Înregistrare audio. Ultima discuție a pilotului avionului prăbușit în Palm Beach și turnul de control. „Nu mai avem timp”
Un avion privat s-a prăbușit duminică într-un cartier din statul american Florida, iar toți nouă oameni aflați la bord au murit, potrivit autorităților americane. Cu puțin înainte ca avionul să intre în picaj, piloții au raportat turbulențe și depuneri de gheață, potrivit BBC.
Accidentul a avut loc în apropiere de cartierul Cresthaven, la aproximativ 14 kilometri de Mar-a-Lago, reședința președintelui Donald Trump situată în zona exclusivistă a comitatului Palm Beach.
Imaginile de la fața locului au surprins un crater mare în mijlocul unei șosele cu mai multe benzi, înconjurat de flăcări și resturi de la aeronava de tip Learjet 60 care s-a prăbușit. Nicio persoană de la sol nu a fost rănită.
Aeronava decolase din Austin, Texas, și se îndrepta spre Bahamas, a precizat Administrația Federală a Aviației (FAA). Analiza zborului indică faptul că avionul a coborât brusc, cu o viteză de sute de metri pe secundă, înainte de a se prăbuși.
În înregistrările audio ale controlului traficului aerian, realizate cu puțin timp înainte de prăbușire, se aude o femeie din cabina piloților raportând „turbulențe moderate” și faptul că echipajul „gestiona acumularea de gheață”.
Aceeași femeie spune că avionul are „turbulențe” și că „trebuie să urcăm”. Câteva momente mai târziu, aceeași voce a transmis că aeronava cobora cu o viteză de 3.048 m pe minut. Membrul echipajului a declarat o situație de urgență, strigând: „Avem o viteză excesivă și coborâm cu 20.000 de picioare pe minut (6.000 de metri)”, înainte de a adăuga: „Ne vom prăbuși la sol”.
“Holy f*ck, we’re out of time” Heart crushing ATC audio captures the moments before a Learjet 60 crashed in Palm Beach County, Florida, killing all 9 souls on board. VIA: @thenewarea51 https://t.co/CWOtYjJqef
— Breaking911 (@Breaking911) November 1, 2026
La aproximativ 35 de secunde după anunțul inițial de urgență, ultimele cuvinte din cabina piloților au fost: „nu mai avem timp”.
Momentul prăbușirii
Imagini publicate pe rețelele de socializare au surprins accidentul.
Imaginile, filmate de la o cameră de bord, arată mașini circulând pe o stradă dintr-o zonă rezidențială suburbană, când, brusc, o aeronavă se prăbușește cu botul în jos și explodează, transformându-se într-o minge uriașă de foc.
BREAKING: New footage captures the aircraft crash in Greenacres, Florida. Preliminary information suggests the aircraft that crashed is a business jet. https://t.co/pMEsJerhgZ
— AZ Intel (@AZ_Intel_) November 1, 2026
„Când vezi acea înregistrare, este ceva șocant”, a spus guvernatorul statului Florida, Ron DeSantis, în cadrul unei conferințe de presă susținute după prăbușire.
„E ca și cum ar cădea o rachetă, urmată de o explozie masivă și resturi împrăștiate peste tot”, a mai spus el.
Persoanele care se aflau la bordul avionului în momentul prăbușirii nu au fost încă identificate.
🚨 BREAKING: A small plane has reportedly CRASHED into a mobile home park in Greenacres, Palm Beach County, Florida Video shows fires burning in a CRATER in the road, with debris everywhere No word on casualties just yet. First responders are racing to the scene. Praying for everyone there 🙏🏻 https://t.co/NljGOjuBk5
— Nick Sortor (@nicksortor) November 1, 2026