Intai mititei, apoi agheasma

Pe 1 Mai, de Ziua Muncii, in Parcul Izvor, PSD le-a impartit simpatizantilor mititei. A doua zi, de Izvorul Tamaduirii, la cateva sute de metri distanta, Biserica Ortodoxa Romana le-a distribuit credinciosilor agheasma. Apropierea dintre cele doua evenimente nu este, din pacate, numai spatial-temporala, ci si imagistica – cele doua seturi de imagini fiind usor intersanjabile. In ambele situatii am vazut oameni imbulzindu-se, facandu-si loc cu coatele, cu figuri ce exprimau disperarea „ca nu mai apuca”. Scene traite cotidian (dar niciodata vazute la televizor) inainte de ’89 si pe care credeam ca nu am sa le mai vad; deosebirea e ca atunci se statea la coada pentru a cumpara cate ceva, iar azi – pentru a primi de pomana.

In primul caz erau mai ales oameni amarati, dar nu pareau chiar muritori de foame, intr-atat incat sa justifice supunerea la umilinta. O doamna din Ilfov se plangea ca n-a apucat nici macar o punga. Pareau mai degraba stapaniti de sindromul „capatatului pe gratis” (dupa unele dictionare, sintagma usor pleonastica), atat de frecvent intalnit in Romania contemporana. Ma refer la bucuria resimtita de cel care primeste ceva, de obicei de valoare derizorie (un pix, o cana inscriptionata, un ajutor pentru calamitate, un abtibild), sentiment prezent nu doar printre defavorizatii sortii si intens exploatat de catre oamenii de marketing. Daca vom privi reclamele care ruleaza la posturile romanesti de televiziune, vom constata o frecventa neintalnita in alte parti de indemnuri la a cauta lozuri castigatoare in cele mai neasteptate locuri (sub capace de bere, in pachetele de cafea, ba chiar si in paginile ziarelor); prolificitatea procedeului de promovare nu e doar expresia lipsei de imaginatie a industriei de publicitate, ci mai degraba urmeaza observatiei ca el genereaza fara gres cresteri spectaculoase ale vanzarilor. De data aceasta sindromul cu pricina a fost speculat de un partid caruia nici macar nu-i putem reprosa cinismul, atata vreme cat se recunoaste ca acesta face parte din definitia contemporana a actiunii politice.

La Izvorul Tamaduirii, lucrurile sunt mai complicate. Aici oamenii se calcau in picioare unii pe altii (deloc crestineste), chiar daca nu exista pericolul epuizarii bunului distribuit – apa sfintita se pare ca exista in cantitati suficiente si chiar a ramas si pentru cei veniti mai pe seara. Oamenii intervievati de reporteri spuneau ca agheasma cu pricina avea sa-i pazeasca sau chiar sa-i vindece de boli; am vazut o batranica explicand ca are nevoie de sticla respectiva pentru ca medicamentele se scumpesc pe zi ce trece. Nu e nevoie sa fii expert in teologie pentru a intelege ca piosenia este altceva decat utilitarismul, ca trocul cu divinitatea (sufar o noapte la coada, iar in schimb tu, Doamne, o sa ma vindeci) este mai aproape de gandirea mistica decat de cea religioasa. Cei care incercau sa forteze gardurile improvizate de catre jandarmi nu o faceau pur si simplu pentru a-si umple PET-urile din vasele sfintite, ci mai ales pentru a o face inaintea celorlalti, smerenia fiind, pentru ei, un fel de competitie in care conteaza sa ajungi inaintea celui de langa tine.

Incurajand, cu sprijinul televiziunilor prea des in goana dupa senzational, acest fel de manifestari gregare, Biserica Ortodoxa Romana arata lumii ca este populara si iubita de mase, ca este sustinuta de un impresionant numar de credinciosi. Se pare insa ca se preocupa prea putin de natura adoratiei de care se bucura. In aceeasi eroare se afla partidele care se dedau la pomeni electorale in speranta obtinerii mai multor voturi. Cel care s-a bucurat astazi de carnatul gratuit va alerga maine la mielul si galeata oferite de celalalt partid, dupa care va concluziona ca „toti sunt o apa si un pamant”, iar in duminica scrutinului va sta frumusel acasa, se va duce la iarba verde sau, pur si simplu, va vota candidatul cu mai mult vino-ncoace. Intorcandu-ma la terminologia de marketing, as aminti ca promotiile bazate pe cadouri duc intr-adevar la cresterea vanzarilor, dar nu produc niciodata loialitate fata de marca. Chestiune de prioritati.

Romania libera