INTERVIU. Unul dintre cei mai importanți muzicieni români: „Un act artistic e ca un număr de magie, publicul nu trebuie să știe că poate ți se face rău de emoții înainte de concert sau că îți tremură picioarele când cânți”

Valentin Șerban, violonistul român care a cucerit scena internațională, dar și pe cea națională, după câștigarea Concursului Enescu, revine în 4 septembrie la Ateneul Român, unde va interpreta Concertul nr. 5 pentru vioară de Wolfgang Amadeus Mozart alături de Rotterdam Philharmonic Orchestra, sub bagheta lui Lahav Shani. Cu o carieră în plină ascensiune, Valentin vorbește într-un interviu pentru HotNews despre parcursul său artistic și despre ce înseamnă să duci muzica clasică mai departe, cu responsabilitate și pasiune.

„Am început vioara la vârsta de șapte ani, în cadrul Liceului de Muzică din Brașov. La sfatul educatoarei de la grădiniță, părinții au decis să mă trimită la muzică și au ales vioara. Nu am fost un copil pasionat, probabil și pentru că lipsa unei îndrumări eficiente nu îmi dădea satisfacție în cântat. În cele din urmă, faptul că am lucrat cu mai mulți profesori, m-a ajutat să îndrăgesc vioara și să îmi doresc să fac asta pentru tot restul vieții”, a spus artistul pentru HotNews.

Valentin Șerban (n. 1990), originar din Brașov, a ajuns unul dintre cei mai apreciați violoniști români ai noii generații și este remarcat atât pentru expresivitate și virtuozitate, cât și pentru profunzimea interpretărilor sale. Însă, la începutul carierei, așa cum povestește, după terminarea studiilor în România, a urmat un master în Austria, fără dorința de a rămâne definitiv peste hotare. „Întors în țară, m-am mutat la București, cu gândul că traiul în Capitală îmi va oferi mai multe oportunități. Însă, pentru că eram necunoscut, mi-a fost extrem de greu să pătrund în acest circuit al muzicienilor concertiști. Au fost ani grei, în care cea mai mare satisfacție mi-au adus-o proiectele din afara României, pentru că acolo primeam mereu recunoaștere și apreciere”, adaugă el.

Viața i-a fost schimbată atunci când a câștigat Marele Premiu al Concursului Internațional George Enescu 2020/2021 și a ridicat în picioare publicul prezent la Ateneul Român. Din acel moment, a evoluat pe marile scene ale Europei, inclusiv la Filarmonica din Paris, Konzerthaus Berlin și Queen Elisabeth Hall din Antwerp, cât și în Asia. Șerban a fost concertmaestru al Filarmonicii „George Enescu” din București și membru al ansamblului Les Dissonances, condus de violonistul David Grimal, iar repertoriul său cuprinde peste 20 de concerte pentru vioară, în timp ce muzica de cameră îi este la fel de dragă.

„Am fost norocos să câștig concursul Enescu și să pot face ceea ce mereu am visat. Mi-aș fi dorit să nu fi fost nevoie de o diplomă pentru ca cei din jur să vadă în mine ceea ce au văzut opt oameni dintr-un juriu. Totuși, sunt și voi fi mereu recunoscător pentru că acest concurs mi-a schimbat viața”, mărturisește violonistul.

Valentin Șerban rămâne un promotor al muzicii clasice în spații neconvenționale și este violonistul care a inițiat proiectul „Concert cu ochii larg închiși”, alături de Cristina Bobe, artist vizual. Timp de 60 de minute, artistul a interpretat unele dintre cele mai complexe lucrări din repertoriul violonistic (Bach, Kreisler, Enescu, Paganini, Ysaÿe) în întuneric complet, în spații precum Spitalul de Psihiatrie din Căpâlnaș (județul Arad), mina de cărbune din Petrila (județul Hunedoara) sau în interiorul unei gospodării din satul Șomartin (Sibiu). „Prin acest proiect am vrut să elimin partea vizuală, parte exploatată atât de mult de unii muzicieni, și să ajung la esență, adică la muzică”, explică muzicianul pentru Hotnews.

Pe 4 septembrie, el revine la Festivalul Enescu, în cadrul celebrei Serii de Concerte de la Ateneu, unde, de la ora 17:00, va interpreta Concertul nr. 5 pentru vioară în La major, K. 219, de Wolfgang Amadeus Mozart, alături de una dintre cele mai importante orchestre europene – Rotterdam Philharmonic Orchestra, sub conducerea renumitului dirijor Lahav Shani.

• Cea de-a XXVII-a ediție a Festivalului Internațional George Enescu are loc în perioada 24 august – 21 septembrie, iar tema evenimentului de anul ăsta va fi „Aniversări / Celebrations” – un omagiu adus marilor muzicieni și momentelor de referință din istoria unor ansambluri de prestigiu.
• Ediția marchează 70 de ani de la moartea lui George Enescu și evocă memoria altor creatori emblematici ai secolului XX: 150 de ani de la nașterea lui Maurice Ravel, 100 de ani de la cea a lui Pierre Boulez sau 50 de ani de la moartea lui Dmitri Șostakovici.
• În București, timp de 29 de zile, vor fi prezenți peste 4.000 de artiști din 28 de țări, în peste 95 de concerte găzduite de Sala Palatului, Ateneul Român, Sala Auditorium a MNAR, Sala Radio, Teatrul Odeon, MINA – Muzeul Artei Noi Imersive, precum și de Opera Națională București și Teatrul Național „I.L. Caragiale”.

„Să cânți la un instrument este ca și cum ai face sport de performanță toată viața”

Hotnews: – Dacă vioara dvs. ar putea vorbi, ce credeți că ar spune despre dvs.? O considerați un instrument sau un partener de viață?
– Dacă vioara mea ar vorbi ar spune „nu e bine, hai încă odată.” Să cânți la un instrument este ca și cum ai face sport de performanță toată viața. Instrumentul devine un partener în clipa în care iei decizia să cânți mai bine.

– Dacă ați putea să adăugați o oră de muzică clasică în programa școlară din România, cum ați face-o să nu fie „plictisitoare”? 
– Muzica clasică este un lucru intelectual și riști să pierzi atenția celor din jur, în special a unor copii care nu au avut tangență cu așa ceva. Dacă aș avea posibilitatea, aș încerca să le arăt în mod direct ce înseamnă să faci muzică clasică. Poate i-aș duce la o repetiție, unde să aibă șansa de a comunica direct cu muzicieni. De fapt, ăsta este rolul concertelor educative. 

– Proiectul dvs. „Eyes Wide Shut Concert” a fost o experiență muzicală radical diferită – muzică clasică în întuneric complet, în spații atipice. Ce ați descoperit, ca interpret și ca om, din această explorare a muzicii fără vizual?
– Din păcate, vremurile moderne și obsesia pentru atragerea unui public cât mai mare în sălile de concerte au transformat actul muzical, și actul artistic în general, într-un eveniment care riscă din ce în ce mai des să cadă într-o direcție superficială, și anume cea de „entertainment”.  Prin acest proiect am vrut să elimin partea vizuală, parte exploatată atât de mult de unii muzicieni, și să ajung la esență, adică la muzică. În acest mod, am descoperit cum publicul poate atinge stări autentice de sensibilitate și introspecție, fără a fi „păcălit” de ceea ce vede.

– Și apropo de asta, ce v-a motivat să faceți acest pas și cum au reacționat oamenii care poate nu au mai auzit niciodată un concert de vioară live?
– Proiectul a fost în colaborare cu artistul vizual Cristina Bobe si împreună am ajuns la această idee de a face muzică pe întuneric. Au fost cazuri în care oameni care au fost pentru prima oară la un concert clasic mi-au spus cât de fericiți i-a făcut această experiență. Pe de altă parte, sunt sigur că au fost și unii care au plecat fără gândul de a se întoarce vreodată la un asemenea eveniment, și este firesc.

„Să găsești un artist onest și cu personalitate proprie este un eveniment rarisim”

– Cât de relevantă mai este muzica clasică pentru publicul larg, în 2025? Cum credeți că poate fi făcută mai accesibilă unei generații crescute în mediul online?
– Muzica clasică nu a fost niciodată relevantă publicului larg. Muzica clasică este un lucru foarte intelectual și, până la urmă, de nișă. Această dorință de a o duce la un public cât mai mare este respectabilă, dar are anumite riscuri. Ca în orice domeniu, cu cât vrei să ajungi la mai mulți oameni, cu atât trebuie să scazi calitatea mai mult. Trebuie să promovăm muzica clasică cu grija de a nu o transforma în fast-food.

– Sunteți un reprezentant al unei noi generații de muzicieni clasici români care performează la standarde internaționale. Ce definește, în opinia dvs., această generație și cum diferă ea de cea a maeștrilor cu care v-ați format?
– Avem norocul de a trăi vremuri în care informația este accesibilă în orice moment. Generațiile mai vechi nu ar fi visat măcar să asculte orice oricând pe Youtube, sau să găsească orice partitură pe internet, ediții critice sau facsimile. Suntem răsfățați și trebuie să apreciem acest lucru. Eu sunt totuși un mare admirator al școlii vechi de interpretare, asa numita „old-school”. Accesul restrâns la informație și la ce făceau alții îi obligă pe artiști să caute în interiorul lor, pentru a-și găsi propria viziune. Acum, tehnica a avansat extrem de mult, dar să găsești un artist onest și cu personalitate proprie este un eveniment rarisim.

– Câtă muncă, disciplină sau chiar sacrificiu presupune o carieră ca a dvs.? Există o latură despre care lumea nu prea vorbește?
– Fără disciplină și muncă nu se poate. Sacrificiul cred ca este perceput doar din exterior. Eu nu simt că sacrific ceva când studiez. Asta iubesc și asta vreau să fac. Exista multe laturi despre care nimeni nu vorbește, dar nici nu știu dacă ar trebui. Până la urmă, un act artistic este ca un număr de magie – publicul trebuie să se bucure de rezultat, fără să știe că poate ai studiat 100 de  ore pentru un concert de 40 de minute, sau că nu poți dormi noaptea în încercarea de a găsi soluții interpretative, sau că poate ți se face rău de emoții înainte de concert, sau că îți tremură picioarele în timp ce cânți.

„Artistul modern trebuie să fie și „businessman” pentru a putea pătrunde pe piață”

– Dacă ați putea transmite un mesaj unui adolescent din România care visează să urce pe scenă cu vioara, dar nu are resurse, mentori sau curaj – ce i-ați spune, sincer, din experiența dvs.?
– Din păcate, muzica este un domeniu foarte costisitor. Din fericire, există atâtea informații disponibile, pe care dacă le cauți, nu ai cum să nu le găsești. Există și oameni dispuși să dea mai departe ce au învățat de la alții, iar eu sunt unul din ei. Pe lângă răbdare și putere, sfătuiesc pe oricine să fie foarte atent la cel cu care lucrează. Dacă profesorul nu te învață cum să înveți singur, atunci nu este un pedagog pe lângă care trebuie să stai.

– Și dacă ar fi să priviți în spate, de unde ați început, concursul câștigat, cariera din prezent – cum ați descrie industria muzicii clasice din prezent, cu bune și rele?
– Muzica clasică este probabil mai vizibilă ca oricând. Este un lucru miraculos. Desigur, după cum am spus și mai devreme, popularitatea excesivă vine cu riscuri. „Industrializarea” muzicii clasice a creat o competitivitate enormă, lucru care a dus la creșterea nivelului într-un mod extraordinar. Reversul este ca un nivel artistic bun nu mai este de ajuns pentru a avea succes. Artistul modern trebuie să fie și „businessman” pentru a putea pătrunde pe piață. Critici se vor găsi mereu, dar mai important este că există mulți oameni care fac cinste domeniului, prin dăruirea si sinceritatea lor. Sper doar ca într-o bună zi aceștia să domine.