Într-un mesaj „care va fi șters în trei ore”, Tudorel Toader atacă o avocată că „a motivat” studentele care l-au acuzat pe fiul său arestat preventiv pentru viol și agresiuni sexuale
Fostul ministru al Justiției a scris pe Facebook că în spatele acuzațiilor făcute de mai multe studente la adresa fiului său se află o avocată, despre care spune că are probleme penale.
Tudorel Toader a reluat acuzațiile făcute la scurt timp după ce fiul său a fost reținut. Atunci, el a spus: „este un atac la adresa mea, lovindu-se în Alexandru”.
„De data aceasta, o avocată cu dosare penale, urmărind să îşi uşureze situaţia juridică, a „motivat” două studente să dea declaraţii nefavorabile lui, a trimis un jurnalist care să le înregistreze, a rezultat un subiect de presă la nivel naţional, ataşat de numele meu, iar în final, sesizarea din oficiu din prezentul dosar penal”, a susținut fostul ministru al justiției.
Duminică dimineață, el a revenit cu un mesaj pe aceeași temă. „Precizare. În sala de judecată, cu nume și prenume, am făcut referire la avocata care a „motivat” cele doua studente sa dea declarații nefavorabile lui Alexandru, avocată care nu este din București!”.

El a spus că va șterge mesajul în trei ore. Inițial, comentariile erau permise la postare, însă ulterior au fost oprite. Un internaut i-a comentat însă fostului ministru al justiției că „nu cu profesia de avocat aveți dumneavoastră o problemă, ci, eventual, cu o persoană anume”.
De ce e acuzat Alexandru Toader
Alexandru Toader a fost arestat preventiv sâmbătă, 24 octombrie, sub acuzația viol, agresiune sexuală și folosirea funcției în scop sexual.
Alexandru Toader este acuzat de procurori că a început să abuzeze sexual studente la un an după ce a devenit lector în cadrul Facultății de Drept al Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași. În referatul în care cer arestarea preventivă, înaintat Curții de Apel Iași, procurorii descriu tiparul după care acționa.
Primul viol de care este acuzat Alexandru Toader a avut loc în 8 noiembrie 2022. O studentă de 21 de ani acuză că a fost chemată la cabinetul notarial al acestuia. O săptămână mai târziu, tânăra a fost chemată în biroul de la facultate, unde acuză că a fost din nou violată. După o altă săptămână, ea a renunțat la Facultate.
La audieri, când i s-a adus la cunoștință calitatea de inculpat, Alexandru Toader nu a dorit să dea nicio declarație. S-a prevalat de dreptul la tăcere.