De ce nu a ales președintele anticipatele
HotNews: Ce înseamnă pentru dumneavoastră această a patra nominalizare și momentul în care a fost făcută?
Ioan Stanomir: În mod limpede, președintele României a ales să nu meargă pe calea alegerilor anticipate, iar Constituția îi permite să facă acest lucru. Cum s-a spus atâtea ori, dizolvarea Parlamentului este o posibilitate, şi nu obligație pentru președinte. Deci, din acest punct de vedere, președintele a ales calea pe care domnia sa a văzut-o drept rezonabilă și utilă pentru țară. Cât de rezonabilă și cât de utilă pentru țară vom vedea în săptămânile și lunile care urmează. Deocamdată, președintele s-a exprimat. Şi, în baza procedurilor constituționale, domnia sa este singura instanță care poate decide.
– Dar în ce măsură credeţi că a respectat președintele spiritul legii fundamentale, alegând să evite alegerile anticipate?
– Spiritul legii fundamentale este dificil de decelat în acest moment, pentru că noi nu am mai avut niciodată o asemenea situație. Nu am mai avut niciodată cinci luni fără guvern votat de Parlament. Iar libertatea pe care o are un președinte este și libertatea de a face alegeri.
Din punct de vedere constituțional, singurul organism care îl poate sancționa pe președinte pentru încălcarea legii fundamentale este Parlamentul, prin declanșarea procedurilor de suspendare, iar mai apoi cetățenii, prin votul de la referendumul de demitere. Acestea sunt instanțele în fața cărora președintele răspunde. Inițial în fața Parlamentului, iar mai apoi în fața cetățenilor.
Un avantaj al lui Luca Niculescu
– „Am ales persoana care are cele mai mari șanse să întrunească o majoritate”, a spus preşedintele în discursul de la desemnare. Cum vă explicați siguranța acestei declarații, având în vedere că e a patra desemnare?
– Profilul celui nominalizat este diferit totuși de cel al predecesorilor săi. De data aceasta, avem de-a face cu o personalitate care provine dintr-un alt mediu, dintr-un mediu jurnalistico-diplomatic. Se poate ca această lipsă de conectare la politica partizană să fi fost văzută de președinte ca un avantaj. Nu putem decât să speculăm. Până în momentul în care premierul desemnat nu se va prezenta în fața Parlamentului cu un program de guvernare și cu o listă de miniştri, nu putem decât să bănuim că afirmația președintelui este corectă.
„Sorin Grindeanu nu şi-a dorit-o”
– Din declaraţiile președintelui, premierul desemnat poate fie să construiască un guvern politic, fie unul tehnocrat. Ce vă spune faptul că domnul Luca Niculescu are un mandat așa generos?
– E probabil mandatul ultimei șanse înainte de alegerile anticipate. Ca atare, este un mandat care îi permite o anumită flexibilitate premierului desemnat.
Distincția dintre guvernul tehnocrat și guvernul politic este capitală, pentru că într-un guvern politic trebuie să negociezi cine intră și cine rămâne în afară, câtă vreme un guvern tehnocrat poate aduce, cel puțin nominal, un sprijin mai mare.
E de văzut ce se va întâmpla cu reacțiile partidelor politice – şi e foarte important să urmărim și reacția Partidului Social Democrat la această nominalizare. Fiindcă, deși domnul Grindeanu nu şi-a dorit-o, PSD probabil că ar fi simțit drept firească nominalizarea sa la poziția de premier. Pentru că, data trecută, când l-a nominalizat pe domnul Siegfried Mureşan, președintele a făcut apel la o anumită aritmetică parlamentară. Numai că de data aceasta a abandonat aritmetica parlamentară și s-a îndreptat spre un alt tip de candidat.
Aș sugera că, de fapt, căderea cabinetului Mureșan a fost și o ocazie pentru președinte de a arăta că partidele din coaliție nu mai pot forma ele însele o coaliție și că este nevoie de altceva. Se va vedea dacă acest altceva este de succes sau nu.
– Numele Luca Niculescu a mai fost vehiculat şi la precedenta desemnare. Putem deduce că era luat în calcul și atunci. De ce a mai trecut prin varianta Siegfried Mureșan?
– Singurul care poate răspunde este preşedintele României. Poate că domnia sa a dorit să demonstreze PNL și USR că nu pot forma un cabinet – consider că acesta a fost sensul nominalizării domnului Mureșan, o personalitate respectabilă, dar care nu a fost capabilă să treacă de Parlament, iar scorul pe care l-a obținut a fost foarte scăzut.
Președintele, în plus, a mai făcut ceva care a pecetluit soarta Cabinetului Mureșan: a anunţat că nu va merge către alegeri anticipate. În acel moment, era limpede că toți cei care s-ar fi temut pentru pozițiile lor în Parlament nu aveau, de fapt, de ce să se teamă și puteau să voteze în linişte pentru căderea Cabinetului Siegfried Mureșan.
Capcana pe care a evitat-o Nicușor Dan
– Dacă președintele ar fi păstrat aceeași rațiune ca data trecută pentru a desemna un premier, ne-am fi putut aştepta să avem o desemnare în persoana lui Sorin Grindeanu. Există şi o parte a societății, care a spus încă de acum cinci luni că guvernarea trebuie asumată de partidele care au dat jos guvernul. Și, dacă ele nu reușesc, singura soluție democratică ar fi fost recursul la urne. De ce nu l-a desemnat pe Sorin Grindeanu?
– Îmi pare că președintele a fost îndrumat spre această decizie de întărirea contactului dintre PSD și AUR. Faptul că PSD nu a mai spus „Nu” unei colaborări parlamentare cu AUR poate să fi fost un argument pentru președinte.
Apoi mai există și o problemă de percepție. Președintele Nicușor Dan trebuie să se lupte cu o anumită percepție publică potrivit căreia a fost destul de apropiat de PSD și că a lucrat îndeaproape cu PSD pentru înlăturarea Cabinetului Bolojan. Este o percepție. Nu știm dacă s-au întâmplat lucrurile astfel, dar, pentru o parte a opiniei publice, aceasta este percepția. Or, percepțiile bat de multe ori realitatea.
Dacă l-ar fi desemnat pe domnul Grindeanu, președintele nu ar mai fi avut nicio posibilitate, instituțional vorbind, de a opri PSD să facă majoritate cu AUR. Domnul Luca Niculescu nu este în poziția domnului Grindeanu pentru că nu are un partid. Şi, neavând un partid, este mai ușor de contracarat decât domnul Grindeanu. Probabil că președintele republicii a dorit să evite plasarea de bună voie într-o capcană, dând întreaga putere Partidului Social Democrat.
Fiindcă PSD, dacă ar fi primit mandatul de formare a Cabinetului, nu ar fi ezitat să folosească toate mijloacele pentru a-și trece guvernul. Și toate mijloacele înseamnă voturile de la grupurile neafiliaților și de la AUR. Nu avem nicio îndoială asupra acestui aspect. Că ar fi fost tacit sau explicit, lucrul acesta s-ar fi produs.
„Subminarea încrederii cetăţenilor în propria democraţie, consecința cea mai puternică a crizei politice”
– Care credeţi că sunt consecinţele acestei crize politice? Am scăpat de junk, ani fără rectificare bugetară au mai fost…
– Consecințele cele mai puternice ale acestei crize sunt legate de subminarea încrederii cetăţenilor în propria democraţie. Şi nu sunt doar consecințele acestei crize politice, ci efecte ale sfârşitului de an 2024.
Este de ajuns să vedem modul în care au acţionat unii dintre compatrioții noștri la recenta plasare în arest a domnului Călin Georgescu pentru a înțelege amploarea problemei. Este un fapt pe care cred că nu mai trebuie să-l negăm: domnul Călin Georgescu e un dosar pe care democrația noastră trebuie să-l gestioneze. Trebuie să știm cu adevărat, în urma unei sentințe definitive și irevocabile, de ce se face domnul Călin Georgescu vinovat și dacă se face vinovat de ceva. Altfel, continua tergiversare a unei investigații autentice în acest caz va face din Călin Georgescu un agent electoral redutabil pentru radicalismul politic.
Apoi, mai este problema sentimentului că există un divorț între elită și cetățenii. Și, iarăși, acest fapt este deosebit de neliniștitor. Problema economică nu cred că trebuie subestimată: deprecierea leului a fost semnificativă.
„Un semnal de o gravitate excepțională”
Iar ultimele luni au adus o evoluție care a culminat cu zilele acestea, anunțându-se că Dacia îşi va întrerupe producția timp de două zile. Au anunțat că, din motive legate de scăderea cererii și de prețul la energie, își suspendă producția și merg mai departe cu planurile de concedieri. Eu cred că orice premier și orice președinte trebuie să privească acest semnal drept unul de o gravitate excepţională. Fiindcă industria auto-moto era una dintre puținele noastre industrii competitive şi unul dintre puținele repere care mai făceau din această țară o naţiune industrială. Dacă dispare acest reper, ce mai rămâne din capacitatea noastră de a ne proiecta în modernitate? Pentru că, din câte știu, în tehnologiile viitorului nu suntem foarte implicați, iar pe alte ramuri de producție nu suntem neapărat competitivi. E o întrebare retorică și cred că toți cititorii dumneavoastră şi-o adresează la fel ca mine.
Politica nu este doar o încercare penibilă de a alcătui majorități. Trebuie să fie legată și de libertate, de demnitate și de prosperitate. Iar investițiile reprezintă un element fundamental. Pierderea unor agenți economici de calibrul Dacia ar fi o catastrofă pentru România.
E foarte bine să ne luptăm cu deficitul. Dar mă întreb, iarăși retoric, dacă am câștigat bătălia cu deficitul prin prăbușirea economiei, ce rămâne din toată victoria noastră? Este o victorie cu o formulă clasică à la Pirus, adică o victorie care echivalează cu o catastrofă naţională (victorie obținută cu pierderi atât de mari încât îi anulează avantajele; expresia trimite la regele Pirus al Epirului și la victoriile sale costisitoare împotriva romanilor, n.r.).
„Dincolo de OCDE, se află realitatea inflației, a traiul zilnic, a energiei foarte scumpe”
– Luca Niculescu spune „Nu vă promit miracole, dar promit seriozitate în folosirea banului public”…
– Mi se pare că domnul Niculescu, ca o persoană foarte educată și cu un trecut remarcabil de jurnalist, a folosit tonul corect. E nevoie şi de o schimbare de ton în raport cu populația, pentru că, având tot respectul pentru premierul demis, domnul Bolojan a insistat uneori prea mult cu o anumită severitate. E bine să fii sever. Dar severitatea trebuie dublată și de capacitatea de a da speranță.
Acest obiectiv cu OCDE-ul este un obiectiv interesant, care merită subliniat pentru opinia publică, dar, dincolo de OCDE, se află realitatea inflației, a traiul zilnic, a energiei foarte scumpe, a incapacității statului nostru de a fi – cum spune corect domnul Niculescu – un stat credibil și temut de inamicii săi. Cine o să fie teamă de noi dacă noi nu ne putem guverna satisfăcător?
Ca să citez din clasicii gândirii de stânga radicală din secolul XX, suntem un „tigru de hârtie” (Aluzia este la Mao Zedong, care spunea în 1946: „Toți reacționarii sunt tigri de hârtie”– adică par puternici, dar sunt, în realitate, vulnerabili, n.r.). La un moment dat, se spunea despre România că ar fi un tigru est-european. Eu cred că este un tigru care a cam năpârlit, iertaţi-mi brutalitatea. Și, din toate promisiunile, am rămas cu deficitul, cu inflația și cu incertitudinea viitorului. Cred că e la grădina zoologică tigrul românesc, nu este în junglă vânând. Nu prea are colți să vâneze pe cineva în acest moment.
„Politicile inepte ale statului i-au împins pe unii români spre radicalism”
– Există reacţii şi din partea publicului lui George Simion, care cere anticipate, îi cheamă pe oameni la proteste. În ce măsură a contribuit această criză la ascensiunea AUR şi poate la adâncirea unor falii în societate?
– Cred că faliile s-au adâncit treptat și, la un moment dat, ele au devenit un abis. Cred că pandemia a contribuit decisiv la spargerea unui anumit consens în cadrul opiniei publice. Cred că politicile inepte ale statului român – şi îmi măsor cuvintele când spun acest lucru – i-au împins pe unii dintre compatrioții noștri spre radicalism și spre teorii de conspirații. Am fost unul dintre criticii de pe poziții democratice, chiar în paginile platformei Contributors, găzduită de dumneavoastră, al acestui stil de guvernare. Și am crezut atunci, cum cred și acum, că, dacă încerci să guvernezi prin frică, vei trezi cele mai teribile instincte în societate.
Apoi a urmat războiul din Ucraina și președintele Iohannis care a gestionat lamentabil acest moment de o importanță crucială, primul război semnificativ la granițele noastre din 1945 încoace, lăsând la o parte Iugoslavia sau Republica Moldova.
După care a venit anularea turului II al alegerilor. Un candidat care este, prin excelență, parte a sistemului nostru pre și postcomunist, Călin Georgescu, a fost propulsat în turul II prin manevre evident oculte. Dar el a fost capabil să trezească, printr-o retorică mesianică și șamanică, speranțele iluzorii ale unei populații alienate în raport cu establishment-ul politic. Această parte din electorat care l-a urmat pe Călin Georgescu s-a micşorat cu siguranţă, dar încă există un nucleu care îl privește în continuare pe Călin Georgescu ca pe un personaj mesianic.
„Călin Georgescu este un șaman, un personaj de tip New Age”
Domnul Călin Georgescu, indubitabil, face parte dintr-o galerie de salvatori nefaști ai României, în care-i mai încadrăm pe Corneliu Zelea Codreanu, pe Ion Antonescu, pe Nicolae Ceaușescu și aș îndrăzni să spun că, la nivelul anului 1990, și pe Ion Iliescu, cel cu mineriadele. Sigur că Georgescu este mai aproape ca stilistică politică de Zelea Codreanu și de Nicolae Ceaușescu. Reușește să-i aducă împreună pe acești doi politicieni emblematici în secolul XX. Și este deosebit de greu să te lupți cu acest mit care s-a construit pe TikTok, unde s-o fi construit el, și care a devenit parte din mințile oamenilor.
Asta și în absența unei foarte curajoase și transparente guvernări, bazate pe politica la scară umană, cum au spus cei care au imaginat miracolul economic postbelic vest-german, pornind de la Wilhelm Röpke: dacă nu lupți prin politica la scară umană, nu vei învinge niciodată totalitarismul. Nu poți să-i întreci pe demagogi prin demagogie. Poți să-i învingi pe demagogi prin caritate, prin fermitate și prin curaj.
Dar asta presupune să înfrunți anumite teme, cum ar fi tema patriotismului, a tradiției, a credinței religioase. Şi să înțelegi și să explici celor care te ascultă că domnul Călin Georgescu nici măcar nu este un creștin ortodox emblematic pentru această țară. Asemeni soției sale, domnia sa este un șaman, un personaj de tip New Age, care amestecă registrele și care se folosește de religiozitatea compatrioților săi, la fel cum legionarii s-au folosit de religiozitatea şi de credinţa românilor pentru a-și construi trambulina de pe care au asaltat puterea. Credinţă în numele căreia, manipulată fiind, au asasinat şi au ucis. E o religie politică, aşa cum era și legionarismul. Lucrurile acestea cred că sunt evidente. Domnul Călin Georgescu este în mijlocul unei religii politice.
„George Simion şi-ar fi dorit să fie el în centrul acestei religii politice, dar nu este”
Domnul George Simion este el însuși confruntat cu această problemă, pentru că nivelul de carismă a domnului Georgescu îl întrece pe cel al domnului Simion. Iar electoratul domnului Georgescu este un electorat capital pentru domnul Simion. De aceea, în personalitatea domnului Simion se poate simți această atracție, dar și repulsie pentru Călin Georgescu.
Domnul George Simion și-ar fi dorit să fie el în centrul acestei religii politice, dar nu este. Este domnul Georgescu. Ce poate fi mai ciudat decât o personalitate hedonistă, întotdeauna îmbrăcată mult peste media românilor, cu un aer retro de anii ’70, parcă desprins dintr-un film european posh, care visează să meargă în Italia, care dispare din când în când în Austria și despre care niciodată nu știm din ce trăiește, dar care este capabil, atunci când vizitează târgurile și piețele acestei țări, să-i electrizeze pe urmăritorii săi?!
Domnia sa este un personaj evident sulfuros, cu legături clare cu serviciile secrete comuniste și cu cele post-comuniste. O personalitate care a trăit și s-a dezvoltat în acest mediu, legată fiind de nume precum Mircea Maliţa sau Adrian Năstase, ca să evoc doar două dintre ele. Nu a apărut din neant. Dar ceea ce face noutatea tragică a cazului Călin Georgescu este joncțiunea dintre mitul acestui şarlatan New Age, probabil interferența rusă încă nedovedită complet, existența unor elemente din statul român pregătite să sprijine o asemenea ideologie şi, evident memoria poporului nostru, care cuprinde și radicalismul politic.
