INTERVIU. „Dacă nu era așa, nu aș fi rămas aici”. Radiografia făcută Bucureștiului de un jurnalist francez care locuiește aici de peste 20 de ani

A venit la București în 2003 pentru a realiza un reportaj și, la scurt timp, s-a gândit să se mute aici. „Românii au un fel de a fi un pic mai relaxat în fața unei crize. Da, se spune «fatalist», dar nu-mi place foarte mult adjectivul. E altceva… e un fel de conștientizare că viața trece cu bune și cu rele ”, spune jurnalistul într-un interviu pentru HotNews.

• Ziaristul francez Laurent Couderc trăiește în Capitală de peste 20 de ani. Predă la Facultatea de Jurnalism, se plimbă des cu tramvaiul și „cartografiază” orașul la pas. „Cred că ar fi bine să avem politicieni mai des în transportul public. Pare superficial, dar nu e doar un detaliu”, spune jurnalistul într-o discuție despre București și motivele care l-au făcut să rămână în acest oraș.

Îl întâlnim pe Laurent Couderc într-o cafenea din zona Popa Nan, unde locuiește. Originar din sudul Franței, din Montpellier, Laurent Couderc s-a îndrăgostit de acest cartier.

„Trebuie să mă întorc la București”

A ajuns prima dată în România în 2003, pentru a documenta un reportaj despre economie, politică și societate. Avea 30 de ani și intenționa să petreacă aici doar câteva săptămâni. „Am luat interviuri multor oameni din lumea politică. A fost un material amplu, ca să vedem ce e, de fapt, România, în afara de ceea ce se știe și în afara clișeelor”.

S-a întors în Franța, însă ceva din Bucureștiul acela, cu probleme „mai profunde decât acum”, a continuat să-l urmărească. A reflectat luni întregi la unde ar putea lucra ca jurnalist în Europa, fără să aibă la început o țară anume în minte. Apoi, într-o dimineață, a simțit o certitudine: „Trebuie să mă întorc la București”.

La Paris, a contactat redacțiile franceze interesate de regiune. Așa a devenit, în 2003, corespondent freelance de la București pentru L’Express și La Croix. Și a rămas aici. 

Laurent Couderc este lector la Facultatea de Jurnalism din București, director, din 2008, al publicației francofone Regard și realizator al emisiunii „Le micro du soir” la RFI România. Până în 2022 a fost președinte al Uniunii Presei Francofone la București și a lucrat ca freelancer pentru publicații din Franța și Belgia, precum L’Express sau agenția France Presse.

„Nu mai vreau prieteni care să mă sune iarna să-mi spună că nu au apă caldă”

Transportul public este locul lui de observație și de rutină zilnică. Cel mai mult îi place să meargă cu tramvaiul. „Când sunt într-un troleu observ. Nu stau pe smartphone, mă uit și ascult cu curiozitate ce se întâmplă în jurul meu. Transportul în comun, pentru mine, este de fiecare dată ca un mic studiu sociologic despre oraș”.

Spune că i-ar plăcea să vadă politicieni în transportul public – nu ca gest simbolic, ci ca semn că înțeleg viața zilnică a orașului: „Cred că ar fi bine să avem politicieni mai des în transportul public. Pare superficial, dar nu e doar un detaliu”.

Între prioritățile lui se regăsesc lucruri foarte concrete: spațiile verzi, infrastructura termică, traficul. „La nivel de infrastructură, nu mai vreau prieteni care să mă sune iarna să-mi spună că nu au apă caldă”, spune, deși e conștient că problema nu se poate rezolva rapid. Transportul public este locul lui de observație și de rutină zilnică. Cel mai mult îi place să meargă cu tramvaiul. „Când sunt într-un troleu observ. Nu stau pe smartphone, mă uit și ascult cu curiozitate ce se întâmplă în jurul meu. Transportul în comun, pentru mine, este de fiecare dată ca un mic studiu sociologic despre oraș”.

Despre trafic, păstrează aceeași sinceritate: el nu conduce, dar înțelege atașamentul românilor față de mașină. Totuși, crede că orașul ar fi mai respirabil dacă o parte dintre drumuri ar fi făcute pe jos sau cu transportul în comun: „Înțeleg că, pentru români, mașina este importantă. Dar să încercăm și transportul în comun în București, să mergem mai mult pe jos”. 

Orașul i se pare, în multe locuri, plăcut de străbătut la pas, mai ales în comparație cu orașe vest-europene, cu densitate mai mare: „În Madrid sau Barcelona trebuie să te «strecori» între oameni. Eu mă plimb foarte ușor în București și e foarte plăcut”.

„Credem că politicienii «trebuie să facă treabă», iar noi, cetățenii, să ne vedem de viața noastră și atât”

Schimbările mari în oraș, crede el, pornesc de la comportamente mici, individuale. „Dacă avem grijă de spațiile verzi și lăsăm mașina un pic mai mult în garaj, deja avem un cu totul alt oraș”.

Pentru Laurent Couderc, viața într-un oraș nu este definită doar de infrastructură sau administrație, ci și de modul în care oamenii se raportează unii la alții – de la saluturile scurte din cartier, până la felul în care te porți într-un tramvai aglomerat.

„Cred că, dacă societatea aceasta se respectă un pic mai mult, vom ajunge să avem politicieni – și deja este cazul – mai buni”.

Când spune asta, nu se referă la activism formal sau la adunări publice: „Nu vorbesc neapărat de implicare civică într-o asociație. Vorbesc despre momentul în care ieșim din apartament sau din casă și avem un anume «mod» de a fi”.

Couderc observă că foarte des clasa politică este percepută, în România, drept o categorie complet separată de restul societății. Credem, remarcă el, că politicienii  „«trebuie să facă treabă», iar noi, în calitate de cetățeni, trebuie să ne vedem de viața noastră și atât”. În realitate, spune el, distanța e mai mică decât pare: „Evident, avem nevoie de politicieni care să-și facă treaba, dar politicienii nu vin de pe altă planetă: fac parte din societate, au fost la școală cu ceilalți, la universitate cu noi”.

Mai mult, îl intrigă idealul românesc al politicianului „salvator”, figura excepțională care vine de undeva „de sus”: „Există ideea asta că un lider politic este neapărat cineva excepțional”.

În opinia lui, așteptările ar trebui să fie altele: „Felul în care se comportă oamenii în viața de zi cu zi se reflectă și în felul în care arată clasa politică.”

Extremismul, spune el, nu este o particularitate românească. E ceva ce vede în toată Europa și nu îl surprinde că apare și aici. „Extremismul crește peste tot în Europa, nu doar aici”, subliniază.

Totuși, felul în care au votat românii la ultimele alegeri l-a liniștit. „Românii au ales altceva. Nu cred că aș putea să locuiesc într-o țară în care liderul ar fi dintr-un partid radical, extremist. M-ar fi lovit foarte tare”.

„Când ne uităm în jur – ce se întâmplă în Bulgaria, unde este haos politic și problemă de crimă organizată; ce se întâmplă în Serbia, în Ungaria; în Ucraina, evident – România și Republica Moldova au, în acest moment, doi președinți care nu sunt radicali, nu sunt extremiști.”

„M-am simțit român”

În timpul discuției, Couderc spune ceva care rezumă poate cel mai bine cei 20 de ani petrecuți aici: „M-am simțit român!”. Nu ca identitate administrativă, pentru că nu are cetățenia română, ci ca raportare la lume, la ritmul vieții și la felul în care reacționează în anumite situații.

Vine dintr-o cultură în care rigoarea și perfecțiunea sunt norme puternice atât în profesie, cât și în viața personală. În România, spune el, a descoperit un alt ritm: „Se simte un fel de relaxare, un fel de „je-m’en-foutisme”, cum se spune în franceză.”

Precizează, totuși, că expresia are două fețe – una negativă și una pozitivă. Pe partea pozitivă, această relaxare l-a ajutat să respire, să trăiască mai puțin în tensiunea perfecțiunii: „Românii au un fel de a fi un pic mai relaxat în fața unei crize. Da, se spune «fatalist», dar nu-mi place foarte mult adjectivul. E altceva… e un fel de conștientizare că viața trece cu bune și cu rele și că, din nou, «asta e!».”

Această atitudine, spune el, i-a făcut bine. A calmat zone din el care erau prea rigide, prea controlate: „Pentru mine, a fost reechilibrant.”

Plajele românești care i-au amintit de sudul Franței

Când ajunge să vorbească despre locurile din România pe care le-a vizitat, Couderc alege Delta Dunării.

„Pentru mine, personal, locul care mi se pare cel mai frumos, extraordinar, poate și pentru că îmi amintește de un loc din sudul Franței, Camargue, este Delta Dunării.”

„Am fost și la Corbu și la Vadu și acolo am avut o experiență foarte ciudată: mi-au amintit foarte mult, până la nisip, de plajele din sudul Franței de unde sunt eu. Sunt multe lucruri asemănătoare, un peisaj liniar care îmi place mult. Mi-a plăcut foarte mult zona. Mi se pare ceva extraordinar și sper că va rămâne o zonă protejată.”

Couderc spune că, deși a călătorit mult prin România în ultimii 20 de ani, mai are orașe în care nu a ajuns încă. Unul dintre ele este Oradea.

Vorbește și despre prietenii lui din Franța, majoritatea stabiliți la Paris. Spune că îi vizitează rar, pentru că sunt împrăștiați geografic, dar că au venit de mai multe ori în România. „Prietenii mei cei mai apropiați locuiesc la Paris… Și da, sigur că da, au venit de multe ori în România și le-a plăcut foarte mult.”

Româna este a patra limbă pe care o vorbește, după franceză, spaniolă și engleză.  „Îmi place foarte mult limba română, mă bucur că o vorbesc”

Limba l-a apropiat și de Republica Moldova, unde a fost de mai multe ori în ultimii ani. „Dacă te uiți geografic la România și Republica Moldova, e un spațiu destul de mare cu o limbă comună, limba română. Trebuie să avem grijă de această limbă.”

„Când mă gândesc la viitor, mă gândesc la România”

Când îl întrebăm ce îi dă speranță pentru anii următori, Laurent Couderc spune că, în mod natural, gândul lui merge tot spre țara de adopție. „Când mă gândesc la viitor, mă gândesc la România”, punctează. 

Explică faptul că vede o diferență clară față de România din urmă cu 20 de ani și cea de astăzi: situația economică s-a îmbunătățit, corupția s-a diminuat, s-a consolidat o clasă de mijloc.

Îl întrebăm ce îl face optimist când se uită la oameni. Spune că felul lor de a reacționa în situații dificile este esențial: „Când văd un român, văd un om foarte inteligent, foarte sensibil și, din nou, cu această capacitate de a trăi viața așa cum e și de a merge mai departe.”

Apoi, adaugă ceva ce a remarcat și în alte contexte – că modul de a fi al românilor a fost unul dintre motivele pentru care a rămas aici: „Simt că sunteți un popor cu inima foarte bună și, dacă nu era așa, nu aș fi rămas aici”.

În 20 de ani la București, Laurent Couderc spune că nu a găsit o capitală perfectă, „locația ideală nu există”, ci una în care se simte acasă. Pentru el, acest lucru rămâne cel mai important.