INTERVIU Clive Owen pentru HotNews.ro: „Daca ar exista niste reguli, am face numai filme bune”

In „Legaturi de sange”, Clive Owen e … Clive Owen, adica un bad guy misterios si patimas a carui relatie complexa cu fratele politist constituie motorul povestii. Filmul e regizat de Guillaume Canet si e un remake dupa un film frantuzesc in care acesta a jucat in 2009. Am realizat interviul anul trecut la Cannes, cand actorul britanic mi-a fost livrat la pachet cu Guillaume Canet. Puteam refuza?

Nu mi se confirmase decat interviul cu Guillaume Canet, dar in ziua cand m-am dus pe terasa Mouton Cadet a Palatului Festivalului (o zi vantoasa, drept pentru care interviurile au avut loc inauntru), am fost intrebata daca nu ma deranjeaza daca vine si Clive Owen la respectivul press junket.

Fereasca sfantul! Cu Clive Owen nu-mi iesise trampa nici in februarie 2013, la Berlin, nici la Cannes in 2012 (cand nu mai aparuse la interviul programat, despre „Hemingway &Gellhorn”, pe motiv ca s-a blocat in lift, fetita lui a inceput sa planga si, dupa ce au fost scosi de acolo, a ramas sa o calmeze – sanchi!..) Acum imi era varat pe gat. Asta-i viata…

In „Les liens du sang” (2009), Guillaume Canet il interpreta pe politistul bun care il ajuta pe fratele fost puscarias sa se reintegreze, desi ascunde o tradare veche, si ajunge pana la a-si risca propria cariera pentru el. Filmul lui Jacques Maillot i-a placut lui Canet atat de mult incat a hotarat ca al patrulea film pe care il regizeaza sa fie un remake dupa acesta.

Pe Clive Owen, Canet l-a facut (destul de previzibil) fratele rau, pe Billy Crudup fratele politist, pe Marion Cotillard (care ii e sotie) Canet a distribuit-o in rol de prostituata, iar cineastul american James Gray a fost co-scenarist, ajutand la adaptarea povestii franceze pentru solul New Yorkului anilor 70. Distributia ii mai numara pe Mila Kunis, Zoe Saldanha, James Caan, Lily Taylor si Matthias Schoenaerts.

Cel mai mult mi-au placut in film masinile de epoca, desi Guillaume Canet recunoaste mai jos ca s-a straduit sa le mai prafuiasca (fiind masini de colectie, toate erau bibilite si lucioase.).

Cel mai putin mi-au placut lipsa ritmului si inertia regiei, care trag in jos aceasta tragedie de inspiratie greaca cu doi frati care se iubesc si se tradeaza. Ce e interesant e ca, stiind cum a iesit filmul, poti citi printre randuri adevaratele opinii ale lui Clive Owen despre el. In spatele tendintei de a teoretiza sta si nevoia fireasca de a se justifica. Nu e vina lui ca filmul a iesit cum a iesit.

La interviu, si Owen, si Canet au venit imbracati elegant – la costum, fara cravata. Un pic turat, Clive Owen vorbea si radea tare, tinandu-si ceasul scump de pe mana (probabil are un contract de publicitate) in mod foarte evident la vedere. Interviul de mai jos a fost tot parte din business.

Reporter: Personajul dvstra pare in fond un tip de treaba, dar impusca un adolescent.

Clive Owen: E adevarat, face lucruri groaznice fara sa-i pese. Este un criminal, dar ce e mereu interesant cand ai de-a face cu un astfel de personaj e sa cauti si alte lucruri, cum ar fi punctele lui vulnerabile.

Meseria noastra e sa-i facem pe spectatori sa inteleaga de ce unii oameni fac lucrurile pe care le fac. Asta presupune sa intram in personaj si sa incercam sa aratam nu doar o singura trasatura de caracter. Frumusetea scenariului sta in complexitatea personajelor si a relatiilor. Acest lucru m-a atras la scenariu.

Rep: Exista pana la urma un fel de salvare a lui Chris prin aceasta legatura dintre frati. Finalul e, dintr-un punct de vedere, optimist.

C.O.: Asta daca nu mergi la inchisoare.

G.C.: Ce e ingrozitor pentru Billy e sa-i spuna fratelui: “Ti-am salvat viata” cand, intr-un fel, i-a nenorocit viata. N-o sa mai aiba o existanta normal de-acum inainte.

C.O.: Pe de alta parte, daca n-ar fi facut-o, Frank nu ar fost acum in viata.

Rep: Vi se pare amuzant sa va jucati cu armele in filme?

C.O.: Numai in filme!…

Rep: Ce va atrage in acest gen de productii?

C.O.: Totul tine de personaj, va dati seama ca nu pun conditia ca el sa aiba de-a face cu armele.

Rep: Ati facut o comedie in care….

C.O.: “Shoot’em up” (n.red. – la noi a rulat sub titlul “Lichidati-i!”). Mi-a placut ca era o comedie si mi-a placut dementa impuscaturilor care veneau in cascada. Totul era atat de ridicol incat mi-am spus ca trebuie sa fac acel film.

Rep: Care roluri credeti ca v-au iesit cel mai bine pana acum?

C.O.: N-as putea spune, nu le judec asa. E o incercare constanta de a face lucrurile cat mai bine. In meseria noastra, daca ar exista niste reguli, am face numai filme bune tot timpul. Adevarul e ca un film bun implica o gramada de elemente foarte vagi, este o colaborare intre foarte multe lucruri si tot ce poti face e sa incerci sa-ti lucrezi cat mai bine parcela.

Rep: Obisnuiti sa faceti pauze intre filme?

C.O.: Da, dar deja fac de vreo doi ani filme aproape unul dupa altul si cred ca o sa iau o pauza. Nu prea e ritmul meu preferat. Imi place sa stau sa ma gandesc la un scenariu dupa ce il citesc, de aceea urasc atunci cand se modifica scenariile din mers.

Rep: Îl stiati pe Guillaume Canet inainte de a accepta rolul?

C.O: Nu il cunosteam. De fapt, Alfonso Cuarón, pe care Guillaume il stie foarte bine, m-a sunat si mi-a vorbit despre proiect, spunandu-mi ca e foarte serios.

Guillaume Canet

Foto: Independenta Film

Guillaume Canet: “Mi-am dat silinta pana la ultimul detaliu, pana la masinile care circulau pe strada”

Rep: Acest film e o coproductie importanta, cu mai multe staruri vorbitoare de limbi diferite. Cat de greu v-a fost sa coordonati totul?

Guillaume Canet: Eu pe platou sunt un tip destul de vorbaret – mai mult decat credeti, dar acum a trebuit sa fiu foarte direct cu toata lumea pentru ca nu aveam vocabularul necesar unei exprimari cat mai nuantate. Uneori a fost greu, dar am facut tot posibilul sa aleg cuvintele cele mai potrivite. Intr-un fel, asta m-a ajutat la modul cum am filmat, adica n-am incercat diferite variante pentru ca n-am avut timp.

Rep: Cum a ajuns James Gray co-scenarist al filmului?

G.C.: Cand m-am hotarat sa fac acest proiect, am vorbit cu James chiar aici, in Cannes. I-am spus ca as avea nevoie de putin ajutor din partea cuiva care stie la perfectie New Yorkul si anii 70. „Eu!”, a raspuns si am fost surprins pentru ca lucra la alt proiect. A venit la Paris pentru doua saptamani, dupa care m-am dus eu o saptamana la Los Angeles, si asta a fost tot pentru ca incepea pregatirea pentru filmari.

Am revazut impreuna personajele si am hotarat cam la ce ar trebui sa renuntam din povestea franceza, pentru ca am scos niste personaje si am creat altele noi. Cand m-am intalnit cu actorii, m-am intors la scenariu si am tot modificat. Din reactiile, gesturile si felul cum vorbeau despre personaje, le-am imbogatit foarte mult asa ca, pana la urma, am reusit sa ma descurc singur. Am avut si un bun prieten care m-a ajutat cu traducerea textului.

Rep: Ce diferenta e intre un scenarist francez si unul american?

G.C.: Modul lui James de a vedea lucrurile e complet diferit de al meu in privinta constructiei narative. James lucreaza cu cartoane care descriu fiecare scenă, iar asta structureaza filmul. Desi mai scrisesem trei filme pana la “Legaturi de sange”, nu mai lucrasem asa. Mereu am inceput sa scriu avand filmul in minte. James e un regizor foarte bun, dar singurul lucru care nu-mi place in filmele lui si pe care a incercat sa mi-l induca si mie a fost sa anunt de dinainte ce urma sa se intample.

Rep: Mila Kunis a fost distribuita pentru ca intre ea si Marion exista asemanari, inclusiv fizice?

G.C.: Da. De fapt, la inceput aveam in minte alta actrita, dar pe urma am discutat cu Clive in legatura cu Mila pentru ca mi s-a parut si mie interesant ca personajul ei reproduce intr-un fel personajul lui Marion. De asta ii si spune Marion in bucatarie: „O sa ajungi in strada ca mine”. Mi-a placut ideea ca ea e nou-venita si ca, dimpotriva, va face tot posibilul sa nu reproduca acel tipar.

Rep: Ce v-a inspirat in crearea atmosferei anilor 70?

G.C.: Mi-am dat silinta pana la ultimul detaliu, pana la masinile care circulau pe strada si pe care nu le doream prea stralucitoare, desi erau de colectie. Am vrut ca strazile sa fie la fel de murdare ca acum 40 de ani, iar imaginea sa fie un pic decolorata. M-a inspirat filmul lui Jerry Schatzberg “Panica in Needle Park”, imi placuse cromatica lui. M-am documentat destul de mult prin fotografii si filme, si am incercat sa fac in asa fel incat atmosfera sa nu semene cu cea din anii 70, ci chiar sa para ca e din anii 70.

Rep: Dar de ce anii 70?

G.C.: E adevarat ca povestea reala a avut loc in anii 80, dar stiti cum se spune: “Europenii sunt cu 10 ani in urma americanilor”. Insa nu, (rade), nu acesta a fost adevaratul motiv. Am preferat sa imping si mai mult povestea in urma si pentru ca muzica anilor 70 e mai buna decat cea a anilor 80, dar mai ales pentru ca sunt un mare fan al lui Jerry Schatzberg, John Cassavetes si a tot ce s-a facut in materie de arta in anii 70.

Trailer:

“Legaturi de sange”/”Blood Ties”, de Guillaume Canet, cu: Clive Owen, Billy Crudup, Marion Cotillard, Mila Kunis, Lili Taylor, Zoe Saldana, James Caan. Premiera romaneasca 27 iunie 2014