INTERVIU. Cazul Toader. „În România, există o lipsă de cunoaștere privind drepturile victimelor”. Un lector explică de ce Uniunea Națională a Barourilor a greșit când i-a luat apărarea lui Tudorel Toader

Alexandru Toader se află în arest preventiv, după ce a fost acuzat de viol și agresiune sexuală de mai multe studente de la Facultatea de Drept „Alexandru Ioan Cuza” Iași, unde era lector. 

În instanță, el este apărat de tatăl său, fostul ministru al Justiției Tudorel Toader și avocata Andreea Urda. Amândoi erau cadre didactice la aceeași facultate din Iași. Situația a fost menționată și de procurori în referatul în care au cerut arestarea preventivă, în care au vorbit și despre teama studentelor că Alexandru Toader „era protejat”. 

Recent, Facultatea de Drept a anunțat că cei trei – Alexandru Toader, Tudorel Toader și Andreea Urda – nu vor mai preda studenților de licență și masterat de la Iași. 

Anunțul a fost urmat de reacții din partea Baroului Iași, care a criticat decizia Facultății, și de un mesaj din partea Uniunii Naționale a Barourilor, care a cerut revizuirea deciziei. 

În dialogul cu HotNews, Diana Ionescu, cadru universitar și avocat, explică de ce mesajul poate să ducă la „o victimizare secundară” a victimelor. 

Ea explică și că este unul dintre cele mai complexe cazuri de acest fel din România: victimele sunt studenți, inculpatul este cadru didactic, avocații inculpatului sunt la rândul lor cadre didactice, iar faptele reclamate sunt infracțiuni sexuale. „Nu am găsit ceva similar”, spune ea. 

„Nu am văzut decizia Facultății ca o măsură de pedepsire a avocaților”

– Cum comentați reacțiile Baroului din Iași și ale UNBR-ului după decizia Universității de a restrânge activitatea de predare a celor doi avocați care îl apără pe domnul lector Alexandru Toader. UNBR-ul a cerut chiar Universității „să revizuiască decizia”.
Diana Ionescu: Din punctul meu de vedere, UNBR poate comunica în spațiu public poziții pe diverse chestiuni ce ating profesia de avocat. Pe de altă parte, nu poate solicita imperativ facultății de drept să-și modifice această decizie.

Pe fond, comunicatul UNBR-ului pleacă de la un principiu important: că avocatul nu trebuie confundat cu clientul și avocatul exercită profesia cu respectarea regulilor de deontologie și a regulilor legale. 

Pe de altă parte, ce nu este precizat în comunicatul UNBR și cel al Baroului Iași este faptul că în această ipoteză concretă avocații sunt și cadre didactice universitare. Și în această poziție de cadre didactice universitare, avocații au automat și obligațiile de natură etică, obligații legale ce incumbă profesorilor.

Deci, practic, e vorba de două poziții care se cumulează și în această ipoteză nu este suficient să ne referim la calitatea de avocat și atât.

– Dumneavoastră cum vedeți măsurile anunțate de universitate?
– Eu nu le-am văzut ca o măsură de pedepsire a avocaților, așa cum reiese din comunicatul Baroului Iași sau a UNBR-ului. 

Văd aceste măsuri ca având un dublu obiectiv: de a proteja victimele contra victimizării secundare și de a proteja imparțialitatea, dar și aparența de imparțialitate a actului de predare-evaluare în universitate.

Nu văd măsura ca fiind o pedeapsă aplicată avocatului și aici mă distanțez de punctul de vedere al baroului Iași și al UNBR-ului. 

Mai cred că este important să subliniem că acest caz concret cumulează trei circumstanțe care îl fac cu totul special.

– Care sunt acestea?
– Faptul că victimele, dar și martorii, sunt studenți ai facultății. A doua circumstanță pe care o văd ca fiind importantă este că avocații inculpatului sunt cadre didactice la aceeași facultate.

Și relația este foarte strânsă. Adică vorbim de tatăl inculpatului. De cealaltă, doamna nu știu dacă este relație de rudenie sau…

„O lipsă de cunoaștere a drepturilor victimei” 

– Doamna lector universitar Urda este fosta asistentă a domnului Toader la Ministerul Justiției și este asociată cu celălalt fiu al domnului Tudorel Toader într-un cabinet de avocatură.
– Asta nu știam, dar de notorietate este faptul că unul dintre ei este tatăl inculpatului. Asta știe toată lumea.

Și mai este a treia circumstanță pe care trebuie să o luăm în considerare, faptul că infracțiunile ce constituie obiectul acuzației sunt infracțiuni de natură sexuală. 

Deci aceste trei circumstanțe se întâlnesc în acest caz și din perspectiva mea justifică măsura care a fost dispusă de Consiliul Profesoral al Facultății de Drept din Iași. 

Pentru că aceste circumstanțe ne duc către două perspective. Și anume, protecția victimelor împotriva victimizării secundare și aparența de imparțialitate a cadrelor didactice. 

Și la aceste două obiective, din perspectiva mea, decizia Consiliului Profesoral al Facultății de Drept din Iași este una corectă. Și spun asta, deși nu am văzut decizia în sine, ci am citit despre ea și mă refer atunci la fondul ei, la ideea pe care o prezintă.

– Doamna profesoară, în comunicatul UNBR nu se face nicio referire la drepturile persoanelor vătămate. Niciun cuvânt despre ele. Considerați că este o poziționare?
– Da, și aceasta este o chestiune care poate fi discutată. De obicei, UNBR, în cazul acesta și Baroul Iași, exprimă puncte de vedere care privesc profesia de avocat. În ipoteza în care apreciază că anumite lucruri nu ar fi în concordanță cu regulile acestei profesii. 

Pe de altă parte, tot acest caracter special al acestei cauze cred că ar fi justificat și exprimarea unui punct de vedere în ceea ce privește victimele și faptul că avocații, exercitând de această profesie, au rolul de a proteja și victimele.

În egală măsură, cred că în România există o lipsă de cunoaștere foarte ridicată pe ceea ce înseamnă drepturile victimei, inclusiv dreptul victimei de a beneficia de asistența unui avocat plătit din fonduri publice ale statului. Și pentru a crește acest grad de cunoaștere, cred că era un moment potrivit ca UNBR-ul și Baroul Iași să prezinte câteva elemente legate și de acest lucru pentru a arăta că privește în mod echilibrat atât protecția dreptului la apărare al inculpatului, cât și protecția dreptului la apărare al victimelor. 

Și aș vrea să arăt în acest context faptul că în România victimele beneficiază de asistență juridică plătită din fonduri publice ale statului. Și vreau să spun că se și plătește o sumă destul de mare. Adică, avocații care încheie contracte cu victimele pot beneficia de fonduri publice – cinci salarii minime pe economie.

Deci e foarte important să subliniem că dreptul la apărare în procesul penal înseamnă atât dreptul la apărare al inculpaților, cât și dreptul la apărare al victimelor

– După reținerea fiului, domnul Toader a avut două postări pe Facebook în care a atacat avocatul a două dintre victime, acuzându-l că „a motivat” studentele să facă declarații neadevărate la adresa fiului său. UNBR nu a avut nicio reacție față de reacțiile domnului Toader.
– Nu am citit postările domnului Toader. În exercitarea dreptului la apărare, avocații trebuie să se limiteze la argumente de natură juridică, argumente credibile, relevante, fără a arunca suspiciuni pe umerii unui alt avocat. 

Pe de altă parte, nu contează cine a ajutat o victimă în a depune un act de sesizare. Din punctul meu de vedere, este chiar bine dacă victimele au beneficiat de consilierea juridică a unui avocat.  

Când apare și ce înseamnă victimizarea secundară 

– În motivarea motivarea Curții de Apel Iași, judecătorul semnalează ce s-a întâmplat în Comisia de Etică a Universității. Menționează că mai mulți membri comisiei au avut o abordare lipsită de empatie față de victime. Acestea au fost întrebate insistent cum și de ce au dezvăluit presei. Li s-a spus chiar „toată lumea vă condamnă”, „nimeni nu vă crede”. Cum vedeți asemenea abordări?
– E foarte important să arătăm că victima unei infracțiuni, cu atât mai mult victima unei infracțiuni privind viața sexuală, are dreptul de a fi protejată împotriva a ceea ce se numește legal victimizare secundară.

– Ce înseamnă victimizarea secundară?
– Victimizarea secundară este victimizarea care nu apare ca rezultat direct al infracțiunii, ci ca rezultat al răspunsului pe care instituții publice sau private sau alte persoane îl au față de victimă.

Pe scurt, victimizarea secundară este răul care i se întâmplă unei victime, nu ca urmare a infracțiunii, ci a felului în care reacționează instituții și persoane în raport cu victima. De aceea, obligația de a proteja victima contra victimizării secundare incumbă mai multe categorii profesionale. Într-adevăr, organele judiciare sunt pe prima poziție, pentru că ele intră în contact cu victima.

Polițiști, procurori, judecători au obligația de a proteja victima contra victimizări secundare, au obligația de a se adresa cu respect, cu empatie la adresa victimelor, dar și avocații au această obligație de a respecta dreptul victimelor de a fi protejate contra victimizări secundare. 

Asta înseamnă atât avocații inculpatului, dar și avocații victimelor trebuie să aibă grijă la acest aspect. Mai departe, orice persoană intră în contact cu victima, spre exemplu, jurnaliștii au aceeași obligație, dar și Comisia de Etică.

Dacă a chemat la audiere o victimă, Comisia de Etică avea obligația de a o trata cu respect, cu empatie și avea obligația de a face tot ce era posibil pentru a evita revictimizarea acelei victime. 

De aceea, dacă într-adevăr Curtea de Apel Iași, în speță judecătorul de drepturi și libertăți, a folosit acest argument în motivarea încheierii prin care s-a admis propunerea de arestare preventivă, este un argument corect din punctul meu de vedere.   

„Este mai ușor să spui victima a fost de vină”

 – Atât în cazul de la Iași, cât și în altele, cu mai mult sau mai puțină notorietate, în dezbaterile din spațiul public, victimele au fost și ele judecate. Credibilitatea lor este pusă la îndoială și apare obsesiv întrebarea de ce nu au reclamat imediat faptele. Credeți că societatea românească este mai degrabă empatică cu agresorul decât cu victima?
– Asta este o poveste destul de lungă. Într-adevăr, climatul social este în această direcție. Este o chestie fină de criminologie ceea ce se întâmplă acum. Am citit la un moment dat un studiu scris de un psiholog pe această chestiune și studiul răspundea și la întrebarea de ce și judecătorii în instanță de multe ori empatizează cu acuzatul și nu cu victima.

Și este un mecanism psihologic în a spune, cel puțin în zona infracțiunilor privind viața sexuală, mie ca om, cetățean sau judecător, mie nu o să mi se întâmple lucrul acesta niciodată. De ce nu o să mi se întâmple mie? Pentru că, în cazul ăsta, victima a făcut așa și așa și așa. Deci este un mecanism psihologic care intervine.

Însă, cred că în România este foarte important contextul cultural, care este încă dominat de această perspectivă. Deci, la nivel macro, cred că este mai ușor să spui victima a fost de vină decât să stai și să înțelegi întreg contextul abuzului de putere, căci până la urmă, infracțiunea privind viața sexuală asta este un abuz de putere.

Ce poate face România 

– Cum ar putea fi schimbată această perspectivă?
– Mă gândesc la directiva privind protecția victimelor, un act normativ foarte bun adoptat la nivelul Uniunii Europene și pe care noi l-am transpus. Directiva prevede, spre exemplu, obligația statelor membre de a disemina cât mai mult în spațiul public informații privind drepturile victimelor.

Iar acest lucru nu îl văd în România ca fiind îndeplinit. De aceea cred că și în comunicatele publice UNBR sau birourile trebuie să facă referire și la drepturile victimelor. Pentru că noi trebuie să transmitem către societate de faptul că și victimele au drepturi.

Cred că mai mult se transmite către societate ideea că inculpații au drepturi, ceea ce este corect, dar trebuie să adăugăm că și victimele au drepturi. Și dacă s-ar comunica mai mult pe această zonă, poate și societatea și-ar schimba percepția. Deci cred că este vorba de o educare.

De aceea mi-aș dori ca și în comunicatele publice, organele profesiei de avocat să facă referire și la drepturile victimelor tocmai pentru a educa și societatea în această direcție.

– Vedem în spațiul public reacții de solidaritate cu persoanele acuzate de abuzuri, inclusiv din partea unor persoane instruite, unele chiar cu o pregătire juridică.
– Atunci când reacționezi, mai ales ca specialist al dreptului, și arăți că într-o cauză concretă doar victima este de vină și discursul tău se îndreaptă către victimă, se pune în discuție lipsa de respectare a acestei obligații. Și e foarte important să arătăm că în directiva europeană este prevăzută obligația profesioniștilor dreptului de a se instrui în zona de protecție a victimelor.

Statele membre trebuie să asigure o pregătire profesională continuă a profesioniștilor dreptului. Asta poate fi o cauză inclusiv pentru genul acesta de discurs. La care se pot adăuga și, să zic, interese personale de susținere a unei persoane.

Noi, ca avocați, avem această datorie de a ne pregăti în domeniul protecției victimelor și să învățăm despre obligația de a le trata cu respect, cu empatie și de a le proteja contra victimizării secundare.

Dacă la nivelul societății aș înțelege poziționări de genul victima este de vină, de ce nu a reclamat mai repede și așa mai departe, la nivelul profesioniștilor dreptului ar trebui să fie mai atenți la genul acesta de discurs.

„CEDO arată că frica victimelor de a relata nu e un element care să se întoarcă împotriva lor” 

– În cazul de față, victimele nu au reclamat imediat la poliție, în schimb au relatat cele întâmplate cercului de apropiați, părinților, încă de atunci. Ce arată acest aspect?
– Dacă ele au relatat persoanelor din cercul de apropiați, rezultă că de frică și de lipsă de încredere nu au sesizat mai departe.

Chiar și dacă n-ar fi povestit unor apropiați nu pot fi blamate. Un caz care îmi vine în minte este o cauză importantă în care CEDO a condamnat România în genul acesta de infracțiuni, cauza MGC contra România din 2016. 

Acolo, victima era o fetiță de 10 ani, care n-a relatat nici părinților, element reținut de către instanțele din România – că victima nu a povestit despre acest lucru. 

Dar CEDO vine și arată că frica victimelor de a relata nu este un element care să se întoarcă împotriva lor. 

Dacă în cauza aceasta, victimele au relatat părinților sau cercului de apropiați, probabil a fost incidentă frica și lipsa de încredere. S-au gândit că lucrurile astea se întorc împotriva lor.

– Să revenim la dublul rol profesor-avocat, vă rog.
– Și eu cumulez ambele profesii – și cadru didactic, și avocat. Noi trebuie să fim foarte atenți la siguranța studenților noștri, căci e un lucru esențial. De altfel și legea învățământului superior prevede obligația de a proteja integritatea fizică și psihică a studenților.

Și trebuie să avem astfel mecanisme care să crească încrederea studenților în a sesiza fapte contrare legii. E foarte important acest lucru. E foarte important de la felul în care reglementăm obligațiile de natură etică ale profesorilor.

Deci e foarte important ca cadrele didactice să fie foarte atente la imparțialitatea acestora și la aparența de imparțialitate. Adică noi nu trebuie să facem nimic care să pună la îndoială imparțialitatea noastră și dreptul studenților de a beneficia de o evaluare obiectivă. Sunt foarte importante aceste obligații de natură etică.

Când o persoană cumulează ambele profesii, avocat și cadru didactic, nu sunt incidente doar drepturile și obligațiile profesiei de avocat, ci sunt incidente și drepturile și obligațiile cadrului didactic. Ori aici eu cred că prin această perspectivă Consiliul Profesoral al Facultății de Drept din Iași s-a poziționat corect.

„O situație cu totul specială”

– Detaliați, vă rog.
– A pus pe primul plan siguranța studenților și a pus pe primul plan la fel aparența de imparțialitate a cadrelor didactice. Poate în procesul de predare, de evaluare, cele două cadre didactice s-ar fi comportat corect. Dar în materie a conflictelor de interese, contează foarte mult aparența.

Ce transmitem? Care este percepția studenților? Și atunci, având în vedere aceste două obiective, siguranța studenților și aparența de imparțialitate a cadrelor didactice. 

Înțeleg că a fost o situație dificilă și pentru ei este o cauză cu totul specială, vă spuneam, pentru că cumulează cele trei circumstanțe. Victimele sunt studenți, avocații sunt profesori și infracțiunile sunt de natură sexuală. Cred că este prima oară în România și vă spun că am căutat exemple și din străinătate, cât am reușit în spațiu public.

– Este fără precedent?
– Nu am găsit ceva similar. Am găsit situații de avocați care erau profesori în Statele Unite, care au intervenit în cauze privind infracțiuni sexuale, dar victimele nu erau studenți în aceleași facultăți. Este o situație cu totul specială și cred că Facultatea de Drept din Iași a reacționat cel puțin în acest moment în mod corect.

Desigur, măsura trebuie să fie proporțională, să fie limitată în timp, dar probabil în decizie este indicat acest lucru.