INTERVIU. Ce consecințe poate avea trimiterea de trupe și echipamente SUA în România? „Improvizăm. Ar trebui să avem o politică de stat clară”. Care este vulnerabilitatea

Folosirea unor baze militare românești de către americani este o practică normală între aliați și nu echivalează cu intrarea României într-un război, spune analistul de securitate Hari Bucur-Marcu, într-un interviu pentru publicul HotNews. În opinia sa, problema reală este lipsa unei strategii clare de securitate la București.

• Hari Bucur-Marcu este analist de securitate și expert în domeniul apărării. A fost ofițer de aviație în Armata României și a condus Serviciul Strategii de Apărare al Statului Major General. De asemenea, a lucrat în structurile NATO și a fost implicat în procesul de reformă a Armatei române după 1990.

Consiliul Suprem de Apărare a Țării a aprobat astăzi solicitarea Statelor Unite de a trimite în România, în contextul războiului din Iran, trupe suplimentare, avioane de realimentare și echipamente de monitorizare. Decizia luată de CSAT a provocat o dezbatere la București: înseamnă asta implicarea României într-un război sau este doar o etapă normală a cooperării militare cu un aliat?

Pentru Hari Bucur-Marcu, discuția arată mai ales o problemă de viziune la nivelul statului român. Parteneriatul cu Statele Unite rămâne, spune el, unul dintre avantajele importante de securitate ale României, dar nu poate ține locul unei strategii naționale coerente.

„Suntem în război din 2012”

HotNews: Domnule Hari Bucur-Marcu, suntem mai aproape de un război?
Hari Bucur-Marcu: Noi suntem în război din 2012. E anul în care Federatia Rusă a emis o nouă strategie de securitate națională, cu un Putin revenit la preşedinţie după rocada cu marioneta Medvedev. Ei bine, această strategie spune că principala amenințare de securitate la adresa Federației Ruse vine din partea Occidentului, mai ales a Europei Occidentale.

– Numai că acum vorbim despre alt război…
– E același război, să știți. În condițiile în care, în 2022, când a început efectiv războiul clasic de invazie pe care l-a iniţiat şi continuat Rusia asupra Ucrainei, Iranul a fost de partea lui Putin. I-a înarmat pe ruși cu drone, le-a asigurat asistență, i-a ajutat în afacerile cu petrol.

Tot în 2012 s-a discutat prima oară, în cadrul parteneriatului strategic cu SUA, despre aducerea unei instalaţii de pe navă pe teren, la Deveselu, a unui scut antirachetă declarat împotriva rachetelor iraniene. Deci, în momentul în care România a acceptat să fie parte a unui sistem de apărare a Europei împotriva Iranului, vă dați seama că a devenit și țintă. De altfel, rușii lui Putin, chiar în momentul în care am început dezvoltarea instalației de la Deveselu, au protestat vehement. Au amenințat că vor lovi ei acea instalație.

„La Cotroceni, n-are cine să-i explice preşedintelui”

– Ce înseamnă şedinţa CSAT?
– La Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, s-a pus pe agendă „analiza dislocării temporare pe teritoriul României a unor capabilități militare”. Deci asta este oficial. Dacă ar fi fost vorba doar de o simplă folosire de către aviaţia americană a bazei de la Mihail Kogălniceanu, lucrurile astea ar fi fost deja rezolvate: Guvernul a pus baza militară la dispoziția americanilor nu pentru fiecare misiune în parte, ci pentru o perioadă îndelungată.

De pildă, România le-a închiriat americanilor baza de la Kogălniceanu pe perioada războiului din Afganistan, astfel încât să o poată gestiona, pe termen mai lung, fără să ceară aprobare pentru fiecare avion care vine și pleacă de acolo. S-a decis prin hotărâre de guvern, cu respectarea tuturor prevederor legale. Și, în asemenea condiții, ar putea să fie folosită din nou această bază pentru orice misiuni consideră americanii că ar avea nevoie s-o folosească.

E adevărat că, la Cotroceni, n-are cine să-i explice preşedintelui lucrurile astea, pentru că Nicuşor Dan s-a înconjurat de amatori, de diletanţi în materia securităţii şi apărării naţionale. Eu n-am încredere că guvernanții noștri, de la președintele României în jos, chiar înțeleg situația în care ne aflăm și, mai ales, care este rolul lor în rezolvarea acestei situații.

„O compunere şcolărească”

– De ce spuneţi asta?
– Președintele României a început să fie comandant al Forțelor Armate prin emiterea unei Strategii naționale de apărare a ţării, pe care a supus-o aprobării Parlamentului în condițiile în care, în conținutul ei, nici nu era vorba despre așa ceva. Adică nu era vorba despre o strategie națională de apărare a ţării, ci despre altceva.

Era o improvizație școlărească care nu are niciun fel de valoare nici pentru planificarea apărării naționale, pentru că strategia asta ar fi trebuit să declanșeze un ciclu de planificare a apărării naționale, de producere a puterii militare a României pentru următorii 5 ani. Or, nu poate face asta. Şi nici nu a creat condițiile pentru ca celelalte documente de planificare subsecvente, precum Cartea Albă a apărării sau Strategia militară, să fie la rândul lor emise, astfel încât să existe un plan concret la nivelul Executivului.

– Strategia națională de apărare este mai degrabă o declarație de principii, nu e o strategie militară, cu deplasări de trupe și planificări de situaţii de luptă…
– Deci, documentul semnat de domnul Nicușor Dan și aprobat de Parlament este o compunere școlărească.

„Preşedintele ar trebui să aibă o viziune. Nu are”

– În Strategia de apărare a țării scrie că favorizăm, prioritizăm parteneriatul strategic cu Statele Unite, că suntem parte a alianței Uniunii Europene, parte a NATO…
– Staţi puţin, acestea sunt declaraţii. Eu vă întreb unde sunt obiectivele, unde sunt resursele alocate pentru atingerea obiectivelor, care sunt etapele pentru a face asta. Asta înseamnă să ai o strategie: să te gândeşti ce vrei să faci, cum, în cât timp. Lucrurile astea lipsesc.

– Dar putem înţelege strategia preşedintelui urmărind acţiunile sale?
– Nu. Să bănuim noi ce e în mintea preşedintelui nu e securitate naţională. Preşedintele României a ales cu bună ştiinţă să improvizeze, să-şi păstreze un liber arbitru necontrolat, în care el face ce crede de cuviinţă şi cu asta basta.

„Orice activitate în care suntem aproape de americani este una care ne întărește”

– E de natură decizia de a primi trupe americane să ne vulnerabilizeze?
– Nu. Din contră. Orice activitate în care suntem aproape de americani este una care ne întărește, nu ne vulnerabilizează. Ne-ar vulnerabiliza dacă am fi aproape de iranieni, care sunt perdanții în războiul ăsta.

– Deci consideraţi că e o decizie bună?
– Ca orice decizie favorabilă relaţiilor României cu Statele Unite, este o decizie bună. Trump a criticat foarte aspru Marea Britanie, cu care avea o relație foarte strânsă, pentru că s-a opus acţiunii SUA. Ca să nu mai vorbesc de spanioli, care au zis de la început că ei nu vor să pună la dispoziție americanilor bazele lor din Mediterană. Au primit un răspuns de tipul „și ce o să faceți dacă eu vreau să-mi aduc avioanele la voi”? Acum, nu se mai opun.

În cazul României, deocamdată noi suntem la nivelul vorbelor. Iar eu am impresia că președintele și premierul României, împreună cu ministrul de Externe şi, probabil, ministrul Apărării, vor să ne arate că fac şi ei ceva. Improvizăm. România ar fi trebuit să aibă o politică de stat clară, iar acum doar să vedem ce scrie acolo.

– Ce credeți că ar trebui să facă, de fapt, președintele Nicușor Dan?
– În primul rând, ar trebui să aibă o viziune. Nu are. Preşedintele României are doar atitudini reactive. Adică, apare o problemă, avem şi noi o tresărire. Or, asta e foarte puţin. Trebuie să înțelegem că se așteaptă de la noi mai mult. Suntem a 7-a ţară din UE ca potenţial, dar rămânem la finalul clasamentului ca realizări. Ceea ce e, totuşi, bine, faţă de alternativa unor lideri izolaţionişti, care să ne dea şi mai mult înapoi.

„Nu suntem mai mult de atât pentru SUA”

– De ce au americanii nevoie de România şi cum vă explicaţi momentul solicitării SUA?
– Suntem în ceaţă în privinţa asta. Războiul acesta nu e unul de uzură, precum în Ucraina. E un război pe etape. Suntem în faza în care obiectivele de pe teritoriul iranian pot fi lovite cu avioane care poartă muniţie gravitaţională, mai ales B52. Pentru asemenea avioane sau pentru avioanele cisterne de alimentare, baza de la Kogălniceanu ar fi potrivită ca distanţă.

Totuşi, SUA mai au un portavion în Mediterană şi două în Marea Arabiei. Baza de la Kogălniceanu nu e esenţială. Doar că le-ar fi mai uşor să o folosească decât să n-o folosească. Nu suntem mai mult de atât.

Nu e ca şi când, fără intrarea României în război alături de americani, ei n-ar putea să obţină victoria militară. România nu oferă o bază strategică, fără de care americanii să nu-şi poată îndeplini obiectivele strategice. Americanii nu condiționează victoria de acceptul sau de refuzul românesc de a folosi acea bază militară.

„Trei finaluri posibile ale războiului din Iran”

– Cum credeți se termină războiul din Iran?
– Nu va mai dura mult. Nu doar din punct de vedere militar sau al artei militare, cât și din punct de vedere politic. Președințele american este în an electoral, la mijlocul mandatului, și vrea să-și mențină majoritatea și în Senat, și în Casa Reprezentanților. Aşa că nu își poate permite să lungească acest război foarte mult. Războiul se va încheia, așa cum a fost de la început planificat, în câteva săptămâni. Sunt trei finaluri posibile ale războiului.

SUA nu și-au propus obiectivul de schimbare de regim politic. Ca urmare, în momentul în care Iranul nu mai are capacitatea de producere a armei nucleare, nu mai are capacitatea de producere sau de deținere de rachete cu rază medie și lungă de acțiune și nu mai are posibilitatea de a juca vreun rol în strâmbtoarea Ormuz, adică nu mai are marină militară, Trump poate să zică că și-a atins obiectivele. El nu are nevoie de mai mult de atât.

Preferabilă o situație în care o anumită grupare a forțelor politice și militare din Iran să facă ceea ce a făcut Securitatea lui Ceaușescu cu Ceaușescu. Adică să-și ia mâna de pe ayatollahi, să facă un guvern de tranziție, să promită că nu se vor mai înarma. Asta înseamnă tot o capitulare necondiţionată, dar cu elemente care supravieţuiesc din actuala guvernare. Ceea ce este acceptabil din punct de vedere american.

Și a treia soluție, cea mai favorabilă, este ca iranieni să-și ia soarta în propriile mâini. Astea sunt cele trei variante. Sigur că noi, ca parte a Occidentului, fiind amenințați de iranieni, am vrea ca Iranul să înceapă un proces de reconstrucţie şi să nu mai fie o ameninţare la adresa păcii regionale sau mondiale.

Interviul a fost înregistrat înaintea ședinței CSAT.