Sari direct la conținut

Influencerul Mario Nawfal, reacție vehementă după ce i-a fost interzis lui Călin Georgescu să candideze. „UE se aseamănă mai mult cu Uniunea Sovietică. E scandalos”

HotNews.ro
Călin Georgescu depune dosarul de candidatură și lista de semnături la sediul Biroului Electoral, în București, 7 martie 2025. Inquam Photos / Octav Ganea
Călin Georgescu depune dosarul de candidatură și lista de semnături la sediul Biroului Electoral, în București, 7 martie 2025. Inquam Photos / Octav Ganea

Influencerul american Mario Nawfal, din zona conservatoare, a reacționat dur marți după decizia Curții Constituționale din România privind respingerea contestației lui Călin Georgescu formulată în urma invalidării candidaturii acestuia la alegerile prezidențiale de către Biroul Electoral Central. 

„Astăzi, UE seamănă mai mult cu Uniunea Sovietică decât cu uniunea democratică de națiuni care pretinde că este…”, a scris influencerul, într-un mesaj publicat pe contul lui de X.

„Acest lucru este scandalos”, a adăugat acesta.

Newfal amintește în postarea de pe platforma X că primul tur al alegerilor prezidențiale din 2024 fusese câștigat de Călin Georgescu, menționând că anumiți critici spun că decizia CCR este un atac la adresa democrației. 

Mario Nawfal este cel care a primit un mesaj vocal din partea lui Călin Georgescu atunci când acesta a fost ridicat de procurori și adus la audieri. Influencerul a publicat înregistrarea cu momentul în care fostul candidat este oprit în trafic.

Judecătorii de la CCR au respins marți toate contestațiile depuse în ultimele zile împotriva deciziei Biroului Electoral Central de respingere a candidaturii lui Călin Georgescu.

Duminică seară, Biroul Electroral Central (BEC) a invalidat candidatura lui Călin Georgescu, cu zece voturi „pentru” și patru „împotrivă”.

INTERVIURILE HotNews.ro