INFOGRAFIC Cea mai mare minciuna a statului roman si un proiect “inoportun”

Am vazut in ultimele saptamani cum spitale importante din Bucuresti au ramas fara medicamente de baza, cum pacientii sunt hraniti ca porcii, din galeti, sau cum chirurgi romani utilizeaza de doua sau de trei ori un bisturiu de unica folosinta. In acelasi timp i-am auzit pe politicieni explicandu-ne cum au marit bugetul Sanatatii si cum, noi toti, vom primi asistenta medicala decenta in contul taxelor pe care le platim.

De ani de zile, aceasta este cea mai mare minciuna a statului roman. O simtim cu totii pe pielea noastra. Aceasta minciuna poate fi insa dezamorsata cu ajutorul unui proiect punctual. Un proiect care este considerat “inoportun” chiar de Ministerul Sanatatii.

Statul roman este cel care aloca pentru Sanatate, procentual, cel mai putin dintre toate tarile UE si nu-si va schimba atitudinea nici in anul ce vine. Cu toate acestea, pe hartie, toti romanii au asigurate servicii medicale in spitale acreditate conform standardelor.

Minune? Nici vorba. Doar o uriasa minciuna oficiala pe care autoritatile reusesc sa o intretina creand o realitate paralela in actele oficiale. Si bazandu-se pe ignoranta sau dezinteresul nostru, al pacientilor actuali si viitori, care nu ne facem timp sa intelegem, desi intelegerea aduce putere.

• Problema: In 2007, plecand de la premise false, costurile serviciilor medicale din Romania au fost incorect stabilite, sub valoarea lor reala. Diferenta este acoperita de pacienti prin plicuri si medicamentele aduse de acasa. In 2011, Ministerul Sanatatii obtinea finantare europeana pentru un proiect care sa remedieze aceasta problema. Proiectul a fost aprobat dar, dupa schimbarea politica a conducerii, Ministerul Sanatatii decide in 2013 sa nu mai continue propriul proiect. Motivul oficial: nu are 320.000 de Euro sa-l co-finanteze. Dupa numai un an, acelasi Minister hotareste sa initieze un nou proiect, cu acelasi scop, dar despre care nu se stie deocamdata mai nimic. 

MIZA: Calcularea costurilor reale a serviciilor medicale din Romania este esentiala pentru reformarea sistemului. In acest context, sa amani un proiect care face exact acest lucru (indiferent de cine il realizeaza si cu ce bani) inseamna sa pui umarul la intretinerea unei minciuni oficiale.

Pentru inceput trebuie sa cunoastem mecanismul prin care se calculeaza bugetul pe care il va primi un spital anul viitor. Citirea textului de mai jos dureaza exact 6 minute si 20 de secunde. La final vom intelege cum functioneaza cea mai mare minciuna oficiala a statului roman si cum ar fi putut fi ea dezamorsata.

Formula de calcul a bugetului unui spital pare complicata*, dar in spatele celor trei indicatori implicati se ascund intentii foarte concrete.

CE INSEAMNA SI DE CE INSTITUTII DEPIND CEI TREI INDICATORI?

NUMARUL DE CAZURI EXTERNATE depinde foarte mult de bunul-plac al autoritatilor statului (inclusiv Casa Nationala de Asigurari de Sanatate) si este puternic influentat de istoria birocratica a spitalului respectiv, mai putin de situatia lui reala din prezent**.

TARIFUL PE CAZ PONDERAT (TCP) este un coeficient artificial determinat exclusiv de Ministerul Sanatatii in asa fel incat sa se incadreze in bugetul anual al Sanatatii. Pentru cele mai multe spitale acest TCP este stabilit de Minister mult sub valoarea lui reala. Doar in ultimul an, pentru anumite spitale regionale, valoarea a fost crescuta pana la 1800 lei, pentru alte spitale ea variind intre 1380 si 1600 lei.

Indicatorul cheie este insa urmatorul:

COMPLEXITATEA CAZURILOR TRATATE (ICM) intr-un spital – acesta este singurul indicator pe care spitalul il poate influenta intr-o anumita masura. Practic, ICM-ul unui spital arata care este complexitatea medicala a cazurilor tratate in acel spital si cat de costisitoare sunt.

Modul de calcul al acestui ICM este complicat, dar la baza lui sta un coeficient numit valoarea relativa a fiecarei boli. Valoarea relativa se calculeaza in functie de complexitatea medicala a unei boli si de costul ei real. Costul REAL, nu cel fabricat ca sa se potriveasca unui buget croit dinainte.

Rareori un pacient sufera de o singura boala sau de o boala simpla. De cele mai multe ori exista si alte boli si interventii medicale care insotesc boala principala (de obicei nu ai doar cardiopatie ischemica, ci si hipertensiune, obezitate, etc.). Toate acestea sunt trecute de medic in foaia de observatie a pacientului si fiecare dintre aceste boli si interventii sunt codificate printr-un sistem numit DRG pentru ca toate spitalele sa poata vorbi cu autoritatile in aceeasi limba: limba DRG.

ADAPTAREA LA MINCIUNA OFICIALA

Cand un pacient are un diagnostic complex, cu mai multe coduri de boli, aceste coduri se aduna si sunt luate in calcul cele mai importante. Pacientul este incadrat intr-o anumita grupa de diagnostice pentru care s-a stabilit un tarif care va fi platit spitalului indiferent de nivelul resurselor consumate cu pacientul respectiv. Spitalele care vor cheltui pentru un anumit cod DRG mai mult decat tariful stabilit, vor pierde bani. Cele care vor cheltui pentru pacientii cu acel cod DRG mai putin decat tariful stabilit, vor castiga bani. Asta in teorie***.

Caci in practica, fiecare spital incearca sa-si creasca artificial numarul internarilor unor cazuri simple si sa le supracodifice pe celelalte. De ce? Pentru ca in multe situatii tariful platit pentru o anumita patologie (codificata DRG) este mai mic decat costul lui real.

Un exemplu concret: intubarea unui pacient este una dintre cele mai comune tehnici raportate de sectiile de chirurgie. Intubarea creste gradul de complexitate a unui anumit caz si, prin urmare, tariful decontat pe acel caz. Doar ca intubarea este parte curenta a unei anestezii si nu ai voie sa o raportezi de doua ori pentru acelasi pacient. Totusi multe sectii fac asta, crescand astfel complexitatea acelui caz si, consecutiv, ICM-ul spitalului.

O ANTIPATIE POLITICA CARE NE COSTA SANATATEA

In Romania, institutia care trebuie sa identifice si sa supravegheze astfel de cresteri artificiale ale ICM-ului este Scoala Nationala de Sanatate Publica, care va fi insa desfiintata de catre ministrul Eugen Nicolaescu. Este binecunoscuta antipatia dintre liberalul Nicolaescu si directorul Scolii Nationale de Sanatate Publica, Cristian Vladescu, presedinte al Comisiei prezidentiale pentru Sanatate.

Deocamdata, conform unui proiect de lege, responsabilitatea administrarii si supravegherii sistemului DRG ar trebui sa fie mutata in curtea unei puternice agentii condusa de un apropiat al ministrului Eugen Nicolaescu. Surse oficiale au declarat insa ca, in prezent, nu este sigur daca sistemul DRG va fi administrat de aceasta super-agentie.

Tariful pentru fiecare grup de diagnostice (codul DRG) poate fi stabilit de fiecare tara prin calcule proprii sau se poate importa din tara de unde a fost achizitionat codul DRG. Romania l-a achizitionat din Australia, in 2006, si functioneaza prin urmare dupa valorile relative australiene. Cumpararea licentei pentru acest cod a starnit la acel moment acuze de coruptie in care au fost implicati cativa oficiali si fosti oficiali ai Ministerului Sanatatii.

Licenta a expirat si, in 2011, Scoala Nationala de Sanatate Publica a adaptat codul australian la Romania pentru a nu mai fi nevoie de o noua licenta. Surse oficiale au afirmat ca aceasta adaptare a vizat doar 1-1,5% din codul australian dar ca “Romania continua sa nu aiba calculate costurile reale” ale serviciilor medicale. Aceasta asertiune a fost confirmata si de oficiali ai Ministerului Sanatatii.

STATUL ROMAN NU STIE CAT COSTA IN REALITATE UN SERVICIU MEDICAL

O buna parte din datoriile spitalelor, din faptul ca in Romania apar periodic crize ale medicamentelor (cum s-a intamplat chiar in aceasta luna), ca exista spitale bogate alaturi de altele foarte sarace, se datoreaza tocmai necunoasterii acestor costuri reale. Caci tariful platit de catre autoritati nu acopera costurile reale ale spitalelor.

Cei care compenseaza diferenta de pret sunt pacientii. Desi isi platesc contributiile la Sanatate, ei cumpara medicamente din banii lor, ii platesc pe medici din banii lor, cumpara chiar consumabile de baza din banii lor. Astfel este intretinuta cea mai mare minciuna a statului roman: aceea ca asigura cetatenilor lui servicii medicale decente in contul asigurarii de sanatate platite.

Daca aceste costuri reale ar fi calculate s-ar declansa un efect de domino care ar putea schimba din temelii sistemul medical romanesc. Toata aceasta minciuna oficiala, intretinuta de politicieni care refuza sa-si sacrifice popularitatea, s-ar risipi. In urma cu exact doi ani, Ministerul Sanatatii si Scoala Nationala de Sanatate Publica solicitau impreuna finantare europeana pentru un proiect – CostSpitPac – care urma sa calculeze cat costa in realitate tratarea unei boli (codificate DRG) in spitalele romanesti.

Proiectul a fost aprobat, urmand sa primeasca 850.000 de Euro din fonduri europene, restul de 320.000 de Euro fiind asigurati de la bugetul Ministerului Sanatatii. Aceasta finantare fusese promisa de catre conducerea Ministerului Sanatatii, chiar Raed Arafat afirmand, in calitate de ministru al Sanatatii, ca prin acest proiect se va reorganiza “intreg procesul de gestionare a sistemului de calculare a costurilor spitalicesti la nivel de pacient astfel incat (…) sa reflecte costurile din spitalele din Romania”. Ministerul Sanatatii acorda acestui proiect, la inceputul lui decembrie 2012, “o atentie speciala”.

320.000 EURO E PREA MULT!

Dar de atunci s-a asternut linistea. In fruntea Ministerului Sanatatii a revenit liberalul Eugen Nicolaescu in al carui mandat proiectul CostSpitPac, cel derulat in parteneriat cu Scoala condusa de Cristian Vladescu, a fost ignorat. In raspunsul oferit la solicitarea HotNews, Ministerul Sanatatii motiveaza ca “in contextul constrangerilor bugetare prezente s-a considerat inoportuna alocarea unei cofinantari substantiale pentru un proiect care avea drept obiectiv elaborarea unei metodologii care a fost realizata anterior”.

Ministerul Sanatatii se refera la un proiect derulat cu sapte ani in urma, EuropeAid, printre ale carui obiective a fost si calcularea costurilor serviciilor medicale. Insa ciudat este ca aceeasi conducere actuala a Ministerului Sanatatii a pregatit acum un alt proiect care are exact acelasi obiectiv. Doar ca de aceasta data nu va mai fi nevoie de cofinantare de la buget.

Pe scurt: in 2007, plecand de la premise false, erau stabilite incorect costurile serviciilor medicale din Romania. In 2011, Ministerul Sanatatii obtinea finantare europeana pentru un proiect care sa remedieze aceasta problema. Proiectul a fost aprobat dar, dupa schimbarea politica a conducerii, Ministerul Sanatatii decide in 2013 sa nu mai continue propriul proiect pentru ca nu are 320.000 de Euro sa-l co-finanteze. Dupa numai un an hotareste sa initieze un nou proiect, cu acelasi scop. Intre timp, de la initierea proiectului CostSpitPac au trecut trei ani.

Surse din interiorul PNL au precizat ca la Ministerul Sanatatii “se pregateste un proiect pentru determinarea costurilor reale, dar inca nu e foarte clar cum va fi realizat”. Probabil ca atunci cand va fi clar, conducerea politica a Ministerului Sanatatii se va schimba si o vom lua din nou de la capat, cu un nou proiect avand acelasi scop.

Intre timp, pacientul roman va continua sa impinga sisific plicul plin in buzunarele goale ale sistemului medical romanesc.

NOTE:

* Bugetul anual al unui spital se calculeaza pe baza acestei formule: numarul de cazuri externate X TCP (tarif pe caz ponderat) X ICM (indicele de complexitate a cazurilor).

** Se calculeaza pentru fiecare spital in functie de numarul cazurilor din ultimii 5 ani, numarul de paturi aprobat de Ministerul Sanatatii si durata optima de spitalizare, stabilita tot de Ministerul Sanatatii.

*** Pentru facilitarea lecturii am simplificat explicarea sistemului DRG si ne-am limitat la cazul majoritar al spitalelor finantate in sistem DRG pentru cazurile acute.

Sursa pictograme: CNAS – Pipe Rosas Licht//Stetoscop – Marc Anderson//Om pe targa – Michael Rowe//Ministerul Sanatatii – Antonis Makriyannis//Scoala Nationala de Sanatate publica & spital – Ben King/The Noun Project