INTERVIU Ce se întâmplă cu pacienții non-COVID în vremea pandemiei: Au murit oameni din cauză că până s-a intervenit pe accident vascular, i-au testat pentru coronavirus. A durat 7 ore

Sistemul medical din România își diagnostica, trata și opera cu întârziere pacienții, în multe cazuri, și înainte de pandemie, dar problema s-a acutizat în ultimele 2-3 luni, odată cu recomandarea autorităților ca în spitale să mai fie tratate doar urgențele, în afara pacienților infectați cu COVID-19, virusul care a speriat întreaga planetă. Țara noastră are cam 5 milioane de bolnavi cronici, estimează Radu Gănescu, președintele COPAC, una dintre cele mai mari asociații de pacienți din România, într-un interviu acordat HotNews.ro. Doar estimează, pentru că statul român nu are nici măcar registre cu numărul exact al bolnavilor.

Pentru cel puțin pentru o parte dintre aceste 5 milioane de bolnavi cronici, lipsa accesului în spitale, pentru investigații și intervenții chirurgicale, poate fi fatală în această perioadă. În România mai sunt și alți bolnavi care au nevoie de tratament, de medici, de spital, în afara celor infectați cu COVID-19, atrage atenția Radu Gănescu, în interviul acordat HotNews.ro. Radu Gănescu este președintele Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice (COPAC), una dintre cele mai mari asociații de pacienți din România și este el însuși diagnosticat cu o boală cronică – talasemie.

„De 2-3 luni în România nu mai există pacienți, decât cu COVID-19”

O mare parte dintre pacienții non-COVID au fost lăsați, practic, în afara spitalelor în ultimele 2-3 luni, chiar dacă, pentru unii dintre ei, lipsa accesului la investigații medicale sau la o intervenție chirurgicală poate însemna agravarea bolii sau moartea. „Avem o pacientă despre care știm cu toții, a apărut în toată presa, că a căzut, pe stradă, și-a fracturat coloana și a murit acasă. Pentru că de la UPU au trimis-o acasă”, spune Radu Gănescu.

„La noi în România au murit pacienți în UPU pentru că până li s-a făcut intervenția pe accident vascular, au zis să le facă triajul pe COVID. Eu nu am nimic împotrivă și înțeleg siguranța, a echipei medicale și a spitalului, dar – pentru numele lui Dumnezeu! – nu putem să tratăm un accident vascular sau un infarct miocardic la 7 ore după ce îi facem testul PCR pentru coronavirus”, atrage atenția Radu Gănescu.

„La ora actuală, de 2-3 luni, în România nu mai există pacienți, decât cu COVID-19. Nu s-a mai diagnosticat niciun pacient, nu mai avem pacienți noi diagnosticați, nu mai avem pacienți care să intre în tratament – și vorbim aici de pacienți cu hepatite, cu boli cardiovasculare etc., de pacienți care, în mod normal, ar trebui să facă niște investigații care la ora actuală nu se mai fac, pentru că totul este orientat doar pe urgențe și pe COVID. În România mai sunt și alți bolnavi care au nevoie de tratament, de medici, de spital”, spune președintele Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice.

Radu Gănescu este de părere că „noi ar trebui să reluăm activitatea în spitale, iar spitalele ar trebui să ia pacienții care sunt cu anumite simptome și să îi investigheze pentru diagnostic. Pentru că va începe să crească numărul de bolnavi cronici cu probleme mult mai complicate și cu cheltuieli foarte mari”.

El cere găsirea unui echilibru între pacienții infectați cu coronavirus și ceilalți pacienți care au nevoie de acces la servicii medicale: „Dacă noi, acum, nu diagnosticăm un pacient cu o boală cardiovasculară, vom avea infarcturi, vom avea accidente vasculare și vom avea un număr de pacienți decedați mult mai mare decât cel al pacienților cu COVID. Cumva, ar trebui să găsim un echilibru și să reluăm și activitatea asta de serviciu medical, pentru că în 3 luni de zile s-au adunat pacienți nediagnosticați. Ce facem cu ei? Trebuie să găsim o soluție.”

A căzut pe stradă, și-a fracturat coloana și a murit acasă

La nivel european s-a făcut recent un studiu care a arătat că numărul pacienților diagnosticați cu boli cardiovasculare a scăzut în această perioadă cu 50-60%. În România nu s-au făcut astfel de studii, dar Radu Gănescu spune că îi este teamă să se gândească la cum ar putea arăta aceste cifre în țara noastră, „unde s-au interzis internările, în afara de intervențiile de urgență, care nici acelea nu s-au mai făcut.”

Pacient în România

Radu Gănescu dă câteva exemple triste: „La noi în România au murit pacienți în UPU, pentru că până li s-a făcut intervenția pe accident vascular, au zis să le facă triajul pe COVID. Eu nu am nimic împotrivă și înțeleg siguranța, a echipei medicale și a spitalului, dar – pentru numele lui Dumnezeu! – nu putem să tratăm un accident vascular sau un infarct miocardic la 7 ore după ce îi facem testul PCR pentru coronavirus. Avem o pacientă despre care știm cu toții, a apărut în toată presa, că a căzut, pe stradă, și-a fracturat coloana și a murit acasă. Pentru că de la UPU au trimis-o acasă.”

Președintele COPAC spune că principalul motiv este că personalul medical se teme de virus, dar, în același timp, regulile recomandate de autorități nu sunt clare, ci mai degrabă interpretabile: „Din câte știu eu, motivul este că personalul medical se teme, și mi se pare normal să se teamă, în condițiile în care ordonanța spune să se facă doar interveții medicale de urgență. S-a făcut această ordonanță, dar nu au precizat ce înseamnă urgență: a, b, c, d, e, f, g. Aia este urgența. Și atunci înțelegeam cu toții. Dacă nu o să fie negru pe alb, nu se înțelege.”

„Orice intervenție chirurgicală e o urgență. Să spunem că se sistează operațiile, în afara celor de urgență, e o absurditate enormă”

Reprezentantul pacienților cu afecțiuni cronice este nemulțumit de faptul că autoritățile au interzis, practic, intervențiile chirurgicale în afara celor de urgență. El spune că, de fapt, orice intervenție chirurgicală este o urgență, deoarece reprezintă ultima soluție terapeutică pentru acel pacient, după ce celelalte s-au dovedit ineficiente sau insuficiente: „Orice intervenție chirurgicală este ultimul pas la care ajunge pacientul, în ideea că nu se mai poate face altceva. Nu se duce nimeni la intervenții chirurgicale, în afara celor estetice, de dragul de a se opera. Fie că vorbim de o patologie cronică, fie că vorbim despre un accident, în momentul în care ai ajuns la cuțit, cum se zice pe românește, aceea este ultima linie, deci este clar că este urgență. Ori noi, în România, să spunem că se sistează intervențiile chirurgicale, în afara celor de urgență, e o absurditate enormă din toate punctele de vedere. Orice intervenție chirurgicală este clar că e urgență, s-a terminat cu tratamentul medicamentos, cu pastile, cu ceaiuri, cu alifii, cu uleiuri, e clar că ai ajuns la cuțit. Este ultima linie pe care o poți accesa ca să te tratezi, oriunde în lume.”

Radu Gănescu e dezamăgit și de faptul că, cu toate că medicii știu aceste lucruri, „Din păcate, mulți dintre medici nu prea ies public să spună aceste lucruri. Dar se știe clar că un pacient oncologic, de exemplu, dacă nu este diagnosticat la timp, nu este făcută intervenția la timp și nu se începe tratamentul cât mai repede după intervenție, este un pacient pierdut. 90% îl pierzi. Din multe motive și chiar dacă nu îl pierzi, apar complicații și îl tratezi mult mai greu și mult mai scump decât dacă l-ai trata cu o simplă intervenție la momentul potrivit.”

„Lucrurile sunt de o logică atât de elementară, încât nici măcar nu ai ce să comentezi. Nu am înțeles și nu o să înțelegem niciodată de ce acești pacienți, nu numai cei oncologici, ci marea majoritate a pacienților cronici, sunt puși în această situație, care era valabilă de multe ori și înainte de pandemie – diagnosticăm târziu, nu reușim să facem analizele la timp, intervențiile sunt pe listele de așteptare și intervenim târziu. Și atunci, noi ne uităm că cheltuim foarte mult în sănătate și pierdem vieți. Dacă ne uităm statistic, în Europa, suntem pe primele locuri, cu cei mai mulți morți în oncologie, în natalitate, în tot ce vrei. Păi normal și logic: dacă nu tratezi un pacient la timp și nu intervii la timp și îl amâni, pierzi vieți și pierzi bani”, subliniază reprezentantul pacienților cronici.

Suceava, haosul lăsat fără soluții

Radu Gănescu mai spune că este de acord ca, în vreme de pandemie, să fie protejați pacienții și spitalele, dar amintește ce s-a întâmplat la Suceava, unde spitalul a fost închis complet pentru pacienții non-COVID, fără ca acestora să li se ofere alte soluții: „Vedem ce s-a întâmplat la Suceava. Dar trebuie să ne gândim că urgență în România este orice pacient care este diagnosticat și are nevoie să i se dea tratament și să primească intervenție cât mai repede, pentru a nu cheltui mai mult peste 3 luni sau pentru a nu îl pierde peste 3 luni. Și cred că nimeni nu vrea să pierdem vieți, cred că nu este dorința nimănui.”

Militari dezinfectând în jurul spitalului din Suceava

„Un haos a fost când s-a închis spitalul din Suceava, care era un centru și trata pacienți de toate categoriile. Și nu numai că s-a închis spitalul, dar au intrat și medicii în izolare. Toți acei pacienți au rămas cumva descoperiți, nevenind nimeni să le spună unde trebuie să se ducă, la cine, ce trebuie să facă. Acest lucru depindea de autorități, să găsească soluții și circuite și soluții de back up. Este ceva ilogic. În momentul în care carantinezi, că vorbim de o comună de 10 oameni, că vorbim de un oraș de 100.000 sau 300.000 de oameni, în zona respectivă sunt diverse categorii de pacienți, cu diverse nevoi și problematici, și tu trebuie să ai în vedere, în momentul în care aplici o măsură de siguranță, pe care este normal să o aplici, dar trebuie să găsești și soluții pentru toți pacienții de acolo. Sunt acolo zeci, sute de oameni, care au anumite nevoie speciale de tratament. Când iei niște decizii, dacă nu iei în calcul toate datele necesare, vei lua niște decizii prin care tai în carne vie: spui gata, s-a închis și nu mă mai interesează ce fac ăia, unde se tratează ceilalți. Nu ne mai interesează, noi închidem. Noi suntem de acord cu soluțiile astea de carantinare, dar trebuie găsite și soluții pentru oamenii de acolo. Nu închizi prăvălia și pleci acasă”, spune președintele COPAC.

Majoritatea spitalelor au acum materiale de protecție, personalul medical nu mai are o scuză pentru a refuza pacienți

Radu Gănescu mai spune că, din informațiile pe care le au el și colegii săi din asociațiile de pacienți, în acest moment în majoritatea spitalelor există materiale de protecție, spre deosebire de perioada de început a crizei, iar personalul medical nu are neapărat o scuză pentru a refuza pacienți: „Din ce știu și eu și din informațiile colegilor mei, cam în fiecare unitate medicală, spital, există în acest moment materiale de protecție pentru personal, iar acesta este un lucru pozitiv. La început au lipsit, dar nu doar la noi, am văzut asta și în alte țări, și pe americani i-a prins această criză pe piciore greșit, fără echipamente. A fost nebunia aceea de la început. Cu toate că, din punctul meu de vedere, nu ar fi trebuit să existe acea nebunie de la început, pentru că în ultimele 4-5 luni, vedeam ce se întâmplă în China, iar pe logica elementară, era de așteptat ca această criză să evolueze așa și să ajungă și la noi.”

Radu Gănescu

”În momentul în care ai echipament, soluția ar trebui să fie cea care s-a discutat de la început: acestea sunt spitale pentru COVID și acestea sunt spitale pentru pacienții cronici. Trebuie să realizăm că sunt anumite cazuri – dacă vorbim de pacienți cu boli rare, de exemplu – unde nu există decât 2-3-4 centre de tratament în România, care tratează sute de pacienți. Dacă în unul dintre centrele respective medicii sunt expuși sau este transformat în centru COVID, rămân pacienți netratați. Spre exemplu, dacă un spital din București care tratează o anumită patologie este transformat în centru COVID sau se închide, rămâne zona de sud a României cu zeci sau sute de pacienți care trebuie să se trateze la Iași sau la Timișoara. Astea sunt lucruri care trebuie avute în vedere în momentul în care creionezi un circuit. În acel moment nu trebuie să uiți pacienții cronici și nu trebuie să uiți că lor trebuie să le lași la dispoziție zonal, regional, centre unde se pot trata”, mai spune Radu Gănescu.

„Va trebui să învățăm să trăim cu COVID-19 printre noi”

Radu Gănescu și-ar dori să știe câți pacienți cronici au murit în această perioadă, iar statul român să prezinte aceste date în mod transparent: „Eu acum sunt foarte curios și aș cere public să văd niște date: între 1 ianuarie și 31 martie câți bolnavi cronici au murit? Câți pacienți oncologici au murit? Câți pacienți cu diabet au murit? Câți pacienți cu scleroză? Cu Parkinson? Cu boli rare? M-ar interesa niște statistici. Bun, am înțeles, avem 10.000 de pacienți cu COVID-19. Nu contestă nimeni și nu zice nimeni nimic. Dar hai să vedem și în viața de zi cu zi, unde avem milioane de pacienți cu boli cronice, milioane de persoane cu vârsta de peste 65 de ani, haide să vedem ce se întâmplă. Nu interesează pe nimeni? Pe mine mă interesează.”

„Dar noi nu aveam nici înainte de coronavirus registre de pacienți în România și asta este o mare slăbiciune a sistemului de sănătate care ne afectează din toate punctele de vedere. Pentru că, neavând registre, nu știi numărul exact, neavând numărul exact, nu știi care este costul per pacient să îl tratezi și care ar fi costul total, neștiind costul total nu știi câte medicamente trebuie pentru categoria respectivă. Așa ajungem la lipsa de medicamente. Păi știi câți pacienți ai pe o anumită patologie, ca să știi care este cantitatea necesară de medicamente ca să îi tratezi? Nu știi. Acestea sunt lipsuri pe care le-am moștenit de mult timp. Marea întrebare este de ce nu există transparență”, subliniază Radu Gănescu.

„Statul trebuie să mă trateze și dacă nu sunt bolnav de coronavirus, și dacă am altă boală. Așa ar fi logic, mă gândesc eu. România are 18 milioane de cetățeni și, probabil, vreo 5 milioane de pacienți cronici. Nu avem registre, dar presupunem”, mai spune președintele Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice.

Radu Gănescu crede și că va trebui să învățăm să trăim cu COVID-19 printre noi: „Asta este, avem un virus printre noi, care, cel mai probabil, va rămâne printre noi o perioadă lungă, până când vor exista soluții de tratament, de vaccinare sau alte soluții. Asta e realitatea, nu avem ce face. Dacă până ieri trăiam cu poluare, cu secetă, cu alte lucruri, acum mai avem un lucru în plus. De ceea ce nu cunoști și nu știi te sperii, este ceva normal. Dacă peste 6-7 luni vine cineva și spune că „acesta este tratamentul, vei lua acel tratament și nu vei mai ajunge în comă, la terapie intensivă”, lucrurile se vor liniști.”