde de lei. Nu ar fi nici o problemă ca statul (ca acționat majoritar) să decidă emiterea de noi acțiuni, care să fie vândute pe bursă la valoarea reală, deci mult mai mare, pentru a capitaliza Nuclearelectrica și ca aceasta să poată investi în cele două proiecte strategice.

Unde este importanta geostrategică ?

Primul pas a fost făcut atunci când Nicolae Ceaușescu a decis ca tehnologia pentru prima centrală nucleară să fie alta decât cea sovietică. România era ieșita atunci din siajul Uniunii Sovietice și nu dorea să fie dependentă de tehnologia și combustibilul nuclear rusesc.

Al doilea pas a fost făcut de conducerile de atunci ale Statelor Unite și Canadei, care au decis să furnizeze tehnologia CANDU României comuniste. A fost una din pierderile strategice ale sovieticilor. Conducerea de atunci a României și-a negociat independența în industria energetică nucleară, realizând construcția lanțului extracție- producție – prelucrare a materiilor prime și utilajelor de producție de energie electrică. Astfel, în 1990 România putea să-și producă (aproape) toate elementele necesare industriei energetice nucleare. Ulterior, crizele și neștiința decidenților au închis multe din unitățile de producție din lanț. (Nu intrâm în amănuntele sulfuroase.) Astfel, astăzi, România nu-și mai poate termina celelalte reactoare începute. Au fost gândite cinci de 720 MW. Două au fost finalizate. La încă două s-a lucrat, greoi, până astăzi.

Tehologiile au evoluat. Normele de securitate au evoluat. România a rămas în urmă pe toate ramurile, de la cercetare, până la extracție, prelucrare și producția de utilaje. Știm că astăzi nu mai suntem în stare să producem mare lucru pentru terminarea celor două reactoare 3 și 4.

Așa că dacă se materializează noile transferuri de tehnologie și de utilaje și echipamente din orice țară care nu este în siajul Federației Ruse, putem spune că România a mai făcut un pas geostrategic către democrațiile occidentale. Parteneriatul strategic cu Statele Unite ajută România. Știm că americanii furnizează tehnologie numai acolo unde există o zonă de securitate și tehnologie critică, așadar numai aliaților de încredere. Capitalul și investitiile vin numai unde nu există riscuri. Se pare că ne clasăm bine și la capitolul încredere și la capitolul siguranță.

Dacă ne uităm în peisaj, vedem ca majoritatea țărilor membre NATO își schimbă traiectoriile industriale datorită războiului din Ucraina, întărindu-și industria de armament și muniții după ce au constatat că, la un poțential atac al Federației Ruse, nu rezistă prea multe zile cu ceea ce se află acum pe stoc.

România este departe de a putea trece către o industrie grea care să poată produce armament și muniții numai prin simplul fapt că nu are energia necesară unei astfel de dezvoltări.

Un alt pas important a fost făcut zilele trecute de ministrul Burduja, care a semnat o scrisoare de intenție cu Loockheed Martin. Domnia sa a făcut anunțul pe Facebook : ”Este un prim pas pentru dezvoltarea tehnologiei de producție a bateriilor în România. Și nu orice fel de baterii, ci bateriile de ultimă generație produse de Lockheed Martin, GridStar Flow (baterie de flux redox), o soluție inovatoare de stocare a energiei la scară largă pentru aplicații utilitare, comerciale, industriale și militare. Este o tehnologie rentabilă și eficientă pe termen lung, cu o durată de viață operațională de 20 de ani și care, foarte important, nu depinde de materii prime critice și este prietenoasă cu mediul.”

De ce este important acest pas? –Citeste restul articolului si comenteaza pe Contributors.ro