INTERVIU Anca Agachi, o cercetătoare româncă stabilită în SUA care a coordonat un recent raport al RAND, ne invită să privim în sus, la pericolul de deasupra noastră. „Când doi sateliţi riscă să se ciocnească, se trimite un mail sau, uneori, se dau telefoane”

„În scenariul extrem, orbita joasă a Pământului ar putea deveni practic inutilizabilă”, spune Anca Agachi, care a coordonat un raport pentru una dintre cele mai influente instituții de cercetare din lume în domeniul securității. 

Anca Agachi, 32 de ani, locuiește în Washington DC și a stârnit recent rumoare în mediul academic internațional. Studiul pe care Agachi l-a coordonat sub egida RAND Corporation a documentat „un conflict” mai puțin vizibil: dacă marile puteri nu cooperează asupra traficului spațial, orbita Pământului ar putea deveni impracticabilă pentru sateliţi. Cercetătoarea de origine română a acordat un interviu publicului HotNews. 

A coordonat munca militarilor, inginerilor și a specialiştilor în guvernanţă 

Problema semnalată de studiul RAND nu e deloc îndepărtată. Consecințele sunt aici. Pot fi afectate internetul, sistemul GPS, meteorologia, observarea Pământului și toate aplicațiile acestora. 

RAND este unul dintre cele mai influente think-tank-uri globale, ale cărui rapoarte ajung în faţa Congresului american şi a altor instituții guvernamentale. Este cunoscut pentru analize în domeniul securității, apărării și politicilor publice. 

„Rolul nostru este să informăm decidenții americani în momentele în care trebuie să ia decizii”, explică Anca Agachi. Instituția cooperează cu aproximativ 2.000 de cercetători care lucrează în domenii precum securitate, sănătate publică, infrastructură și educație.

Din echipa pe care a coordonat-o Anca Agachi au făcut parte experţi în ştiinţe politice şi guvernanţă, actuali și foști militari (inclusiv cu pregătire în inginerie) și specialişti în politici ale spaţiului. Investigatorul principal a fost Bruce McClintock. Au lucrat un an, cercetare individuală, au organizat workshop-uri cu alţi specialişti din Europa, SUA şi Indo-Pacific. „În SUA e foarte mult interes pentru prezenţă, în Europa – pentru reglementare, iar în Indo-Pacific fiecare ţară are câte o opinie”, spune cercetătoarea.

Agachi lucrează pentru Atlantic Council, este absolventă a Universității Columbia și a fost recent premiată în cadrul programului Charlemagne pentru cercetare în domeniul apărării europene.

Europa începe să investească și ea în spațiu, după SUA și China

– HotNews: De ce credeți că ar trebui să ne intereseze deşeurile spaţiale?
– Anca Agachi: În primul rând pentru că zona spațială ne afectează viața fără să ne dăm seama. Noi doi vorbim acum pe internet datorită sateliților din spațiu. Ştim cum o să fie vremea, folosim aplicaţii de navigaţie.

În al doilea rând, pentru că folosim spaţiul din ce în ce mai mult, trebuie să ne preocupăm și de traficul spațial. Activitatea în spaţiu, integrată în vieţile noastre de zi cu zi, a crescut foarte mult în ultimii ani. Şi sunt o mulţime de situaţii în care un satelit e foarte posibil să se ciocnească de alt satelit. Pare SF pentru că nu-l vedem, dar asta se întâmplă deasupra capetelor noastre.

– Concluzia raportului e că e nevoie de un centru global de coordonare și standarde pentru traficul spațial. Nevoia de coordonare este invocată, de pildă, şi în cazul încălzirii globale, dar nu progresăm prea mult. Nu e o propunere imposibilă?
– Statele Unite şi China deja investesc mult în zona comercială, civilă, și în cea militară. Şi Europa a investit și arată din ce în ce mai mult interes. Deci, lucrurile se întâmplă chiar dacă vrem sau nu vrem. Deja sunt acolo.

Observăm asta numai dacă ne uităm la partea comercială și la ce prezență de companii avem în spaţiu, cu sateliți de toate felurile, cu din ce în ce mai multe firme care discută de turism spațial. În SUA se discută despre folosirea spaţiului pentru creştere şi dezvoltare economică.

Există deja un interes major, şi geopolitic, şi comercial. Infrastructura deja începe să se dezvolte. Întrebarea nu e dacă va fi spaţiul relevant şi dacă merită să ne preocupe. Ci când va ajunge şi mai relevant şi cât de repede trebuie să investim.

– Dar ce e acolo, în spaţiu? Ce se ciocneşte cu ce?
– Sunt sateliţi de toate felurile. Sateliţi care îţi aduc internetul sau cu care observi schimbările climatice, alte fragmente rămase de la alţii sateliţi care au „decedat” – sateliţii mai mor, dar continuă să plutească în Univers. Iar în viitor prezenţa oamenilor în spaţiu va fi un lucru comun.

O vizualizare a deșeurilor și corpurilor aflate în orbita Pământului, în funcție de mărime, în 2019. Punctele roșii reprezintă sateliți funcționali sau nefuncționali. Sursa: European Space Agency.

Avem exemplul aviației comerciale, care are o organizație mondială

– Are Uniunea Europeană resursele necesare să țină pasul cu un acest fel de infrastructură globală? Nu e o „fantezie academică”?
– Aceeași discuție pe care o avem acum în legătură cu spaţiul exista şi acum 70 de ani, dar în legătură cu traficul aerian, când avioanele începeau să fie din ce în ce mai comune. Și la momentul respectiv, discuțiile erau foarte dificile. Era în mod clar un impact economic şi de securitate, dar părea super teoretic de ce am avea nevoie de coordonare.

După Al Doilea Război Mondial a fost însă înfiinţată Organizația Internațională pentru Aviație Civilă, care a ajutat să coordoneze managementul traficului aerian. Pentru că riscurile deveneau din ce în ce mai mari pentru operatori şi oamenii care zburau cu avioanele: nu existau standarde, nu ştiam ce înseamnă un avion funcţional, nu exista coordonare. A fost un caz clasic în care nevoia ne-a forţat să găsim o soluţie.

Eu cred că acum suntem într-o situaţie asemănătoare. În viitorul apropiat, o să fie atât de multă aglomerație pe orbită încât va fi nevoie să ne gândim la soluții.

În cazul unui accident aviatic, resturile se prăbuşesc pe sol. În spaţiu, ele continuă să orbiteze în jurul Pământului, la diverse viteze şi, atunci când se ciocnesc de alte piese, apar şi mai multe fragmente. Astfel se creează riscul unor coliziuni în lanț: fiecare impact produce alte fragmente, care pot provoca, la rândul lor, noi coliziuni. În scenariul extrem, orbita joasă ar putea deveni practic inutilizabilă – există şi o terminologie care descrie acest fenomen, sindromul Kessler. E un caz extrem, dar e posibil. (Citiţi aici descrierea unei coliziuni care a creat cantităţi imense de deşeuri spaţiale)

Orice investiție făcută acum de Europa înseamnă o economie mai târziu

– Are Europa bani?
– E o întrebare importantă, pentru că Europa pare că are acum priorităţi mai ales în zona militară. Dar răspunsul meu de cercetător şi în zona apărării europene, şi în zona cooperării internaţionale este că trebuie să ne gândim în perspectivă. În acest moment, planificarea strategică şi investiţii chiar şi minine pot evita costuri mult mai mari pe viitor.

– Sunt evenimentele actuale de pe scena internaţională de natură să întârzie aceste discuţii?
– În mod clar, polarizarea geopolitică întârzie abilitatea noastră de a coopera în general, pe orice domeniu. De pildă, în acest moment, când doi sateliţi sunt într-o potenţială coliziune, te-ai aştepta să fie o metodă rapidă prin care se poate comunica. Nu, se trimit e-mail-uri şi uneori se dau telefoane. Asta se întâmplă și din motive tehnice – că nu avem un sistem comun – dar şi din motive geopolitice, unde nu suntem în proces de comunicare atât de ușor. Însă 2025 a avut și un semn bun, unde China și SUA au comunicat direct legat de o potențială coliziune.

Dar nu doar fragmentarea geopolitică întârzie acest proces. Lipseşte şi o cuantificare a costului de inacțiune și de acțiune. Apoi, mai e şi natura umană: de multe ori acționăm doar atunci când ceva devine urgent. În acest caz, urgent înseamnă să nu mai putem naviga în zona respectivă şi să avem nevoie de tehnologie complexă pentru a găsi o soluţie.

În spațiu, orice este costisitor. Și evitarea accidentelor

– Dar s-a întâmplat ceva vreodată? Un mail care n-a ajuns sau n-a fost citit atunci când trebuia?
– Există consecinţe imediate: în primul rând, creşte pericolul de coliziune dacă nu te coordonezi. Apoi, manevrele de evitare sunt costisitoare. Un satelit în spaţiu are nevoie de un pic de energie ca să se mişte într-o parte sau în alta, aşa că reorganizarea lui costă. 

Dar a existat şi o coliziune de sateliţi Iridium, care a aglomerat toată zona orbitală cu fragmente de piese. Ele încă mai există şi or să ne urmărească tot timpul, plutind în cimitirul deşeurilor spaţiale. (În decembrie 2024, un satelit SpaceX a trecut periculos de aproape de sateliți chinezești, și in genere, numărul de manevre de evitare a crescut.)

„Realitatea e că ai o variantă proastă şi una mai puţin proastă”

– Care e recomandarea cercetătorilor, cum ar trebui să înceapă dialogul?
– Asta ne-am întrebat și noi, pentru că niciunul nu este atât de idealist încât să creadă că toți o să lăsăm problemele și obiectivele naţionale și o să colaborăm. Asta nu s-a întâmplat în niciun alt domeniu. Aşa că ne-am gândit la câţiva paşi: în primul rând cooperare pe partea tehnică – standarde tehnice, împărtăşire de informaţii, facilitarea monitorizării. În acest context, noi am propus înfiinţarea unui centru de excelenţă, o entitate non-partizană de cercetare care poate să propună soluţii.

Al doilea lucru: să ne concentrăm pe zona operațională. N-ar trebui ca un e-mail să fie metoda de comunicare. Ar trebui să știm că putem evita mult mai uşor cazurile extreme, în care există un potențial de coliziune.

În ultimul rând – și aici o să fie dificil –, apropo de partea geopolitică: să avem măcar o idee clară despre cum ar putea să arate un sistem centralizat și coordonat. E posibil să fie diverse abordări și diverse idei legate acest sistem. Există mai multe astfel de sisteme prin care statele se coordonează. De exemplu, modelul bancar SWIFT, care permite tranzacţii internaţionale.

– Pe parcursul cercetării v-aţi imaginat momentul în care Donald Trump, Xi Jingping şi Vladimir Putin se aşază la masă pentru a vorbi despre deşeurile spaţiale?
– Întotdeauna lumea se gândește că există o variantă bună sau o variantă proastă. Dacă se poate sau nu se poate. Dar realitatea de zi cu zi e că ai variantă proastă şi o variantă mai puţin proastă. Adică reuşeşti nu să rezolvi problema, ci să aşezi pe direcţia care trebuie.

Întrebarea e ce politici putem aborda şi propune care poate n-o să rezolve problema complet, dar o să ducă într-o direcţie mai sustenabilă, să ia în considerare şi tensiunile geopolitice. Poate n-au cum să le rezolve, dar vor putea să limiteze forţa lor de impact.

„Nevoia de cooperare nu o să dispară”

– Mai degrabă, liderii puternici urmăresc interesul statului pe care îl reprezintă și n-au absolut nicio determinare să se gândească la altceva…
– Dar nevoia de cooperare nu o să dispară. Poate doar pare imposibil de rezolvat momentan, dar n-avem cum să evităm faptul că va trebui să cooperăm. Chiar şi în timpul Războiului Rece, tot a trebuit să existe o discuţie despre controlul de armament nuclear. Mai ales când vine vorba de spaţiile comune – aşa cum sunt cel aerian, maritim, cibernetic –, cred că inevitabil vom ajunge să cooperăm. Cred că întrebarea este cum o putem face într-un mod în care nu numai geopolitica sau numai puterea să dicteze, ci și anumite principii umaniste.

– Suntem în fața unei noi crize, care să ne aducă, precum finalul celui de-Al Doilea Război Mondial, către soluția cooperării internaționale?
– Eu aș zice că trebuie să n-ajungem acolo. Interesul nostru este să sugerăm variante de progres care să anticipeze cazurile astea extreme și complet nefaste.