INTERVIU după afirmațiile premierului Bolojan. „Nu cred că ar fi corect să eliminăm prescripția la corupție, dar tâlhăria să se poată prescrie”

Eliminarea prescripției sună bine dacă e strigată la proteste, dar în realitate scutirea statului de obligația de a descoperi fapta cuiva și de a o proba într-un timp prevăzut de lege ar face sistemul judiciar să lucreze mai prost ca acum, argumentează avocatul Daniel Atasiei, lector universitar doctor la Facultatea de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, unde predă cursul de Procedură penală.

• „Dacă tu, ca procuror, nu ai avea o presiune de a rezolva un caz într-un termen determinat, atunci cred că ar exista riscul tergiversării și mai mult a cauzelor penale”.
• „Oamenii trebuie să știe cum funcționează prescripția în România. Să luăm infracțiunea de luare de mită,  termenul strict de prescripție este de 10 ani. Dar ce înseamnă, faptic, acest termen de prescripție?  Înseamnă că statul trebuie să-mi descopere fapta respectivă în maxim 10 ani de la comiterea sa. Dacă n-a descoperit-o, se prescrie. Dacă a descoperit-o, fiecare act pe care îl face, pe care trebuie comunicat acuzatului, duce la o resetare acelui contor de prescripție și se ajunge la 20 de ani”.  
• „Prescripția are un rol sanitar. Nu are logică să pedepsești o persoană după 30 de ani. Nu mai înțelege nici statul, nu mai înțelege nici infractorul nimic din pedeapsa respectivă”.

Cazurile marilor dosare de corupție în care inculpații au scăpat de răspundere penală pentru că a intervenit prescripția au stârnit nemulțumiri și ample dezbateri în spațiul public. 

Tot mai multe voci solicită eliminarea prescripției din legislația românească. Inclusiv premierul Ilie Bolojan a declarat recent că pentru faptele grave de corupție nu ar trebui să existe prescripție. Președintele Nicușor Dan nu e de acord.

Într-un interviu pentru publicul HotNews, un specialist a spus că prescripția este un instrument juridic care există în majoritatea sistemelor de drept din lume. Și este prezentă pentru că ea are un sens important, are rolul ei, susține Daniel Atasiei,  lector și avocat specializat în cauze penale cu o experiență de peste 25 de ani. 

Avocatul Daniel Atasiei. FOTO: Arhiva personală

„Statului i se dă un drept, dar i se fixează și un termen”

–Ce este prescripția penală, domnule Daniel Atasiei, pe înțelesul publicului?
–Legea prevede că anumite fapte constituie infracțiuni și stabilește în sarcina statului să-i tragă la răspundere penală  pe cei care comit infracțiuni. Sarcina aceasta îi revine, în esență, procurorului. El este cel care are dreptul să inițieze tragerea la răspundere penală.

Fiind vorba de un drept recunoscut statului, legiuitorul l-a gândit ca un drept care poate fi exercitat doar dacă se respectă un termen. Adică tu stat, ești obligat să descoperi fapta și să o judeci definitiv într-un termen maxim stabilit de lege. 

Prescripția are și rolul asigurării unei stabilități a raporturilor juridice, astfel încât să nu existe riscul, perpetuu, după 5, 10, 20, 50 de ani, ca o persoană să fie trasă la răspundere penală. Adică ajută și la o clarificare a unor raporturi juridice în timp.

„Modificări care nu țin cont de specialiști”

-În spațiul public se dezbate intens în această perioadă despre eliminarea prescripției în dosarele de corupție.
–Ar trebui înțeles fenomenul care a condus la această stare de nemulțumire legată de prescripția unor fapte de corupție. Mai întâi de toate, numărului infracțiunilor pentru care se prevede în momentul de față imprescriptibilitate, adică faptul că pot fi cercetate, judecate, oricât timp ar fi trecut de la comiterea faptei, e relativ scăzut. Ele vizează în mod preponderent infracțiunii deosebit de grave. Lista inițială viza infracțiuni cu pedepse peste 15 ani, 15-20 de ani sau chiar detențiunea pe viață.

-Lista a fost modificată recent.
–E adevărat că în ultimii ani au fost aduse modificări, inclusiv în 2020-2023, și au fost incluse o serie de infracțiuni pentru care pedepsele mergeau până la 12-15 ani sau chiar și infracțiuni care merg până la un maxim de 7 ani. Dacă e bine sau nu e bine că s-au introdus aceste infracțiuni, aș zice că e o chestiune de politică penală. 

Dar păcate, politica penală în România, și asta o spun răspicat în momentul de față, adică legiuitorul care modifică legea, nu prea mai ține cont de specialiști.

Degeaba avem „pedepse exacerbate”

-Ne puteți da un exemplu, vă rugăm?
-Nu se prea mai ține cont, de pildă, de Institutul de Criminologie, care ar trebui să analizeze cauzele criminalității și să vadă care este maniera cea mai eficientă de a lupta împotriva criminalității. 

Se tinde din nou spre o angajare a răspunderii penale sau o exacerbare a pedepselor, fără să se apeleze de fapt la mijloacele care ar trebui să rezolve cauzele fenomenului infracțional.

Corupție fără prescripție, dar tâlhărie cu prescripție?

-Care sunt termenele de prescripție în cazul infracțiunilor de corupție?
–Infracțiunile de corupție clasice- dare/luare de mită trafic, de influență, sunt prevăzute de legiuitor cu pedepse între 2-7 ani sau 3-10 ani.

Din acest punct de vedere, ele nu sunt infracțiunile cele mai grave, nu sunt nici infracțiunile cele mai ușoare. S-a vehiculat ideea că ar putea deveni imprescriptibilă.

Vă dau spre comparație, infracțiunea de tâlhărie, în formă simplă pedepsită cu 2-7 ani, iar în formă calificată în 3-10 ani. 

Oare ar fi corect ca pentru o infracțiune de trafic de influență fapta să fie imprescriptibilă și pentru tâlhărie, nu? Pe acest model, ar trebui să declarăm imprescriptibil jumătate din codul penal. Mai ales că gravitatea infracțiunilor o determină legiuitorul într-un mod foarte concret. Stabilind pedepsele, inclusiv pedepsele maxime.

Cum curge mecanismul prescripției

–Ați amintit de legiuitor. Aș vrea să vă întreb despre vidul legislativ din perioada 2018-2022, care, practic, a generat fenomenul prescripțiilor.
-A fost o modificare a Codului Penal cu privire la un anumit aspect al prescripției răspunderii penale. În legătură cu prescripția răspunderii penale, există un mecanism  care permite ca, deși a început să curgă, acest timp, până la care, într-o faptă, anume poți să aplici prescripția răspunderii penale, legiuitorul a permis ca ori de câte ori organul de anchetă sau instanța de judecată face un anumit act în dosarul respectiv, contorul respectiv, practic, să se reseteze. 

-Ne puteți da un exemplu?
–Pentru o infracțiune de luare de mită, pedeapsa este la 3 la 10 ani, iar termenul de prescriere a răspunderii penale este de 10 ani din momentul în care s-a comis fapta. Dacă începe ancheta penală înainte să expire cei 10 ani, practic, începe să se reseteze contorul și acest contor, practic,  se va împlini dacă se depășește cu încă o dată. 

 În momentul în care legiuitorul a intervenit asupra codului penal, a încercat să modifice natura actului care permite această resetare a contorului, în sensul că s-a zis că nu mai trebuie orice act care trebuie comunicat unui acuzat să întrerupă cursul prescripției, ci orice fel de act.

Adică polițistul în biroul lui, dacă face un proces verbal ca să s-a gândit la dosarul penal, ar fi fost de natură să întrerupă cursul prescripției, să reseteze acest contor.

Ce s-a întâmplat odată cu intervenția CCR

-Și a intervenit CCR.
-Da, Curtea Constituțională a dat în 2018 o primă decizie în care a spus că nu e conformă cu Constituția această modificare și, practic, a invalidat această modificare. Ceea ce a urmat a fost o pasivitate a legiutorului.

Legiuitorul, adică Parlamentul, avea obligația să intervină și în 45 de zile să modifice din nou codul penal, să-l pună în acord cu decizia CCR.  Ceea ce nu s-a întâmplat și nu s-a întâmplat timp de patru ani. 

În 2022 a venit o nouă decizie CCR care a constatat această pasivitate a legiuitorului și prin interpretarea pe care a dat-o, dosarelor care, în parcursul lor judiciar, au prins măcar o zi în intervalul 2018-2022, nu li se mai poate aplica această resetare a contorului și, atunci, cursul prescripției nu s-a mai întrerupt.  Adică, dacă aveai o prescripție de 8 ani, ea curgea până la capăt, nu mai puteai să ajungi la dublarea ei. Acest val de nemulțumire publică a venit pe fondul interpretării deciziei CCR. 

În acest moment, prescripția efectivă se întinde pe 20 de ani, spune avocatul 

-Cum se aplică prescripția astăzi?
-Pentru faptele săvârșite, să zicem, după 2022, acest termen de prescripție limitat nu mai există. Practic, dacă o faptă a fost comisă în 2023, să luăm interacțiunea de luare de mită,  termenul de prescripție este de 10 ani. Ce înseamnă, faptic, acest termen de prescripție?  Înseamnă că statul trebuie să-mi descopere fapta respectivă în maxim 10 ani de la comiterea sa.

Dacă n-a descoperit-o, se prescrie. Dacă a descoperit-o, fiecare act pe care îl face, pe care trebuie comunicat acuzatului, duce la o resetare acelui contor de prescripție. 

Și, oricât de resetări ar interveni, dacă termenul inițial se dublează, adică de la comiterea faptei, în cazul nostru, trec 20 de ani, atunci prescripția intervine. E ceea ce se cheamă prescripția specială.

Ideea ar fi 10 ani pentru a descoperi o faptă de corupție, 20 de ani pentru a o judeca definitiv. E un timp, un termen minor? Oare problema asta este reală? Sau e o chestiune de organizare a statului și a organelor judiciare? 

„Dacă n-ar exista prescripția, aceste cauze penale ar împovăra organele judiciare și după 20, 30, 50 de ani”

–Ce ar însemna pentru stat eliminarea prescripției penale din legislație? Ar trebui eliminată?
–Prescripția are un rol sanitar. Există cauze penale, de diferite naturi, care sunt sesizate și care rămân cu autor necunoscut. Oricât s-ar chinui organele judiciare, nu reușesc să identifice un autor pe care să-l poată trimite în judecată. Dacă n-ar exista prescripția, aceste cauze penale ar împovăra organele judiciare și după 20, 30, 50 de ani.

Adică prescripția este și o modalitate prin care cauzele astea penale ies din circuit, din activitatea organelor judiciare. Să nu vă închipuiți că un organ judiciar  are posibilitatea să lase pur și simplu în nelucrare o cauză. Adică el trebuie să facă demersuri necesare de o manieră alertă, dacă se poate, pentru a descoperi faptele respective.

Prescripția e o chestiune de curățare  al sistemului judiciar de o serie de cauze care ar împovăra astfel sistemul judiciar. 

În al doilea rând, cred că termenele de prescripție în momentul de față, sunt suficient de generoase încât să permită investigarea cauzelor.

Dacă ne gândim, de exemplu, la darea de mită, care e 20 de ani. Dacă tu, ca procuror, ipotetic vorbind, nu ai avea o presiune de a rezolva un caz într-un termen determinat, atunci, cred că ar exista riscul tergiversării și mai mult a cauzelor penale.

Trebuie să vă gândiți că o modalitate prin care sistemul, un sistem foarte încărcat, pentru că noi avem un sistem penal extrem de încărcat- judecători, procurori insuficienți, cauze care trenează pe rolul parchetelor și instanțelor cu anii, organe de poliție de asemenea insuficiente- și atunci sistemul acesta e supra-aglomerat cu cauze penale. 

În România nu s-a mai pus problema a unei amnistii, a unei grațieri.

„Cât din termenul de prescripție s-a pierdut în faza de urmărire penală?”

-Aceste instrumente le întâlnim și în alte state?
–În toată Europa există prescripții și, în general, imprescriptibilitatea este, în sistemele europene, limitată la infracțiunile de o gravitate deosebită.  În toate aceste sisteme, însă, probabil că sistemul de justiție într-o manieră mai corectă. Are resursele necesare, are eficiență.

O mare parte a problemei în România, apropo de durata procedurilor judiciare, este că avem un sistem judiciar care este insuficient dotat cu instrumentele necesare, atât ca resurse umane, cât și ca resurse materiale. 

Dezbaterea din spațiul public, apropo de prescripție, este limitată și parțial incorectă, în contextul în care la marea majoritate a cauzelor prescripția se constată la instanță, numai că trebuie  analizat de ce a durat atât de mult pentru a ajunge la o soluționare.

Vă dau un exemplu, ca avocat, sunt cauze care durează 5-6 ani în faza de anchetă, după care există presiunea ca într-un an să fie rezolvat la instanță, ceea ce nu prea e corect. 

Fiecare etapă a procesului penal trebuie să se desfășoare cu o anumită  celeritate, dar celeritatea asta  care este de esență în cadrul procesului penal  nu are logică să pedepsești o persoană după 30 de ani.

Nu mai înțelege nici statul, nu mai înțelege nici infractorul nimic din pedeapsa respectivă. Dar pentru a face această celeritate, trebuie ca statul să fie de o asemenea manieră organizat astfel încât să ai suficienți judecători, suficienți procurori, suficienți polițiști și să le oferi resurse materiale, săli de judecată, spații în parchete.