INTERVIU. De ce lipsim din negocierile cruciale privind Ucraina: „Dincolo de retorica liderilor noștri, nu prea avem ce arăta” / „Dacă ridicăm acum sancțiunile, știm foarte bine cu toții că Rusia se va reînarma și va ataca primul stat la prima ocazie, fie că acesta este Lituania, România”

Europa nu a fost invitată la primele discuții SUA-Rusia de marți privind pacea din Ucraina. România nu a fost invitată la discuțiile restrânse europene de luni pe aceeași temă. Într-un interviu pentru publicul HotNews, Iulia Joja, expertă în securitate, explică de ce atât România, cât și Europa trebuie să lase lamentările la o parte și să se gândească la ce au de pus pe masă pentru a fi implicați și pentru a-și asigura propria securitate.

Un summit de criză organizat la Paris este un semn că Europa face eforturi să fie mai activă, după șocul trăit zilele trecute, când a aflat că nu este invitată de SUA la primele negocieri cu Rusia privind Ucraina.

România lipsește de la această reuniune, iar într-un interviu oferit publicului Hotnews, Iulia Joja, profesoară adjunctă la Universitățile Georgetown și George Washington din SUA, expertă în securitate, explică de ce:

• „Atât în privința ajutorului militar pentru Ucraina sau ajutorului pentru Ucraina per ansamblu, cât și în ceea ce privește leadershipul regional, cât și în ceea ce privește bugetul apărării, România nu prea are ce arăta”.

Joja spune că dincolo de retorica liderilor de la Palatul Victoria și Palatul Cotroceni, România nu a prestat cât ar fi fost pe măsură să o facă. „Dincolo de sistemul Patriot nu se știe ce a dat România, spre deosebire de toți ceilalți membri NATO”, observă experta.

România, spune ea, nu pune la bătaie suficiente resurse, dar nici viziunea necesară. 

• „Așteptarea partenerilor și aliaților noștri a fost ca România să devină un furnizor de securitate. Asta înseamnă resurse, dar înseamnă și o viziune”.

Europenii, mai spune Joja, trebuie și ei să își revină din șocul ultimelor zile pentru a se implica cât mai activ în soluționarea conflictului din Ucraina.  

• „L-am lăsat pe (Joe) Biden să decidă cum va fi condus acest război și cum trebuie încheiat sau nu acest război, în loc ca noi să decidem. Și atunci suntem în situația în care Trump ne spune că nu are interesele Europei la inimă și că va încheia un târg cu Putin, din care clar Europa nu se alege cu nimic, mai degrabă iese în pierdere”. 

Riscul este că dacă nu-și asumă responsabilitate pentru securitatea europeană, „Europa va fi încet și sigur rusificată într-o formă sau alta”, crede experta. 

„Trump știe că de la Putin poate să obțină un târg mai bun decât poate să obțină de la Zelenski”

HotNews: Cum vedeți pasul abrupt făcut de administrația Trump prin începerea discuțiilor cu Rusia privind războiul din Ucraina, fără să implice, cel puțin într-o primă fază, Ucraina și Europa. Ce ar trebui să înțelegem din acest pas?
Iulia Joja: Ar trebui să înțelegem că Trump ne-a spus în mod repetat că nu are interesele noastre, ale Europei, la inimă. 

Deja din primul mandat, lucrurile au devenit destul de clare, pentru că ne-a tot spus în modul său destul de direct, în mai multe rânduri, că nu este un fan al Uniunii Europene, că nu este un fan al Alianței Nord-Atlantice, că nu-i place de europeni și că nu este un fan al Ucrainei. 

Să ne amintim că a fost suspendat în primul său mandat pentru că încerca să îl șantajeze pe Volodimir Zelenski, lucru care este extrem de relevant și în acest context.

Acum, spre deosebire de primul mandat, când era înconjurat de așa-numiții adulți, profesioniști care și-au investit cariera și au o suprapunere de valori cu europenii, și nu numai, cu aliații Statelor Unite, acum și-a ales apropiați care sunt poate și mai extremiști decât el, în antieuropenism, anti-Ucraina, sentimente pro-Rusia. 

Și atunci, din punct de vedere rațional, nu este deloc surprinzător că în acest format de negociere îi împinge la o parte pe europeni. 

Și aș mai adăuga un lucru aici, apropo de negocierile directe cu Rusia. Din punct de vedere diplomatic, acest lucru este nemaiîntâlnit și reprezintă o schimbare de 180° în raport cu poziția Statelor Unite de până acum.

Statele Unite, ca lider al Occidentului, până la preluarea mandatului de către Trump, au făcut din Rusia cea mai sancționată țară din lume. Au sprijinit Ucraina, aducându-i pe europeni din urmă, din punct de vedere al susținerii militare, economice, dar și umanitare. 

În acest moment este important de știut că Europa contribuie mai mult de 50% pe toate palierele de investiție sau de ajutor pentru Ucraina, deci are capacitatea să ducă singură această susținere și responsabilitatea. 

Dar, pe de altă parte, Trump dorește să obțină un târg bun. Acesta este modul său de a tranzacționa relațiile internaționale și interesul național al Statelor Unite. Și știe că de la Putin poate să obțină un târg mai bun decât poate să obțină de la Zelenski și probabil și de la europeni.

„Noi, europenii, l-am lăsat pe Biden să decidă cum va fi condus acest război și cum trebuie încheiat sau nu”

– Mulți spun că Europa trebuie să se trezească și să fie mai activă. Ce înseamnă asta? Este summitul de la Paris de luni un pas în această direcție?
– Poate să fie un pas în această direcție. Sunt două elemente care lipsesc până acum Uniunii Europene. În primul și în primul rând voința politică. După aceea, voința politică trebuie transformată într-un fond, niște bani ai Uniunii Europene pentru investiții în apărare. 

Sigur că Uniunea Europeană a făcut mai mult decât a făcut până acum. Sigur că războiul din Ucraina, agresiunea lui Putin, a trezit în europeni cel mai mare nivel de solidaritate. 

Dar realitatea, dacă ne uităm la ultimii 3 ani de război sau la ultimele decenii de eră transatlantică, este că și în acești 3 ani și pe termen lung, istoric, am lăsat Statele Unite să preia responsabilitatea primară și leadershipul pentru securitatea europeană.

L-am lăsat pe Biden să decidă cum va fi condus acest război și cum trebuie încheiat sau nu acest război, în loc ca noi să decidem.

Și atunci suntem în situația în care Trump ne spune că nu are interesele Europei la inimă și că va încheia un târg cu Putin, din care clar Europa nu se alege cu nimic, mai degrabă iese în pierdere. 

Noi avem acum posibilitatea să strângem un pic cureaua, un pic mai mult, că deja contribuim peste 50%, și să găsim voința politică pentru a prelua responsabilitatea pentru propria securitate, în primul rând.

Și în al doilea rând, pentru a formula o viziune comună europeană, așa cum ar fi trebuit să se întâmple până acum, despre modul în care dorim să se încheie acest război.

Pentru că după aceea nu trebuie decât să alocăm resursele necesare corespunzătoare, ca în orice plan strategic care este necesar într-un război, pentru a ne urmări obiectivele.

Eu îi dau responsabilitatea principală pentru modul în care a decurs acest război lui Biden.

Nu am fost niciodată de acord cu administrația Biden și modul în care a gestionat acest război. Consider că europenii ar fi trebuit să preia responsabilitatea și să spună „nu în acest mod, ci în alt mod. Noi trebuie să ajutăm Ucraina să învingă Rusia, să o împingă în afara granițelor, pentru că acestea sunt principiile noastre comune, valorile noastre comune: integritatea teritorială și independența tuturor statelor europene și nu numai”. 

Și după ce vedem o viziune strategică comună pentru care trebuie să avem voință politică, trebuie să vedem și niște fonduri serioase alocate apărării europene, pentru că avem un buget de apărare al Uniunii Europene, care este ignorabil, ca sumă, și această sumă ignorabilă a fost redusă și mai mult după pandemie, în ciuda războiului și în ciuda realității celui mai mare conflict de pe teritoriul continentului european din ultimii 70 de ani.

„Ar trebui să lăsăm lamentările politice la o parte și să ne uităm la ce avem de pus de pe masă”

– România nu este invitată la summit. Să zicem că am putea explica rațional decizia președintelui Emmanuel Macron. Totuși, România a fost exceptată de mai multe ori din diverse cadre de negociere și voiam să vă întreb dacă e ceva normal. Mulți se lamentează în aceste momente. Ce ar trebui să facem totuși ca să schimbăm asta, ținând cont că suntem o țară de graniță cu Ucraina și ne afectează dramatic orice schimbare acolo?
– Eu zic că ar trebui să lăsăm lamentările politice la o parte și să ne uităm la ce avem de pus de pe masă. La fel cum și europenii ar trebui să se gândească la ce au de pus pe masă.

În ceea ce privește România, atât în privința ajutorului militar pentru Ucraina sau ajutorului pentru Ucraina per ansamblu, cât și în ceea ce privește leadershipul regional, cât și în ceea ce privește bugetul apărării, deci, pe aceste trei elemente, România nu prea are ce arăta. 

Cred că dincolo de retorica liderilor noștri de la Palatul Victoria și Palatul Cotroceni, știm bine că nu am prestat cât am fi putut presta sau cât ar fi fost pe măsură.

Și atunci trebuie să ne uităm, în special în condițiile în care relația transatlantică devine din ce în ce mai problematică și Trump nu se poate să ne spună mai clar că trebuie să contribuim mai mult, un buget mai mare de apărare, trebuie să ne uităm în special la această problemă. 

Înțeleg tot din media că domnul (Marcel) Ciolacu, premierul României, ne spune că nu se poate crește bugetul militar al României din cauza faptului că propriul său fost guvern a stricat situația economică atât de mult. 

Realitatea este că sigur că se poate să creștem bugetul apărării și prin asta am putea să ne asigurăm securitatea, cum fac și polonezii și nu numai. 

Pentru asta trebuie să strângem cureaua. Da, să tăiem pensii speciale, să mai tăiem din ajutorul de șomaj, să mai tăiem din buget pentru nesfârșitul număr de bugetari și așa mai departe.

Domnul Ciolacu știe foarte bine ce are de făcut pentru ca România să fie invitată la masa de negocieri și să conteze mai mult. 

Problema este că nu pune pe masă ce poate, resursele proporționale pe care le are România, atât pentru bugetul apărării, cât și în ceea ce privește leadershipul regional.

Și aici mai este o problemă, relația cu Ucraina. Dincolo de sistemul Patriot nu se știe ce a dat România, spre deosebire de toți ceilalți membri NATO care au contribuit la ajutorul militar.

„Așteptarea partenerilor și aliaților noștri, inclusiv de la Washington, a fost ca România să devină un furnizor de securitate” 

– Ar mai fi și ceva dincolo de resurse? Lipsa unei abilități a politicienilor, a diplomaților, lipsa unei creativități în construirea sau exprimarea ideilor pe politica externă, a unei asertivități? România nu este implicată tot timpul în luarea deciziilor, mai degrabă ne aliniem.
– Resursele merg mână în mână cu viziunea și voința politică. Nu poți să ai pretenții de viziune pentru regiune, pentru securitatea europeană fără să pui pe masă sau măcar să ai capacitatea să pui pe masă contribuții. 

Mă uit la Franța care inițiază acest summit, care în ceea ce privește ajutorul pentru Ucraina, de fapt, nu stă atât de bine în comparație cu alte state. Dar are, de multe decenii, pretenția și resursele pentru a conduce securitatea europeană. 

În cazul României, cel mai important stat din sud-estul Europei, solicitarea sau așteptarea partenerilor și aliaților noștri, inclusiv de aici, de la Washington, bipartizan până în acest moment, a fost ca România să devină un furnizor de securitate. 

Asta înseamnă resurse, dar înseamnă și o viziune. Ce ne dorim? Ce își dorește România? Cum își dorește România să transforme, în cazul ăsta, în regiunea Mării Negre, pe care noi am identificat-o drept o prioritate? 

Să nu uităm de faptul că România face parte și din Balcani, dar pe Balcani ne lipsește cu precădere o viziune politică.

Deci singura (viziune) pe care o avem este aceea pentru Marea Neagră. Și dacă ne uităm în ultimii ani la ce a făcut România pentru regiunea Mării Negre – e bine, dar se poate și mai bine.

Și așteptările sunt înalte, mai ales dacă e să ne comparăm și dorim să ne așezăm la masă cu aliați precum Polonia, care are un buget dublu față de România și care încearcă într-un mod activ să influențeze politica nu numai pe spațiul Ucraina-Belarus, dar este activă și în Balcani, și în Republica Moldova, și în regiunea Mării Negre și așa mai departe.

Deci trebuie să avem o viziune mai coerentă și mai activă în ceea ce privește securitatea regională. Dar asta vine mână în mână cu resursele.

„Dacă Europa nu-și asumă responsabilitate pentru securitatea europeană, riscul este să fie încet și sigur rusificată într-o formă sau alta”

– Care ar fi cel mai neplăcut scenariu în relațiile dintre SUA și Europa? Și aici mă gândesc evident, și la trupele americane din România, la o eventuală reducere a rolului pe care Statele Unite îl joacă în asigurarea securității în Europa și în special pe flancul de est?
– În ultimele zile, în contextul Conferinței de Securitate de Munchen, foarte multă lume, atât în România și pe plan internațional, a vorbit despre riscul revenirii la sfere de influență. 

Acest lucru mi se pare greșit, pentru că presupune că Statele Unite își doresc o sferă de influență în Europa. Pe când Trump spune în mod clar că nu-și dorește acest lucru. 

Și atunci riscul, dacă Europa nu își asumă propria responsabilitate pentru propria securitate, pentru care se pare că a rămas singură în acest moment, riscul este să vedem o viziune a Rusiei, care umple acest gol, pe care o știm deja de la Vladivostok la Lisabona. Asta este pretenția Rusiei în acest moment. 

Europa nu are valori de împărțit nici cu Rusia și nici cu China, avea înainte cu Statele Unite.

Și atunci ăsta este riscul, că dacă Europa nu-și asumă responsabilitate pentru securitatea europeană, va fi încet și sigur rusificată într-o formă sau alta. 

Noi știm foarte bine ce înseamnă această rusificare, că înseamnă distrugere a geografiei, să spun așa, cât și distrugere a democrației și a valorilor pe care le împărtășim la nivelul european.

Și vedem deja această formă de agresiune a Rusiei, dacă ne gândim la încercările de sabotaj, de influență electorală, de război hibrid pe întregul continent european.

Domnul J.D. Vance ne-a spus că nu Rusia este amenințarea principală la adresa securității europene. Dar aici nu are dreptate. Rusia este riscul principal. Pentru Statele Unite am înțeles, nu este, îl văd altfel, dar pentru noi, europenii, asta este realitatea. 

Ne luptăm împotriva acestei agresiuni a Rusiei, care este amenințarea principală la adresa securității europene? Sau ne predăm în fața Rusiei? Astea sunt variantele care ne așteaptă.

„Trebuie să pornim de la premiza că dacă le dăm acum rușilor ce solicită, atunci vor reveni”

– O ultimă întrebare, ca o concluzie: care este cel mai dezirabil scenariu pentru România în privința încheierii războiului? Cum ar trebui să arate lucrurile?
– Noi, europenii, inclusiv românii, trebuie să aderăm la valorile și să ne ținem de valorile pe care ni le-am asumat: integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei. 

Dacă renunțăm la ele, așa cum mulți, din păcate, dintre lideri, atât din România cât și din Europa, fac aluzii sau se oferă să o facă, cum a făcut și Trump, atunci trebuie să ne așteptăm în baza istoriei recente și în baza istoriei pe termen lung, dar mă refer aici în mod special la războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei și împotriva Georgiei, trebuie să pornim de la premiza că dacă le dăm acum rușilor ce solicită, atunci vor reveni.

Dacă ridicăm acum sancțiunile, știm foarte bine cu toții că Rusia se va reînarma și va ataca primul stat la prima ocazie, fie că acesta este Lituania, România, Polonia și așa mai departe.