INTERVIU VIDEO Alexandru Mâzgăreanu, regizorul-minune al tinerei generatii: Toti vor sa fie actori, dar esueaza si ajung sa se faca regizori sau stiu eu ce

A vrut sa se faca actor, insa si-a dat seama ca „nu era pentru asa ceva” si in cele din urma a ales sa fie regizor. Astazi, la doar 24 de ani, Alexandru Mâzgăreanu are spectacole pe scenele de la TNB, Comedie, Nottara, Metropolis si se pregateste si de debutul pe scena Odeonului. E cel mai cunoscut regizor din generatia lui, dar spune modest ca „nu am stat sa ma gandesc la chestia asta” si crede ca l-a adus aici o combinatie de noroc, munca si talent. In interviul acordat HotNews.ro, Alexandru Mâzgăreanu vorbeste despre cat de lung este drumul de la un proiect la realizarea lui, emotiile de la fiecare spectacol, cum se impune in fata actorilor cu experienta si dorinta de a face si film: „Poate mai incolo, nu acum”.

Interviu video cu Alexandru Mazgareanu si imagini video din spectacolele lui:

*** Filmare realizata la Teatrul Odeon.

Citeste aici CV-ul lui Alexandru Mâzgăreanu.

Trei-patru spectacole ale tale se joaca acum in Bucuresti si alte doua sunt aproape de premiera. Practic, esti cel mai cunoscut regizor din generatia ta. Cum ai reusit performanta asta? Cat e munca, cat e talent, cat e noroc in asta?

Nu stiu, habar n-am. Mi s-a mai tot pus intrebarea asta. E o combinatie, probabil, de toate. Chiar nu am stat sa ma gandesc la chestia asta. E foarte ciudat ca nu ma vad din afara si chiar nu-mi dau seama cum ma vede lumea.

Cat de lung e drumul de la un proiect pana la realizarea lui, pentru un regizor tanar, ca tine?

Depinde, poate sa fie foarte repede, poate sa dureze ani de zile. Spre exemplu, cand am facut spectacolul de la Metropolis („Functionarii”, dupa A.P. Cehov – n.red.) a venit propunerea Teatrului Metropolis si ne-am apucat de lucru. Propunerea a venit in septembrie si in noiembrie am inceput repetitiile. Aici la Odeon, spre exemplu, propunerea a venit anul trecut pe vremea asta, dupa ce am avut o lectura cu spectacolul si repetitiile le-am inceput dupa un an. Depinde acum de programul fiecarui teatru, de programul fiecarui regizor. Pot sa zic ca lucrurile pana acum au fost planificate cu ceva mai mult timp inainte. Adica nu au fost: hai vino acum, sa faci ceva. Nici nu imi place chestia asta, pentru ca nu sunt genul care sa inceapa piese fara sa se gandeasca putin inainte si prefer sa stau mai mult sa diger la un lucru pana sa ma intalnesc cu actorii. Nu-mi plac chestiile asa, din pripa.

Cei mai multi regizori tineri incep in spatii neconventionale si abia apoi ajung pe scenele teatrelor. La tine a fost putin invers, ai sarit peste etapa aia.

Da, asa s-a intamplat. Nu mi-am propus sa nu lucrez in spatii neconventionale si sa dau buzna in teatrele de stat, ci pur si simplu asa s-a intamplat.

Dar ti-ai dori? Acolo vine un public tanar.

Da, vreau sa lucrez in spatii de genul asta, in primul rand pentru ca exista posibilitatea sa lucrez cu colegii mei de generatie, de promotie. In teatrele de stat e mai greu sa te intalnesti cu ei pentru ca esti obligat si e perfect normal sa lucrezi cu trupa respectiva. Si atunci, singura modalitate sa lucrez cu colegii mei ar fi prin proiecte independente.

Tu ai simtit pana acum ca ai un public al tau, care merge dupa tine de la un teatru la altul, care te urmareste de la spectacol la spectacol?

Sunt prieteni care fac asta. Tind sa cred ca publicul meu sunt tinerii si cred ca spectacolele pe care le fac prind cel mai bine la tineri. Dar nu stiu daca sunt persoane care vin sa imi urmareasca spectacolele doar pentru ca e vorba de mine. Cred ca e devreme. Am prieteni care vin si vor sa imi vada spectacolele pentru ca ma cunosc, dar nu pot sa zic ca am luat contact cu publicul direct, cu oameni care vin sa vada spectacolele pentru ca au auzit de mine. Poate ca exista si o categorie redusa. Cred ca in principal, oamenii vin la teatru mai mult pentru actori si mai putin pentru regizor.

Am citit un interviu cu tine in care spuneai ca initial ai fi vrut sa faci actorie, si abia apoi te-ai hotarat pentru regie.

Da, mi-am dat seama ca nu eram pentru asa ceva. Oricum, ideea de a face regie, nestiind ce presupune chestia asta, era de atunci, in paralel. Dar toata lumea isi doreste sa fie actor, actrita. Dupa parerea mea, toti vor sa se faca actori, dar esueaza si ajung sa se faca regizori sau stiu eu ce alte… cronicari sau… ma rog.

Acum ti-ai mai dori sa joci intr-un spectacol? Sau intr-un spectacol de-al tau?

Nu, in niciun caz. Am mai jucat la niste prieteni, in scurtmetraje. Poate in film mi-ar placea. Presupune un alt tip de joc si cred ca ar fi misto, m-as distra.

Dar ca regizor ai face film?

Da, mi-ar placea. Vad filme destul de multe si ideea de a incerca un alt mod de comunicare mi se pare tentanta si mi-ar placea sa fac si film. Dar poate mai incolo, nu acum.

Revenind la teatru – cum alegi textele pe care le pui in scena? Pana acum ai dat dovada de foarte mult curaj si ai ales texte foarte diferite de la un spectacol la altul.

Am ales texte diferite pentru ca m-au interesat mai multe zone si sunt intr-o perioada de cautare, nu stiu daca mi-am gasit neaparat zona. Ma intreba cineva la un moment dat daca fac teatru clasic sau teatru contemporan. Atunci nu stiam. Acum stiu ca ma intereseaza mai mult zona teatrului contemporan si in special piesele europene. Au anumite teme si felul in care sunt scrise ma intereseaza si imi place.

Cat de mari sunt emotiile la spectacole?

E foarte stresant. Raul e deja facut si odata ce incepe spectacolul nu ai ce sa mai faci. Daca stai in sala te consumi foarte tare pentru ca exista frustrarea ca nu poti opresti – adica poti sa faci chestia asta, dar eu n-am facut-o pana acum, nici n-a fost cazul. Dar e destul de streasnt. Pe de o parte nu pot sa imi stapanesc curiozitatea de a vedea ce se intampla pe scena si mai e chestia asta ca vine lume. Mai ales cand vin cunoscuti e mai nasol. Dar atunci cand e public si nu mai vin cunoscuti e mult mai relaxant. Avanpremierele si premierele sunt cele mai stresante din punctul asta de vedere. Dupa aceea nu stiu daca mai am asa emotii, dar de obicei ma duc sa imi vad spectacolele. Urmaresc sa vad ce se intampla cu spectacolul cand ramane in mainile actorilor, cum il duc ei mai departe.

Ai lucrat si cu actori foarte tineri, si cu actori mai experimentati. Cum te impui in fata lor?

Te impui prin argumente si prin faptul ca ai ceva de zis. Nu cred in chestia aia cu regizorul-dictator care vine si nu stiu ce ar trebui sa le faca actorilor – sa ii bata, sa tipe. E vorba de o colaborare. Bine, asta presupunand ca oamenii cu care lucrez sunt seriosi si isi fac treaba. In momentul in care nu isi fac treaba, ori pui problema altfel, ori ii schimbi. Si asta nu are legatura cu varsta. Are legatura pur si simplu cu faptul ca suntem impreuna sa lucram la ceva. Dar in principiu e vorba de a-i convinge prin argumente.

Ce te enerveaza cel mai tare la repetitii?

Ce ma enerveaza cel mai tare la repetitii? Cand suna telefoanele si vorbesc actorii, asta mi se pare groaznic. Nu poti sa te concentrezi in momentul in care stii ca trebuie sa sune telefonul sau chestii de genul asta.

Nu pot sa ma abtin sa nu te intreb – ti-a parut rau ca nu ai luat UNITER-ul pentru debut? (Alexandru Mâzgăreanu a fost nominalizat la Premiul UNITER pentru debut, in anul 2011, pentru spectacolul „Functionarii” de la Teatrul Metropolis).

Nu, Doamne fereste, nu. In primul rand ca stiam ca nu o sa castig, aveam asa un fel de presimtire. M-a bucurat nominalizarea, faptul ca am fost acolo. Ca n-am luat nu mai conta. Nu conta daca castigam sau nu castigam, a fost important faptul ca am fost nominalizat.

Ne povestesti despre proiectele tale in pregatire?

Avanpremiera spectacolului de la National („Purificare” – n.red.) este luna asta, pe 2, 3 si 12 iunie, iar premiera oficiala va fi in toamna, in septembrie. Iar acum lucrez la un spectacol la Odeon – „Pentru ca poate”, de Arthur Kopit – care va avea un soi de vizionare cu public la sfarsitul lunii iunie, premiera urmand sa aiba loc in toamna. Spectacolul de la National se cheama „Purificare”, este o piesa de Petr Zelenka, nu de Sarah Kane, cum se face confuzia, si este un text destul de dur asa, referitor la lumea din ziua de astazi si vorbeste despre absurdul lumii in care traim si despre o lume in care valorile morale au devenit relative. Are un aer foarte cinic – autorul pune in mijloc un gest abominabil. N-am sa spun despre ce este vorba tocmai pentru a testa reactia celor din jur la ce se intampla. Piesa a starnit destul de multe reactii chiar in randul actorilor. In momentul in care au citit piesa, pentru ca e un subiect – mie nu mi se pare ca e o chestie atat de dura, dar unora li s-a parut – si sunt foarte curios cum o sa fie perceput de public. Am avut un soi de vizionare si lumea a primit bine spectacolul si sunt curios sa vad mai departe care vor fi reactiile. Iar la Odeon… nu vreau sa zic subiectul. Piesa se cheama “Pentru ca poate”, e scrisa de Arthur Kopit si… Ar trebui sa zic o chestie care sa incite lumea, sa-i faca curiosi? Nu ma pricep la marketing, nu stiu ce sa zic, fara sa dezvalui subiectul. Chiar nu vreau sa zic despre ce e vorba.

Ai un spectacol care iti e mai drag, dintre cele la care ai lucrat?

Pot sa vorbesc despre unul care a insemnat foarte mult pentru ca nici nu se mai joaca, de-asta si vorbesc despre el. E vorba de „Romantiosii”, care si ca tema m-a… trecerea asta de la copilarie la maturitate… Era o chestie care ma ardea. A insemnat foarte mult pentru mine. Toate imi sunt dragi, daca zic despre unul se supara actorii din alt spectacol.

Ai un model in cariera sau ai un regizor preferat? De la noi ce regizori iti plac, din afara?

Sunt oameni care imi plac foarte mult si oameni care m-au influentat direct si de la care am invatat foarte multe lucruri, fiind pe langa ei – Alexandru Dabija, Alexandru Darie, oameni pe care ii admir, cu care am avut contact direct. Silviu Purcarete imi place foarte mult, Alexandru Tocilescu.

Dar dintre actori, cu cine ti-ai dori foarte mult sa lucrezi si nu ai facut-o pana acum?

Aici chiar nu stiu ce sa zic. Faptul ca imi place foarte mult un actor nu inseamna ca mi-as si dori sa lucrez cu el, nu stiu daca m-as intelege. Sunt actori care imi plac foarte mult, dar de care nu m-as apropia pentru ca presupun eu, avand probabil preconceptii si fiind superficial, nu m-as intelege cu ei.

Una peste alta, merita sa faci teatru in Romania?

In general nu stiu daca merita, pentru mine si din punctul meu de vedere, asta mi-am dorit sa fac si asta imi place sa fac. Nu stiu in general sa dau sfaturi, nu cred ca se pot da sfaturi in meseria asta. Dar referindu-ma la mine, da, imi place si din punctul meu de vedere merita.