INTERVIURI EXCLUSIVE. Vorbesc cei care de regulă tac: „Coșmar”. Patru voci din Venezuela arată cât de divizată este țara cu salariul minim de 3,5 dolari pe lună în legătură cu arestarea lui Maduro

Din discuțiile despre evenimentele din Venezuela lipsesc uneori exact cei care le trăiesc pe pielea lor. Patru venezueleni, doi care se află chiar acum în țară și doi în diasporă, tot în America Latină, au împărtășit pentru publicul HotNews viziunile pe care le au despre ce se întâmplă.

• Epoca post-adevăr pe care o trăim cu toții se reflectă în felul în care cei patru venezueleni vorbesc parcă despre niște țări diferite: în timp ce unii se bucură că au scăpat de „coșmarul” pe care l-au trăit sub dictator, ceilalți spun că „răpirea președintelui” este justificată cu narațiuni 100% false, invocate de Trump. 
• „María Corina Machado a încercat să exploateze narcisismul lui Trump ca să obțină sprijinul Statelor Unite, pentru că fără SUA este imposibil să‑l dai jos pe Maduro”, crede un analist politic de la Caracas.
• „Una este să fii împotriva lui Maduro și cu totul alta să accepți ca o putere străină să îți atace țara și să‑i răpească șeful de stat”, spune un jurnalist venezuelean care se declară împotriva intervenției americane.

Statele Unite au atacat pe 3 ianuarie Venezuela și l-au arestat pe președintele acestei țări, Nicolas Maduro, și pe soția acestuia. Cei doi au apărut luni în fața unei curți federale din Manhattan pentru a răspunde acuzațiilor de narcoterorism.

Frică și precaritate

„Am un optimism precaut, pentru că situația din Venezuela lui Maduro este un coșmar. Este o situație cu adevărat înfiorătoare: criza umanitară, persecuția…”, spune un analist politic din Caracas care a fost de acord să vorbească pentru publicul HotNews sub condiția protejării anonimatului. 

Analistul politic numește fără ezitare regimul „dictatură” și vede situația actuala ca un posibil punct final al unui lung proces de erodare instituțională.

Pentru el, viața cotidiană este marcată de frică și precaritate. „Este obișnuit ca cineva să ajungă deținut politic și să dispară pentru câteva săptămâni sau luni”, spune venezueleanul. 

Salariu de 3 dolari pe săptămână

Analistul explică că salariul lui este de trei dolari pe săptămână și că, în plus, guvernul îi oferă un bonus social de 100 de dolari, care nu se impozitează și nu contribuie la asigurarea de sănătate sau la fondul de pensii. Conform Centrului de Documentare și Analiză Socială al Federației Profesorilor din Venezuela, suma necesară pentru trai, pe membru de familie, este de 108,50 USD. Salariul minim în Venezuela este de 3,54 USD pe lună.

Un sondaj ENCOVI (Ancheta națională privind condițiile de viață din Venezuela) din 2024, arată că 73,2% dintre gospodării trăiau în sărăcie, deși procentul a mai scăzut față de 2023.

În același timp, sărăcia extremă scăzuse și ea de la 50,5% la 36,5%, datorită revenirii economice, impulsionate de stabilitatea cursului de schimb din anul trecut, inflației mai reduse și creșterii economice.​

Profesorii lucrează o zi da, una nu

„În Venezuela, avem ceea ce se numește orare mozaic, adică o zi da, una nu”, mai spune analistul.

Site‑ul cronica.una explică faptul că această soluție a fost introdusă pentru ca profesorii să poată folosi acele ore și zile pentru alte joburi, care să le permită să supraviețuiască economic, dat fiind că nu au primit majorări salariale.

Când a aflat de atacul și de capturarea lui Maduro și a soției lui, prima reacție a analistului a fost de ușurare: „Am zis: ei bine, în sfârșit o să ieșim de aici. Plecarea lui Maduro și a soției acestuia, Cilia Flores, înseamnă pentru noi un pas înainte, în sensul că, poate, cei care rămân în urmă vor negocia pașnic ieșirea”. 

Optimismul lui se bazează pe experiența ultimilor ani: „Cât timp a fost la putere, Maduro s‑a opus, a refuzat în mod repetat negocierile cu platforma unitară (o coaliție de partide politice ale opoziției din Venezuela) și a amenințat că va chema toate colectivele.”

Povestește însă, că, după ce Trump a spus că Delcy Rodríguez (vicepreședinta Venezuelei) „va face tot ce-ți doresc Statele Unite”, entuziasmul i s-a mai temperat. 

„Ei vin aici să dea ordine”, realizează, dezamăgit, analistul. 

„Paradigma antiimperialistă este depășită”

Despre cei care o condamnă pe María Corina Machado (n.r.- lidera opoziției și laureata premiului Nobel pentru pace), dar și intelectualii care-l apără pe Maduro, în numele „anti-imperialismului”, analistul spune că aceștia funcționează într-un „cadru depășit”. „Privesc lucrurile ca printr-o lentilă care împiedică recunoașterea caracterului autoritar al regimului”.

„E vorba de oameni de stânga dură, jurnaliști și scriitoarea Laura Restrepo. Ei vin dintr‑o ideologie a anilor ’60, în care paradigma antiimperialistă era foarte puternică. În opinia mea, este o paradigmă depășită, dar, până la urmă, oamenii sunt formați în această paradigmă”, explică expertul în științe politice.

În ceea ce o privește pe María Corina Machado, analistul este de părere că „aceasta a încercat să exploateze narcisismul lui Trump ca să obțină sprijinul Statelor Unite, pentru că fără SUA este imposibil să‑l dai jos pe Maduro. Eu cred că este o manevră strategică”.

Analistul mai crede că politica este fluidă și că Trump nu va mai fi la putere mult timp în SUA. Sugerează astfel că deciziile luate astăzi se pot schimba mâine.

„Nu este o capturare, este răpirea președintelui nostru”

O perspectivă cu totul diferită are însă jurnalistul Jorge Vilalta, de la publicația „La Ceiba”.  Pentru Vilalta, care se recomandă „activist anti-imperialist”, cuvântul‑cheie este altul și anume „răpire”. 

„Oamenii au ieșit în stradă să manifesteze împotriva răpirii, pentru că nu este o capturare, cum spune presa internațională, ci este răpirea președintelui nostru și a soției lui”. Pentru jurnalist, bombardamentul american este „un act de violență imperială”.

„Atacul militar este încălcarea tuturor drepturilor internaționale, este atroce. O țară suverană a fost bombardată și au existat victime civile (n.r- New York Times, care citează oficiali din Venezuela, spune că în operațiunea americană au murit 40 de persoane).” 

El subliniază că nu este vorba de o simplă operațiune militară extinsă, ci de un bombardament care a ucis oameni, unul care trebuie adăugat la lunga listă de intervenții ale Statelor Unite în alte state.

Jorge Vilalta insistă asupra reacției interne: „Nici măcar oamenii care nu sunt partizani ai președintelui sau ai partidului care guvernează nu sunt de acord cu o invazie sau cu un bombardament asupra teritoriului lor, de niciun fel”. 

Jurnalistul simte nevoia să facă o distincție clară: „una este să fii împotriva lui Maduro și cu totul alta să accepți ca o putere străină să îți atace țara și să‑i răpească șeful de stat”.

„În Venezuela, problema drogurilor practic nu există”

În privința acuzațiilor de trafic de droguri și a structurilor criminale statale, răspunsul lui Jorge Vilalta este direct:

 „În Venezuela, problema drogurilor practic nu există. Doar plimbându-te pe străzile din Caracas îți dai seama că Venezuela este una dintre puținele țări în care consumul de droguri nu reprezintă o problemă: nici de sănătate, nici de siguranță publică.” 

Jurnalistul mai spune că așa-numitul Cartel de los Soles este „o invenție, o narațiune creată de laboratoarele de comunicare de la Washington, care se dezvoltă de ani de zile tocmai pentru a justifica răpirea și lovitura de stat care a avut loc acum două zile”.

„Venezuela nu e un narco-stat”

Raporte oficiale confirmă că 95% din cocaina care ajunge în Statele Unite tranzitează prin Mexic și America Centrală și doar aproximativ 5% trece prin Caraibe (rută din care face parte și Venezuela).

În opinia lui Vilalta, articolele despre bande criminale precum „El Tren de Aragua” sau etichetele care s-au pus Venezuelei de „narco‑stat” fac parte din același curent de dezinformare:

„Toate aceste narațiuni sunt menite să dea impresia că noi, venezuelenii, suntem infractori. Fac parte din discursul lui Donald Trump, care spune că am golit închisorile și instituțiile pentru bolnavii mintali și că am trimis acești oameni în Statele Unite. Chiar o să credem fie și numai un singur cuvânt din ce spune Donald Trump?”, se întreabă retoric jurnalistul. 

El mai spune că denunțurile de fraudă electorală (n.r. – Maduro a câștigat alegerile din 2024, dar atât UE, cât și Statele Unite au acuzat că alegerile au fost falsificate și nu l-au recunoscut președinte) fac parte din propagandă. 

Rapoartele oficiale, precum cel al ONU, au semnalat probleme de integritate și un context de represiune la ultimele alegeri prezidențiale.

„În America Latină, suntem complet divizați, dar asta face parte din plan”

Jurnalistul, asemenea multor voci latinoamericane, afirmă că atacul poate reprezenta un precedent extrem de periculos pentru regiune și, de fapt, pentru întreaga planetă. 

„În America Latină, suntem complet divizați, dar asta face parte din plan. La începutul secolului, CELAC și UNASUR (n.r.- organizații care reunesc statele America Latină) au reușit să rezolve conflicte interne din regiune fără să caute niciun ajutor extern. Așa a fost în Bolivia, de exemplu: fără invazii, bombardamente sau incursiuni în deciziile acestui stat. Trebuie să înțelegem că atacul nu este doar împotriva Venezuelei, ci este doar prima etapă.”

Concluzia lui Jorge Vilalta este că Venezuela reprezintă rezistența în fața ofensivei de dreaptă extremă, a „neofascismului întruchipat de Donald Trump”, care pur și simplu nu permite existența unui guvern suveran.

Asdrúbal: „Avem o mică speranță ca țara noastră să poată fi din nou liberă”

În același timp, Asdrúbal, 34 ani, un bărbat venezuelean care a emigrat în 2016 și care locuiește acum în Brazilia, a explicat opinia sa, pentru HotNews, prin intermediul unui mesaj vocal. Asdrúbal este dansator profesionist.

„Eu sunt foarte fericit pentru ce se întâmplă, la fel ca majoritatea venezuelenilor. Pentru că noi credem că este un mic pas, o mică speranță ca țara noastră să poată fi din nou liberă. Nu s-a făcut totul, dar este o fărâmă de speranță. 

Suntem foarte bucuroși, pentru că Maduro merită să fie în închisoare. Susținem în totalitate ceea ce se întâmplă, întreaga intervenție. Singurul lucru care ne deranjează sunt toate aceste persoane care susțin o altă narațiune și vor să impună o poveste despre suveranitate, când noi nu putem avea opinii în propria noastră țară.”

„Milioane de oameni suferă de foame, iar ei sunt milionari”

Asdrúbal afirmă că mulți venezueleni se tem că vor fi arestați dacă se întorc în țară, pentru că s-au exprimat public, pe rețelele sociale, împotriva guvernului Maduro.

„Vrem să continue să intervină (n.r.- americanii), să ne ajute, iar dacă vor să beneficieze de petrol, atunci să beneficieze. Pentru că singurii care au profitat până acum au fost guvernele chaviste (n.r- după numele lui Hugo Chavez), fără a oferi niciun beneficiu venezuelenilor. Milioane de oameni suferă de foame, iar ei sunt milionari.”

Asdrúbal spune că nu-l deranjează dacă există bombardamente. Chiar le susține.

Yekenua Martínez: „Nu se discută despre blocajul SUA”

Dintr‑un alt oraș al Americii de Sud, Mexico City, o cineastă venezueleană privește acum cu oroare la felul în care unii compatrioți trăiesc aceleași evenimente.

„Mi se pare rupt de realitate și foarte grav faptul că există oameni care pot sărbători în timp ce cad bombe: în primul rând, în locul în care s-au născut, și în al doilea, acolo unde trăiesc o parte dintre rudele lor”, spune, pentru publicul HotNews, Yekenua Martínez, documentaristă și feministă care urmează în prezent un master în cinematografie în Mexico City.

Ea subliniază că intervenția militară nu începe de la zero, ci vine după un deceniu de sancțiuni și restricții: 

„Pe lângă această intervenție militară, de zece ani, noi avem un blocaj impus de Statele Unite, dar despre asta nu se vorbește, nu se denunță, nimeni nu discută despre impactul pe care l-a avut asupra economiei noastre. Nicio țară nu poate negocia cu Venezuela, pentru că ar intra în conflict de interese cu SUA.”

„Problemele venezuelenilor nu vor fi rezolvate de o intervenție americană”

Deși nu neagă faptul că există probleme în Venezuela, afirmă cu tărie că, înainte de acest blocaj economic, țara se afla într-o cu totul altă situație economică. Yekenua Martínez consideră că lumea ar trebui să cunoască și această realitate care, în opinia ei, a dus la criza economică, și să nu se reducă totul la narațiunea despre Maduro ca dictator.

„Cred că problemele venezuelenilor nu vor fi rezolvate de o intervenție americană. Problemele venezuelenilor trebuie să le rezolvăm noi, venezuelenii. Nu suntem o colonie americană, ci o țară care și-a câștigat independența acum 200 de ani”, spune cineasta.

Îi pare foarte revoltător că unii oameni sărbătoresc atunci când propria lor țară este invadată. „Bombele nu cad doar peste chavisti. Cu siguranță există oameni care sunt afectați astăzi, inclusiv printre cei care au murit, și care aveau critici la adresa guvernului.”

Patru moduri de a vorbi despre Venezuela

Așezate una lângă alta, toate cele patru voci par să descrie țări diferite. Pentru istoricul și analistul politic menționat la început, anii lui Maduro reprezintă una dintre cele mai cumplite coșmaruri trăite de venezueleni, iar capturarea președintelui deschide cel puțin posibilitatea unor negocieri. 

În același timp, pentru jurnalistul Jorge Vilalta răpirea președintelui reprezintă „un atac frontal împotriva unuia dintre puținele popoare care se opun dominației nordului global.”

La fel de împărțite sunt lucrurile și printre membrii diasporei venezuelene. Emigrantul din Brazilia spune că este foarte fericit și dispus să accepte întreaga intervenție, inclusiv bombardamente, dacă acestea aduc sfârșitul unui regim pe care îl consideră responsabil de foamete și exil. 

În același timp, cineasta din Ciudad de México consideră grav ca oameni să sărbătorească în timp ce cad bombe în țara lor și este convinsă că problemele venezuelenilor trebuie să fie rezolvate din interior. 

Între cele două opinii practic nu există aproape niciun element de suprapunere. E o realitate depărtată de noi geografic, apropiată de cei care vorbesc, dar care, în mod neașteptat, este familiară și străină în aceeași măsură în Europa ca și în America de Sud. Iar apropierea o face polarizarea care a cuprins lumea, țară după țară.