Sari direct la conținut

Inca o mutare decisiva in zona preturilor de transfer: Modificari in ghidul OCDE, utilizat si de fiscul romanesc in cadrul controalelor fiscale

Deloitte Romania
Ciprian Gavriliu, Foto: Deloitte Romania
Ciprian Gavriliu, Foto: Deloitte Romania

Liniile directoare privind preturile de transfer pentru companiile multinationale si administratiile fiscale – ghidul Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE) – au fost modificate si actualizate pe 10 iulie 2017. Noua versiune include o serie de recomandari preluate din planul BEPS – Erodarea bazei impozabile si mutarii profiturilor, plan la care Romania a devenit membru asociat la inceputul lunii iunie 2017.

Practic, avem o aliniere a principiilor care se aplica preturilor de transfer la nivelul OCDE, al Uniunii Europene si, implicit, al Romaniei prin referinta Codului Fiscal la respectarea prevederilor Liniilor directoare privind preturile de transfer ale OCDE.

Cum vor fi afectate companiile din Romania?

Accentul verificarilor fiscale efectuate de catre autoritatile fiscale va fi pus pe substanta economica a fiecarei tranzactii intra-grup. Totodata, va creste transparenta privind preturile de transfer catre ANAF prin raportari suplimentare privind activitatile societatilor din grup, limitata in acest moment la grupurile care indeplinesc anumite cerinte specifice precum cifra de afaceri la nivel international de minim 750 milioane de euro.

Cele mai relevante modificari aduse de versiunea actualizata a Ghidului OCDE

Actiunile 8-10 „Alinierea rezultatelor preturilor de transfer la procesul de creare de valoare adaugata”. La Capitolul I, Sectiunea D („Linii directoare pentru aplicarea principiului valorii de piata”) a fost stearsa si inlocuita cu noi indrumari.

Principala consecinta a modificarii este ca entitatile membre ale grupurilor multinationale nu vor fi remunerate doar pe baza capitalului furnizat, ci si pe baza controlului exercitat in luarea deciziilor.

De asemenea, Capitolul VI („Considerente speciale cu privire la intangibile”) a fost sters si inlocuit.

Noile indrumari includ informatii cu privire la definirea imobilizarilor necorporale, principiile de alocare corespunzatoare a profiturilor asociate cu transferul si utilizarea imobilizarilor necorporale, precum si masuri speciale in cadrul imobilizarilor necorporale a caror valoare este greu de identificat. Totodata, societatile trebuie sa se asigure ca profiturile asociate transferului si utilizarii imobilizarilor necorporale sunt alocate corespunzator, in conformitate cu procesul de creare a valorii adaugate prezente si viitoare.

Un alt capitol ale carui indrumari anterioare au fost eliminate si inlocuite este Capitolul VII („Considerente speciale cu privire la tranzactiile intra-grup”). Noile recomandari includ puncte referitoare la serviciile intra-grup cu valoare adaugata redusa precum si o abordare simplificata a acestora.

Prin urmare, este vorba de servicii de tip suport, de exemplu, care, de regula, au o marja de profit redusa de 5% si pentru care nu ar mai fi necesara pregatirea studiilor de comparabilitate pentru justificarea preturile practicate intra grup si cele din piata pentru servicii similare. Conform noilor indrumari, daca marja de profit este cea mentionata de Ghidul OCDE, este suficienta doar respectarea definitiei de „tranzactie/serviciu cu valoare adaugata redusa” pentru a demonstra respectarea principiului de piata.

Impactul pentru piata locala nu este de neglijat intrucat multe filiale din Romania ofera grupului astfel de servicii suport cu valoare adaugata mica. Ma astept ca autoritatile fiscale sa aduca clarificari daca noile analize de preturi de transfer se vor limita la justificarea principiului de piata prin observarea definitiei de „tranzactie/serviciu cu valoare adaugata redusa” sau vor fi necesare, in continuare, studiile de comparabilitate.

O alta sectiune modificata este Capitolul V („Documentare”) prin implementarea Actiunii 13 „Documentatia de preturi de transfer si raportarea Country-by-Country”. Potrivit noilor indrumari, documentatia de preturi de transfer trebuie sa contina:

– O documentatie care sa cuprinda informatii cu privire la grupul de companii multinationale („Master file”);

– O documentatie locala care sa cuprinda informatii cu privire la tranzactiile intra-grup ale contribuabililor („Local file”)

– O documentatie care sa cuprinda informatii cu privire la modul in care sunt alocate veniturile si taxele precum si raportarea anumitor indicatori financiari („Country-by-Country Report”).

Modificari majore apar si in capitolele II („Metode de preturi de transfer”), IV („Abordari Administrative in vederea evitarii si rezolvarii disputelor in materie de preturi de transfer”) – indrumari revizuite cu privire la zonele de siguranta, VIII („Aranjamente privind contributiile la cost”), IX („Aspecte privind restructurarile de afaceri din perspectiva preturilor de transfer”).

O parte din sesiunile de lucru ale OCDE pe Actiunile BEPS nu au fost finalizate si, prin urmare, nu au fost integrate in cadrul versiunii actualizate a Ghidului OCDE. Acestea se refera la indrumari cu privire la imobilizarile necorporale greu de evaluat si atribuirea profiturilor catre sediile permanente.

In concluzie, aria preturilor de transfer va ramane una de maxim interes in perioada urmatoare atat din perspectiva reglementarii la nivel international si local, cat si din perspectiva controalelor efectuate de catre autoritatile fiscale.

Un articol semnat de Ciprian Gavriliu, Director Preturi de Transfer, Deloitte Romania

ARHIVĂ COMENTARII