Impozitul agricol – un rau necesar

Prin introducerea unui impozit agricol mai semnificativ, incepand de anul viitor, o restructurare dureroasa va porni, in mod obiectiv, in agricultura, mai ceva decat aceea din industrie, care, printre altele, a dus la pierderea, intr-un deceniu, a circa 3,5 milioane de locuri de munca.

De impozitul agricol vor fi afectati aproape 5 milioane de proprietari de exploatatii agricole si, indirect, cei peste 10 milioane de cetateni ai Romaniei (respectiv 47% din populatia tarii) care traiesc in mediul rural.

Analiza grilei de impozitare ar urma sa nu sperie pe detinatorii de terenuri agricole. Impozitele sunt, in fond, modice. Dar impactul va fi major. De ce?

In contextul specific din perioada postdecembrista, o mare parte din agricultura privata, redevenita preponderenta in urma reformei fondului funciar, dar confruntata cu o aproape totala lipsa de resurse financiare si inventar agricol, s-a retras catre sine, catre o economie de tip natural.

Mica productie, segmentul dominant in sectorul agricol privat, a devenit exemplul tipic de decuplare a economiei reale de economia monetara in favoarea economiei naturale, a economiei necontabilizate.

Acest segment, in contextul oprimarii sale prin preturile nerezonabile la produsele si serviciile industriale pentru agricultura, a refuzat mereu mai pregnant respectivele produse si servicii, a restrans pe cat posibil relatiile cu piata si a pus in functiune pentru supravietuire mai multe mecanisme de troc si, oricum, a respins orice legatura cu sistemul bancar.

In mare parte, productia din acest segment nu este pentru piata sau in legatura cu piata. Iar, cu timpul, sistemul de autoconsum s-a extins, multe familii din zone rurale sau limitrofe – indiferent daca inca lucrand la oras – trecand, intr-o masura crescanda, pe autoconsum alimentar.

Mai pe scurt spus, taranii traiesc fara bani! Impozitul agricol – chiar daca modic – le va pune probleme gatuitoare. Multi se vor ruina. Desi fraza, in mod evident, nu poate placea, asemenea ruinari semnifica restructurarea necesara din agricultura.

Fara lichidarea actualei faramitari a proprietatii funciare, deci fara cresterea substantiala a suprafetei medii a exploatatiei agricole – proces care ar urma sa se produca tocmai pe masura falimentarii exploatatiilor ce nu pot face fata –, nu va putea exista o agricultura competitiva, ceruta de concurenta internationala, care se duce acum direct si pe insasi piata romaneasca.

Nemaivorbind de cerinta competitivizarii agriculturii in perspectiva apartenentei la Uniunea Europeana.

Din pacate, nu exista o alta cale de competitivitate decat cresterea suprafetei medii a exploatatiei agricole, pe baza ridicarii performantelor in randamentele de productie pe suprafata si in productivitatea muncii, deci cu eliberare de forta de munca.

Declansarea procesului a fost tinuta in frau de faptul ca detinatorii de pamant – chiar daca producatori – nu au avut de platit impozite. Pretul nedeclansarii procesului a fost dublu. Pe de o parte, ruptura agriculturii de timpurile moderne prin reintoarcerea unei parti masive din agricultura romaneasca si din satul romanesc spre economia naturala de tip Ev Mediu, bazata pe troc.

Pe de alta parte, ruptura de exigentele pietei, pierderea nu numai a pietelor externe, dar si a unei bune parti din cea interna de catre produsele romanesti, din ce in ce mai putin competitive, chiar daca mai bune. Impozitul agricol vine sa declanseze un proces dureros, dar necesar.