Sari direct la conținut

Îngrijorare privind prioritizarea autostrăzilor din Moldova. Autostrada „Unirii” va avea de suferit, avertizează un fost secretar de stat

HotNews.ro
Îngrijorare privind prioritizarea autostrăzilor din Moldova. Autostrada „Unirii” va avea de suferit, avertizează un fost secretar de stat
Autostrada A7 la Sud de Adjud / Sursă foto: captură YouTube / Raducu P Drum

Finanțarea cu prioritatea a tronsoanelor aflate în lucru ale autostrăzii A7 poate duce la întârzierea altor tronsoane de autostradă în lucru, inclusiv a loturilor contractate din Autostrada „Unirii” A8, consideră un fost secretar din Transporturi.

Adrian Covăsnianu, originar din zona Moldovei, a fost secretar de stat la Transporturi în timpul mandatului lui Cătălin Drulă. Acesta face o predicție în ceea ce privește soarta autostrăzilor din regiune, după ce au existat modificări în PNRR și se discută din ce în ce mai des de lipsa unei finanțări suficiente pentru toate proiectele de autostradă demarate în prezent în România.

Pe A7, Autostrada „Moldovei”, care străbate regiunea de la Nord la Sud, tronsoanele aflate în lucru au șanse să fie gata până în 2026. Se lucrează în prezent pe șase loturi (173 km) – de la Focșani la Bacău și de la Bacău la Pașcani. Toate cele șase loturi au termen oficial de finalizare anul acesta, dar în realitate problema se pune dacă acestea vor fi gata în totalitate în vara lui 2026, termenul limită pentru proiectele finanțate prin PNRR.

Atenția sporită și finanțarea pe A7 va veni cu „un preț” pentru regiunea Moldovei

„Recentele evoluții interne (vizita prim-ministrului alături de CNAIR și în prezența UMB) și externe (obținerea de granturi din PNRR pentru 5 loturi din cele 6 de la Focșani la Pașcani), ne arată că, probabil, obiectivul strategic pe termen scurt al României în domeniul infrastructurii rutiere este construirea celor peste 173 de km de autostradă, de pe A7, de la Focșani la Pașcani”, crede Adrian Covăsnianu.

„Se vor crea mecanismele de plată și asigura fluxurile financiare astfel încât constructorul moldav să aibă ‘vânt în pânze’ și să-și concentreze forțele pe finalizarea acestor loturi atât de așteptate de comunitatea românească? Dacă acest obiectiv strategic pentru statul român și operațional pentru antreprenor va fi atins, el va veni probabil la pachet cu temporizarea altor contracte aflate în plină execuție, cu grade diferite de progres”, susține fostul secretar de stat în Transporturi.

Acesta aduce în discuție loturile din Autostrada „Unirii” A8 care au fost contractate deja și abia sunt la început de drum sau unde încă nici nu s-au eliberat ordinele de începere. O mutare a atenției și a finanțărilor pe A7 ar duce la încetinirea progreselor și așa mici de pe A8.

Covăsnianu mai pune pe masă argumentul că UMB e în stadiu destul de înaintat și pe alte proiecte unde există un avans considerabil.

„Restul șantierelor în execuție (A3, A1, A0, DEx Galați–Brăila): se vor accelera în perioada 2025-2026 sau prioritățile se mută ferm pe A7? Probabil că nu, întrucât majoritatea sunt într-un stadiu avansat, cu excepția lotului lipsă din A1”, detaliază fostul oficial.

„Existența unui actor majoritar pe o scenă națională a infrastructurii ne arată o vulnerabilizare a pieții construcțiilor în România sau e un semn sănătos de capitalism pur, spartan? Ca o concluzie personală, consider că UMB are șanse să „cucerească” Pașcaniul până în vara anului 2026, dar ‘victoria’, probabil, va avea un preț: temporizarea A8 montan și implicit depășirea calendarelor inițiale și finalizarea loturilor de autostradă, mult după anul 2030”, susține fostul secretar de stat din Transporturi.

A8, autostrada din Moldova care a pierdut trenul PNRR

Recent și Asociația Pro Infrastructura arăta că pierderea finanțării asigurate prin PNRR la capitolul autostrăzi apare în special în dreptul autostrăzii „Unirii” A8, cea care face legătura între Moldova și Transilvania. Din această autostradă două tronsoane erau incluse de la început în PNRR: ambele capete ale A8 pe zona montană, capătul dinspre Târgu Mureș, și respectiv dinspre Târgu Neamț.

„Însă pe capetele A8 lucrările sunt practic incipiente, sub 10%. Autoritățile promit că vor fi puse în Programul Transport. Da, încă pot și trebuie transferate aici! Doar că nu mai este loc: din cele 5,5 miliarde Euro disponibile pe ramura rutieră a Programului Transport, sunt proiecte de 23,3 miliarde euro care au contract de finanțare semnat sau cerere depusă. Deci de peste 4 ori alocarea, mai mult chiar și decât limita de supracontractare de 300%”, explica Pro Infrastructura.

În ce stadii de implementare se află A7

Autostrada „Moldovei” A7 este o șosea de mare viteză de aproape 450 de km de la Ploiești la Siret, granița cu Ucraina. Autostrada A7 se află în diferite stadii de implementare: 120 km în folosință, 215 kilometri în lucru și aproape 115 km în licitație, din totalul de circa 450 km Ploiești – Siret.

I se mai spune și „coloana vertebrală” a infrastructurii rutiere pentru Moldova pentru că străbate regiunea de la Nord la Sud, legând-o cu Muntenia și urmând să preia tot traficul greu și de tranzit de pe DN2 (E85), unul dintre cele mai aglomerate și periculoase drumuri naționale din țară.  

Din cele 14 loturi contractate până acum pe A7, 11 sunt semnate cu UMB (5 tronsoane finalizate). Alte două tronsoane, de la Pașcani la Suceava, sunt atribuite către UMB, dar contractele încă nu au fost semnate.

Autostrada „Moldovei” A7 / Sursă: HotNews/ro / Victor Cozmei
Alegeri București 2025: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.

INTERVIURILE HotNews.ro