INTERVIU Mirabela Grădinaru, partenera lui Nicușor Dan: „Puteți să spuneți absolut orice despre Nicușor, dar nu despre relația lui cu copiii!” 

„Eu nu-mi permit să vorbesc despre relația dintre părinți și copii, că n-am de unde să știu ce se întâmplă în intimitatea, în casa fiecăruia. Și atunci, da, politica este murdară, politica este urâtă… dar până la copii”, afirmă Mirabela Grădinaru, partenera lui Nicușor Dan. Într-un interviu acordat publicației „Totul Despre Mame”, ea spune că cel mai dureros pentru ea este, în această campanie electorală, denigrarea relației lui Nicușor Dan cu cei doi copii ai lor.

Mirabela Grădinaru (41 de ani) și Nicușor Dan (55 de ani) sunt de peste 20 de ani împreună și au doi copii, Aheea (9 ani) și Antim (aproape 3 ani).

În interviul oferit în exclusivitate pentru „Totul Despre Mame”, Mirabela Grădinaru (manager la o companie din industria auto) povestește despre viața familiei sale, de la nașterea prematură a ambilor copii și momentele dificile din primii lor ani, până la modul în care gestionează cei mici absența tatălui lor în această perioadă și la provocările pe care le are Aheea în curtea școlii.

Redăm fragmente din interviul acordat de Mirabela Grădinaru publicației „Totul despre Mame”.

„Uite-o pe fata primarului!”

Apropo de campanie, cum simt copiii agitația asta?

Încerc să-i feresc cât pot. Cel mic nu este atât de afectat. El simte doar că îl vede pe tati mai rar, că nu ajunge înainte să adoarmă seara. Iar dimineața Antim doarme când el pleacă. Pot fi chiar două zile în care nu-l vede deloc. Și atunci când îl vede, spune „Tati, ce mult ai lipsit! Ce dor mi-a fost de tine!”. Și sare pe el – chiar dacă uneori suntem la masă când ajunge tatăl lor, seara, și este plin de mâncare. Se duce și pune mâinile pe costumul lui Nicușor, căci el vine direct în camera în care sunt copiii. Degeaba spun eu „Hai mai întâi să ne ștergem pe mâini!”, pentru el nu contează: „Dar mi-a fost atât de dor de tati!”. Și Nicușor îi lasă, el nu este atât de strict.

Altfel, pentru Aheea este ceva mai dificil, pentru că este la o vârstă la care înțelege. Va împlini 9 ani la sfârșitul lui mai și este mult mai matură decât o arată vârsta ei. Eu îi spun mereu Aheei ca la școală să nu discute absolut cu nimeni despre funcția pe care o are tatăl său. Din fericire, face parte dintr-o clasă în care atât doamna învățătoare, cât și părinții au înțeles că suntem doar părinți și că ea este un elev, așa cum sunt și ceilalți elevi. Și nu amintim absolut niciodată cine ce face – fiecare cu funcția și cu serviciul pe care îl are!

În schimb, au fost copii de la alte clase care l-au recunoscut pe Nicușor la școală, care i-au mai strigat prin pauză „Uite-o pe fata primarului!”. Și i-am spus tot timpul, dacă este vreun copil care îți spune acest lucru, să îi spui că tu ești fata lui Nicușor Dan. Atât. Nu ești fata celui care ocupă funcția de primar în București. Și Nicușor s-a raportat la toate astea în același mod, indiferent unde iese cu ei: „Nu contează ce funcție am, eu sunt tatăl vostru și atât”. 

Vă ajută mama sau altcineva în perioada aceasta? 

Nu. Suntem în continuare noi patru, pentru că în momentul de față, dacă lipsește tatăl și eu i-aș „arunca” pe copii în brațele altcuiva, cred că ar fi o traumă pentru ei. Și atunci, încerc cât pot de mult să suplinesc absența tatălui. Într-adevăr, în serile în care a trebuit să-l susțin pe Nicușor la diferitele dezbateri, mă ajută o tânără domnișoară.

Când m-am întors la serviciu, grădinița nu acoperea programul meu de lucru și atunci am apelat la o tânără (era studentă în acea perioadă), să o preia pe Aheea de la grădiniță și să mai stea cu ea încă o oră ca eu să ajung de la birou. Dar, de când Aheea e la școală, nu prea a mai fost nevoie de implicarea nimănui.

Noi, când am început colaborarea cu ea, i-am spus „Tu nu ești bonă, ești prietena Aheei. Și rugămintea mea este să o tratezi cum îți tratezi tu o prietenă de vârsta ta”. Și, da, este prietena Aheei, între timp a devenit și prietena lui Antim. Bineînțeles că are job-ul ei, dar când am nevoie de ajutor, cum au fost acele seri, a venit cu mare drag și copiii s-au bucurat de prezența ei. Dar, altfel, nu am pe nimeni, chiar dacă asta înseamnă un efort suplimentar în ceea ce mă privește. 

M-a întrebat și mama de ce nu îmi iau concediu în perioada asta. Pentru că am nevoie ca ai noștri copii să crească într-o familie normală. Normalitate înseamnă că, da, avem obiectivele noastre, sunt anumite lucruri pe care noi le facem, dar nu renunțăm la responsabilitatea pe care o avem, pe care ne-am asumat-o. Căci eu, când m-am întors la serviciu, mi-am luat un angajament. Nu le-am spus „Vedeți că în luna aprilie sau în luna mai o să-mi dau X zile de concediu”. Și atunci nu voi face asta. Pentru că noi suntem exemplu pentru ei.

Am fost cu ei la una dintre dezbateri, am stat 10 minute, undeva în spate (căci încercăm să-i ținem cât mai departe de tot ce înseamnă viața asta publică), apoi le-am zis că mergem acasă, că oricum am depășit ora de somn. Și mama era mirată că îi mai duc la școală și la grădiniță în perioada asta. Da, îi duc la școală și la grădiniță, pentru că asta este viața lor. Niciun eveniment din viața adultului nu ar trebui să schimbe asta. 

„Mama aceea ar fi putut să vină să-mi spună mie ceea ce are de spus, dar nu copilului nostru”

Știu că nu ați vrut neapărat să fiți o persoană publică și nici să îi expuneți pe copii. Însă campania s-a dovedit destul de agresivă.

Într-adevăr, m-am mâhnit foarte tare. Eu, ca adult, știam lucrurile astea. Pentru că Nicușor a intrat în viața politică din 2012, m-am antrenat oarecum. La început m-a durut să văd tot felul de manipulări și foarte multe minciuni. Știam cine e omul de lângă mine și nu înțelegeam de ce ar scrie cineva toate acele lucruri despre un om pe care nu-l cunoaște. Sau poate că-l cunoaște și împrăștie minciună cu bună știință… Pentru ce!? Dar am învățat să trec peste, m-am obișnuit cu emoția asta. Îmi zic, „Ok, este părerea lor, eu știu adevărul” – adevărul meu, căci, poate și pentru dumnealor e adevărul lor… Dumnezeu știe mai bine cine ce face.

Acum, în ceea ce îi privește pe copiii, cel mic, repet, în afară de absența tatălui, nu sunt alte elemente care să-i perturbe copilăria. În schimb, pentru Aheea, fiind la vârsta de 9 ani, lucrurile se complică.

Într-o zi m-am mâhnit foarte tare când a venit în casă și m-a întrebat dacă tata a făcut ceva rău. Răspunsul a fost „nu”, dar, în același timp, am fost foarte surprinsă și normal că am început să o întreb ce s-a întâmplat, de ce anume a venit cu această întrebare, dacă a citit ceva undeva…

Și mi-a spus că a fost o discuție cu o altă fetiță, care a întrebat-o de ce tatăl a luat decizia să candideze la prezidențiale. Am întrebat-o „Și tu ce i-ai răspuns?”. „Că o face pentru România”. I-am zis, da, pentru asta o face (asta în condițiile în care și ea l-a întrebat pe Nicușor, dacă tot e primar, de ce candidează la prezidențiale?). Și ulterior, mama fetiței i-ar fi spus că știe ea mai multe despre ce a făcut tatăl ei… Asta m-a mâhnit foarte tare. Într-adevăr, putem avea convingeri sau păreri diferite, noi ca adulți, dar să nu le revărsăm asupra copiilor.

Mama aceea ar fi putut să vină să-mi spună mie ceea ce are de spus, sau lui Nicușor, pentru că este foarte deschis, dar nu copilului nostru! Ce am putut eu să fac în acel moment a fost să o asigur pe cea mică de faptul că, indiferent de ce o să audă în stânga sau în dreapta, indiferent ce ar putea să-i spună un copil (pentru că cei mici mai aud acasă lucruri și le spun și ei, la rândul lor), niciodată, dar niciodată, tatăl ei nu o să facă ceva rău cu bună știință. Atât. În rest, da, mai greșim și noi, ca adulți, dar cu bună știință nu o să facă rău.

Și au mai fost anumite discuții în presă pe tema relației dintre ea și tatăl ei (lansate în campania dinainte de primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale din 2025 – n.r. ). M-am bucurat atunci că Aheea era într-o perioadă de recuperare și nu era nevoită să meargă la școală, pentru că mi-a fost foarte teamă ca un copil care ar fi putut să audă discuțiile din presă să-i pună întrebări pe acest subiect.

„Puteți să spuneți despre Nicușor absolut orice, dar nu despre relația lui cu copiii”

Dacă ar fi să dezmințiți un lucru care v-a deranjat în campania asta, care ar fi acela?

Nicușor chiar este un tată prezent în viața copiilor. În ciuda faptului că muncește foarte mult, în acele câteva minute pe care le are la dispoziție sau pe care și le rupe din programul lui ca să le petreacă cu copiii, el este acolo. În acele momente „nu are telefon”. Gândurile îi sunt numai acolo. Efectiv dă shut down celorlalte lucruri.

Este prezent 100%. Iar modul în care copiii se raportează la tatăl lor sau cum reacționează atunci când îl văd și când petrec timp cu el (uneori îmi închid și mie ușa, și îmi spun să îi las că „acum ne jucăm cu tati”), spune totul despre relația cu copiii.

Eu nu-mi permit să vorbesc despre relația dintre părinți și copii, că n-am de unde să știu ce se întâmplă în intimitatea, în casa fiecăruia. Și atunci, da, politica este murdară, politica este urâtă… dar până la copii. Adică, puteți să spuneți despre Nicușor absolut orice, dar nu despre relația lui cu copiii, pentru că nu aveți de unde să știți ce e în spatele ușii casei noastre.

Și oricum, nici asta nu m-ar deranja, dacă nu mi-ar fi frică de faptul că un alt copil ar putea să le adreseze întrebări copiilor despre relația cu tatăl lor. Dacă aș fi sigură că nimeni nu ar întreba absolut nimic, niciun copil, nici asta nu m-ar deranja. Căci, repet, este adevărul lor.

Adevărul meu îl cunosc. Nu am nevoie să-mi confirme cineva că relația lui Nicușor cu copiii este una normală, este una minunată, este una pe care eu mi-aș fi dorit să o am cu tatăl meu. Pentru că eu văd și este suficient. O simt, o trăiesc zi de zi. Pentru că în momentul în care ai 9 ani și primești întrebări despre asta, iar copiii au impresia că ei cunosc adevărul absolut despre tine, nu știu câtă forță are Aheea să poată să spună „Nu știu ce credeți voi, că eu știu altceva și nu îmi pasă ce spuneți”. Când pe ea o deranjează și faptul că un copil i-a spus că „Ai față de băiat” și a plâns două zile pe acest subiect, până am reușit să-i explic.

A fost nevoie de foarte multe exerciții de genul „Dacă eu îți spun că tu ești brunetă, tu te superi?”. „Nu, pentru că știu că sunt șatenă”. „Dacă cineva îți spune că ești urâtă, tu ce știi despre tine când te uiți în oglindă? Tu ce vezi?” „Sunt frumoasă”. „Nu are importanță ce-ți spune X. Asta este părerea lui. Dar adevărul tău este altul”. Dar e greu pentru un copil, e greu să combat cine știe ce neadevăruri. 

Citește interviul integral pe totuldespremame.ro