Sari direct la conținut

Impotriva amneziei: Amintirea Doinei Cornea

Contributors.ro
Vladimir Tismaneanu, Foto: Hotnews
Vladimir Tismaneanu, Foto: Hotnews

Doina Cornea s-a stins din viata, la 88 de ani, pe 4 mai 2018. A intruchipat, inainte si dupa prabusirea dictaturii, ceea ce numim curaj civic. Textele ei, transmise la postul de radio Europa Libera, erau de o vibranta franchete. Nu avea diploma de filosofie morala, dar a trait in adevar cand atatia altii se refugiau in scorburile tacerii. Cuvintele ei au fost lectii de etica aplicata

Scriu aceste randuri mai ales pentru cei care n-au trait acele momente ale rezistentei morale. Scopul Securitatii a fost sa arunce vopseaua derizoriului asupra unor atitudini fundamental decente. Aparatele ideologice feseniste au continuat aceste malefice operatiuni. Eu unul sunt convins ca avem, reluind termenul lui Tony Judt, un trecut utilizabil (usable past). Important este sa-l luminam si sa-l cunoastem. Doina Cornea si Ana Blandiana au demisionat in ianuarie 1990 din Consiliul FSN. Scenariul bolsevic al „cooptarii” lor a esuat. Fusesera puse pe lista lui Ilici pe post de decor, ca figurante, fara sa fi fost intrebate. Au aflat de la televizor. Iliescu, Dan Martian, Voican, Magureanu erau niste necunoscuti. Gratie posturilor de radio occidentale, in primul rand „Europa Libera”, cele doua doamne erau super-cunoscute. Mai ales intre tineri si intelectuali, erau admirate si iubite. Gestul lor a contat imens. Indeosebi in marile centre urbane cadea perdeaua de pe ochi. In martie era lansata Proclamatia de la Timisoara. Era vorba de o sfidare a confiscarii nomenclaturisto-securista a Revoluiei. Gestul lor a fost un revelator si un detonator. Impostura „salvatorilor naționali”, a lichelelor care refuzau sa faca pasul inapoi cerut in faimosul Apel al lui Gabriel Liiceanu, era demascata.

Panicati de radicalizarea „strazii”, Iliescu si camarila sa au înființat ficțiunea pseudo-parlamentara numita CPUN. Au beneficiat de serviciile PNL-ului condus de alunecosul Radu Campeanu. Intrau în actiune si „Tinerii Liberali” de „patriciana” extractie si orientare. Atunci au demarat campaniile calomnioase din presa fesenista, insinuările abjecte, „alogenizarea” criticilor puterii neocomuniste, infamiile produse pe banda rulanta, zi de zi, ceas de ceas. Nu doar in :”Dimineata” si „Azi”, ci si in „Adevarul” condus de Dumitru Tinu si Darie Novaceanu. –

Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro