INTERVIU. „Dacă îl scoatem din rigiditate și îl scuturăm de stigmă, folclorul poate fi reînviat și prezentat întregii lumi”. O fostă concurentă la Vocea României lansează „Drăgaica”, un album-manifest

Aura Șova (27 de ani) a câștigat Vocea României, ediția din 2024. Artista, care este de profesie arhitect, lansează acum albumul „Drăgaica”, inspirat din muzica folclorică românească. Într-un interviu pentru publicul HotNews, Aura Șova explică de ce a ales forma unui basm muzical pentru a transmite mesajul său către public. 

• „Drăgaicele reprezintă simbolul perfect al imaginii femeii moderne: o ființă complexă, liberă și autentică, care nu se lasă îngrădită de norme restrictive”, spune artista.

Aura Șova se mândrește cu originile sale. Vine din comuna Poduri, județul Bacău, din satul Rusăiești, și spune că a început să cânte de mică, deși ulterior nu a urmat Conservatorul, ci Facultatea de Arhitectură.

Aura Șova o amintește pe bunica sa Măndița, care a împlinit recent 100 de ani și care i-a fost sprijin esențial în viață și în formarea sensibilității sale.

„Din universul bunicii am preluat naturalețea, dragostea față de oameni și dragostea pentru frumos. De aici s-a născut și pasiunea mea pentru toate formele de artă folclorică tradițională, fie că este vorba despre muzică, motive decorative, pictură sau arhitectură. Încă din copilărie am fost expusă acestor forme de expresie, pe care le-am asociat mereu cu ideea de bine și frumos în lume”, explică Șova.

Vrea să construiască în România un centru de îngrijire pentru bătrâni

Odată cu participarea la Vocea României, tânăra a mărturisit că visul ei este să construiască în România un centru de îngrijire pentru bătrâni. Așa cum descrie, își dorește un loc care să însemne grijă, demnitate, respect și comunitate, nu doar asistență. 

Premiul câștigat o ajută în acest demers și îl va folosi fie printr-o investiție directă în proiect, fie prin a investi în ea ca artist, fapt care va susține pe termen lung dezvoltarea lui. „Îmi păstrez ferm această poziție, dar sunt conștientă că este un proiect de viață, unul imens, care nu poate fi îndeplinit de pe o zi pe alta. Nu vreau ca oamenii să aibă așteptări nerealiste, însă sunt extrem de fericită că deja s-au strâns în jurul meu oameni care își doresc să contribuie activ la realizarea acestui vis frumos”, precizează cântăreața.

În prezent, Aura Șova este asistent-doctorand în cadrul Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, în timp ce a lucrat la primul său material muzical „Drăgaica”, pe care l-a lansat oficial în cadrul UNTOLD. 

„Drăgaica” este construit ca o călătorie în șase capitole, unde fiecare piesă explorează teme adânc înrădăcinate în mitologia românească, memoria colectivă și forța de rezistență feminină. Nu este doar un material muzical, ci un basm contemporan despre iubire, suferință, trădare și renaștere, ancorat într-o estetică folclorică modernă. Detașat de mainstream, în albumul ei apar teme precum urgența ecologică, complexitatea identității feminine în România de azi și necesitatea unei reconectări autentice la rădăcinile culturale, dincolo de clișeele sau politizările recente ale tradiției.

„Industria muzicală nu oferă o viață ușoară unui artist debutant”

– Când și cum s-a concretizat ideea unui material muzical, de unde v-ați inspirat și ce înseamnă numele „Drăgaica”?
– Aura Șova: Încă din copilărie îmi doream să creez muzică ce poate reînvia în sufletul publicului plăcerea pe care o trăiam când ascultam cântece folclorice. Inspirația a venit dintr-o paralelă pe care am făcut-o cu modul în care artiști din țările nordice au reușit să-și readucă la viață muzica tradițională, îmbinând frumusețea artistică a vechilor melodii cu influențe muzicale moderne. 

În centrul conceptual al albumului, am ales să plasez un personaj feminin „Drăgaica”, pentru a construi un univers muzical și narativ pe temelia mitului devenirii ielelor. Pentru mine, Drăgaica este mai mult decât o figură mitologică: este un simbol al forței feminine și al importanței conștientizării statutului femeii în societate. Astfel, albumul nu doar omagiază tradiția, ci o și reinterpretează, aducând-o în prezent, printr-un mesaj relevant și puternic.

– Abia ați intrat în industria muzicală din România – cât de greu e să lansezi un proiect muzical care nu merge pe rețete verificate?
– Adevărul este că industria muzicală nu oferă o viață ușoară, mai ales unui artist debutant care nu cunoaște toate finețurile etapelor lansării unui astfel de proiect muzical. Nu voi intra în prea multe detalii, dar cu siguranță au existat și vor exista dificultăți. 

În plus, muzica pe care am ales să o interpretez nu urmează formula clasică care să „prindă la public”, însă am preferat să rămân fidelă stilului care îmi aduce bucurie și împlinire. Totuși, nu sunt rigidă din punct de vedere artistic. Cu siguranță voi explora și alte stiluri muzicale în viitor, însă am simțit că acest proiect trebuia să fie primul, pentru că este unul de suflet, pe care mi-am dorit de foarte mult timp să îl concretizez.

„Drăgaicele reprezintă simbolul perfect al imaginii femeii moderne”

– Albumul „Drăgaica” este construit ca un basm muzical, populat cu arhetipuri feminine puternice, uneori amenințătoare, alteori protectoare. De ce mitul Drăgaicelor? Ce semnifică ele pentru dvs. Azi?
– Este adevărat. Am ales ca albumul Drăgaica să fie construit sub forma unui basm muzical, o poveste artistică, pentru a transmite sub formă metaforică mesajul meu către public. În viziunea mea, drăgaicele reprezintă simbolul perfect al imaginii femeii moderne: o ființă complexă, liberă și autentică, care nu se lasă îngrădită de norme restrictive. 

Femeia modernă poate să fie blândă, iubitoare, efervescentă, dar și dură, să își ceară drepturile, să își exprime limitele necesare procesului ei de a deveni cât mai fidelă naturii ei și să lupte activ pentru valorile ei. Acest mesaj este cu atât mai relevant astăzi, când atrocități precum femicidul sau violența domestică continuă să existe în societatea noastră și nu pot fi trecute sub tăcere.

– Ce v-a dus cu gândul la basme, mituri și folclor românesc și de ce ați ales să mergeți pe această idee?
– Am ales basmul, mitul și folclorul românesc pentru că le consider definitorii, din perspectivă culturală, pentru publicul vorbitor de limbă română, indiferent de vârstă. Ele păstrează o nuanță de puritate pe care am vrut să o explorez și, care, în opinia mea, nu ar trebui să dispară odată cu modernizarea culturii. Cred că aceste elemente tradiționale au un loc bine meritat în prezent și mi-am dorit să contribui la păstrarea și reinterpretarea lor, astfel încât să își continue existența într-o formă vie și relevantă.

– Credeți că folclorul românesc mai are puterea să ne unească și să ne păstreze identitatea, într-o lume în care totul pare să devină la fel?
– Cred că rolul folclorului nu este neapărat acela de a ne uni, ci mai degrabă de a exista ca formă culturală de artă, destinată celor care știu să-l aprecieze și să îl savureze. Dacă reușim să îl scoatem din rigiditatea care îl caracterizează și să îl scuturăm de stigma ce îl înconjoară, cred că folclorul poate fi reînviat și prezentat întregii lumi. Mă gândesc, în special, la străinii care își doresc să descopere frumusețile culturale pe care noi, ca societate românească, le putem oferi. Folclorul nu ar trebui să rămână acea formă de artă de care copiii se îndepărtează și pe care alții o tratează cu superficialitate sau chiar cu ironie.

„Folclorul aparține oamenilor, nu vreunui curent politic”

– În Europa de azi – unde extrema dreaptă câștigă teren – simbolurile tradiționale sunt adesea confiscate politic. Vă e teamă că invocarea miturilor și simbolurilor românești ar putea fi interpretată greșit?
– Folclorul aparține oamenilor, nu vreunui curent politic. Putem avea convingeri politice diferite și, totuși, să iubim și să respectăm această formă de artă. 

Nu mi-e teamă că invocarea miturilor și simbolurilor românești ar putea fi interpretată greșit, tocmai de aceea sunt aici: pentru a răspunde direct și a mă delimita complet de orice asociere sau interpretare politică eronată. 

Este greșit să credem că această identitate folclorică ne oferă vreun fel de superioritate față de alte culturi. Este greșit ca acest lucru să ne izoleze intelectual sau politic. Văd lucrurile exact invers: cred că tradițiile trebuie folosite pentru a ne deschide către lume, pentru a atrage curiozitatea celorlalți și pentru a-i invita să ne descopere ca societate.

– Cum vă dați seama când cineva se întoarce sincer la tradiții și când e doar un „ambalaj” folcloric făcut pentru imagine sau marketing?
– Este o întrebare complexă, fără un răspuns simplu. De multe ori, diferența se simte în profunzimea și consistența gesturilor. Cei sinceri în raportarea lor la folclor îl respectă, îl studiază, îi înțeleg sensurile și îl transmit mai departe, fără a exclude alte forme culturale. Pentru ei, tradiția nu este un decor, ci o parte vie din felul lor de a fi. 

În schimb, atunci când e vorba doar de un „ambalaj” folcloric, accentul cade pe imagine și efect vizual, fără o legătură autentică cu rădăcina și povestea simbolurilor. Totul rămâne la suprafață, oportunist și lipsit de profunzime.

„A venit momentul să încurajăm și o modernizare a tradițiilor”

– Cum vedeți complexitatea identității feminine în România de azi, în special într-un spațiu cultural în care tradiția e adesea invocată ca argument împotriva progresului?
– Din păcate, rigiditatea perspectivei asupra identității femeii este încă foarte prezentă în România de azi. Totuși, mă bucură să observ că există din ce în ce mai multă conștientizare și voci care aleg să vorbească deschis despre problemele ce vin la pachet cu acest tip de viziune limitativă. Sunt conștientă că tradiția este adesea invocată ca argument împotriva progresului. 

Tocmai de aceea cred că a venit momentul ca, prin modernizarea artelor folclorice, să încurajăm și o modernizare a tradițiilor. Din perspectivă istorică, acestea nu sunt imuabile, ci au fost create și adaptate de societate de-a lungul timpului. Iar atunci când rigiditatea lor devine problematică, este important să le punem sub semnul întrebării și să le reformulăm în acord cu realitățile și valorile actuale.

– Spuneți că „femeile au fost mereu arhitectele păcii”. În ce fel vezi această forță feminină reflectată în personajele sau vocile albumului „Drăgaica”? Și cum poate muzica contribui concret la ideea de pace și echilibru social?
– Când spuneam că femeile au fost mereu arhitectele păcii, recunoșteam rolul lor istoric și adesea invizibil în construirea, menținerea sau refacerea legăturilor sociale și politice. Este un rol esențial, dar rar recunoscut pe deplin. 

În „Drăgaica”, forța feminină nu este liniară sau idealizată, ci vie, contradictorie și plină de nuanțe, exact așa cum o regăsim în viață. Personajele și vocile albumului poartă în ele puterea de a iubi, de a vindeca, de a proteja și de a restabili echilibrul, dar și curajul de a confrunta răul și de a spune adevărul. 

În mare, femeia drăgaică este cea care se exprimă fără rețineri, își folosește vocea să își exprime conflictele și emoțiile. Ea nu își impune limite artificiale, ci acționează conform propriilor valori. Tocmai acest lucru obligă întreg sistemul relațional din jur să reacționeze la limitele pe care ea le pune, ceea ce conduce la menținerea unui echilibru al forțelor, al relațiilor, al întregului context social în care se află. Muzica poate contribui concret la pace și echilibru social prin felul în care creează spațiu de ascultare și empatie. Ea ne reamintește că, dincolo de diferențe, împărtășim aceleași emoții fundamentale. Când o piesă te atinge, ea îți poate schimba perspectiva, te poate apropia de ceilalți și poate inspira gesturi care, chiar dacă par mici, construiesc în timp o cultură a înțelegerii și a respectului reciproc.

„Trăim deja încălzirea climatică”

– Ați descris „Drăgaica” și ca un „strigăt ecologic”. Puteți să-mi spunți ce ați vrut să spuneți prin asta și cum poate fi albumul un semnal de alarmă în această direcție?
– Am folosit simboluri și imagini care vin direct dintr-o legătură profundă cu natura: corpurile astrale, animalele sălbatice, ploaia, pădurile. În folclorul vechi, această apropiere era firească și recurentă, făcea parte din felul de a trăi. Astăzi, ea s-a estompat, a devenit superficială și, uneori, uitată. 

Strigătul meu ecologic este un apel direct la luciditate și responsabilitate, un semnal împotriva negaționismului științific care ne paralizează reacția. Încălzirea climatică nu mai este o ipoteză, ci o trăim deja, o simțim pe pielea noastră. Cred cu tărie că facem parte integrantă din natură. Ea nu este în afara noastră, ci este o parte din noi, iar noi suntem o verigă dintr-un lanț ecologic complex. Drăgaica, trăind în plină natură, devine un simbol al acestei interdependențe.

– Cum vi se pare că răspunde publicul tânăr la teme legate de natură, criză climatică sau reîntoarcere la simplitate?
– Din experiența mea directă și din interacțiunile cu studenții, am senzația că aceștia sunt extrem de receptivi la teme precum protecția naturii, criza climatică sau întoarcerea la simplitate. 

Cred însă că este nevoie de mai multe voci care să explice clar cum arată comportamentele firești față de natură, care sunt cauzele majore ale crizei climatice și, mai ales, ce soluții și schimbări urgente putem face ca societate. 

În ceea ce privește întoarcerea la simplitate, este o temă care mă preocupă profund. Trăim într-o cultură care ne convinge că frumusețea și bucuria vieții se găsesc în consum exagerat, lux și opulență. Această mentalitate nu doar că ne împinge spre un consum nesustenabil, dar și spre prejudecăți față de cei care au mai puțin, punând etichete precum „leneș” sau „neproductiv” și ignorând realitatea profundă a inegalității de șanse. Pentru mine, întoarcerea la simplitate nu este un pas înapoi, ci o recuperare a unui echilibru interior și social pierdut.

– Cum vedeți interesul tinerilor din România pentru poveștile și simbolurile străvechi?
– Sunt plăcut surprinsă să descopăr că am foarte mulți fani copii. Trebuie să înțelegem că aceste povești, basme, mituri și elemente folclorice ne însoțesc încă din copilărie, iar contactul cu ele se produce foarte devreme. 

Observ cu bucurie că interesul celor mici pentru acest univers încă există, ceea ce îmi dă speranța că aceste simboluri vor continua să fie transmise și apreciate și de generațiile următoare. Îmi place să fac o paralelă între aceste povești și universurile de eroi din benzile desenate americane. 

Nu sunt cu nimic diferite – ambele oferă personaje puternice, simboluri și lecții de viață, doar că sunt adaptate unor contexte culturale diferite.