Sari direct la conținut

Incident armat în orașul universitar Heidelberg: Mai multe persoane au fost rănite, atacatorul s-a sinucis

HotNews.ro
Incident armat în orașul universitar Heidelberg: Mai multe persoane au fost rănite, atacatorul s-a sinucis

Poliția germană a anunțat luni că un bărbat înarmat a murit după ce a rănit mai multe persoane cu o pușcă într-un atac într-o sală de curs din orașul universitar Heidelberg, transmite Reuters.

„Ce se știe până acum: Un atacator singuratic a rănit mai multe persoane într-o sală de curs cu pușcă. Autorul atacului a murit”, a precizat poliția într-un tweet.

Anterior, autoritățile anunțaseră o mare desfășurare de poliție și servicii de urgență la Neuenheimer Feld din Heidelberg, în sud-vestul Germaniei.

Ziarul de mare tiraj Bild a scris că atacatorul a deschis focul în sala de lectură și a rănit mai multe persoane înainte de a folosi arma contra propriei persoane.

Abonați-vă la „Rațiunea, înapoi!”
Newsletterul săptămânal în care jurnalistul Gabriel Bejan explică cele mai importante evenimente din politică, economie și actualitate internațională.
Interviuri cu experți, reportaje exclusive și analize care pun lucrurile în perspectivă.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro