Skip to content

Ioana Dogioiu, mesaj criptic: Nu mor caii când vor câinii

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Ioana Dogioiu, purtătoarea de cuvânt a guvernului condus de Ilie Bolojan, a transmis un scurt mesaj luni seara târziu, la finalul evenimentelor din ședința PNL, în care liberalii au decis să nu susțină un eventual Executiv condus de Adrian Veștea și să îl someze pe premierul desemnat de președintele Nicușor Dan să-și depună mandatul.

„Nu mor caii când vor câinii”, a scris Ioana Dogioiu, într-un mesaj publicat pe pagina ei de Facebook.

Aceasta nu a oferit alte detalii și nici nu a precizat la ce anume se referă.

Anunțul lui Bolojan

Partidul Național Liberal (PNL) îi solicită președintelui Nicușor Dan să reia consultările cu partidele politice în vederea formării unui guvern susținut „într-o manieră transparentă”, a declarat, luni seară, liderul PNL, prim-ministrul interimar Ilie Bolojan.

„Considerăm că, în perioada următoare, dat fiind situația în care ne găsim, dat fiind pulverizarea politică în Parlament, se impun consultări. Solicitarea PNL este către președintele României să reia consultările cu partidele politice, în așa fel încât să se degaje o soluție, pentru a avea un guvern care este susținut într-o manieră transparentă – inclusiv un guvern minoritar dacă va fi cazul – în așa fel încât să existe responsabili, să existe susținere, pe baza unui pact național, care să aibă în vedere situația politică în care se găsește România, situația bugetară și cea economică. În zilele următoare vom avea discuții cu partenerii politici, pentru a clarifica aceste aspecte”, a precizat Ilie Bolojan, la finalul ședinței Biroul Politic Național (BPN) al PNL, care a durat mai bine de cinci ore.

El a subliniat că în cazul în care Guvernul propus de premierul desemnat Adrian Veștea va fi supus aprobării Parlamentului, reprezentanții PNL nu vor vota.

„Parlamentarii PNL au fost mandatați ca, la viitoarea ședință în care s-ar putea exprima votul de instalare, în Parlamentul României, să procedeze după formula «prezent, nu votez». Iar parlamentarii sau cei care ar putea fi propuși din cadrul membrilor PNL într-un astfel de posibil Guvern, fără susținerea PNL, își vor pierde calitatea de membri ai PNL”, a spus Ilie Bolojan, într-o declarație de presă susținută la Palatul Parlamentului, potrivit Agerpres.

Liderul PNL a mai anunțat că partidul a decis să nu susțină instalarea Guvernului condus de Adrian Veștea, având în vedere că desemnarea acestuia s-a făcut „cu încălcarea spiritului democrației parlamentare și fără consultarea partidului”, iar liberalii care vor vota un astfel de executiv își vor pierde calitatea de membri ai formațiunii.

„A fost o ședință lungă a Biroului Politic Național în care poziția PNL față de propunerea președintelui României de a-i încredința domnului Veștea formarea unui guvern a fost clarificată în sensul următor: PNL nu va susține instalarea unui astfel de guvern, având în vedere atât modalitatea în care s-a făcut această desemnare, cu încălcarea spiritului democrației parlamentare, printr-o nominalizare a unui prim-vicepreședinte al PNL fără consultarea Partidului Național Liberal. De asemenea, tot din principiu, având în vedere că PNL nu a fost anunțat de domnul Veștea cu privire la această nominalizare, iar astăzi în ședință am fost anunțați că, indiferent de vot, va parcurge această procedură, din motive de principii, de întărire a democrației parlamentare și de clarificări în zona aspectului politic, PNL a adoptat această decizie cu 41 de voturi «pentru», 13 voturi „împotrivă” și două abțineri”, a precizat Ilie Bolojan.

El a menționat că PNL i-a solicitat lui Adrian Veștea să își depună mandatul până marți dimineața.

„Având în vedere că noaptea este un sfetnic bun, PNL i-a solicitat domnului Veștea depunerea mandatului până mâine dimineață la ora 10:00, având în vedere faptul că nu are sprijinul partidului din care provine”, a spus liderul PNL.

Bolojan a mai arătat că parlamentarii PNL care vor vota acest guvern sau cei care vor face parte din el își vor pierde calitatea de membri de partid.

Adrian Veștea a respins ultimatumul dat de conducerea PNL

La scurt timp după deciziile luate de PNL, premierul desemnat Adrian Veștea a transmis că nu își va depune mandatul.

„Tocmai ce s-a încheiat ședința Biroului Politic Național, alături de deputații și senatorii PNL, primarii și președinții CJ, în urma căreia mi-am spus punctul de vedere. Vreau să fie foarte clar: nu îmi depun mandatul de premier desemnat. Am acceptat această responsabilitate cu bună-credință și voi merge mai departe cu mandatul încredințat, pentru că România are nevoie urgentă de stabilitate și de un Guvern funcțional”, a scris Adrian Veștea, într-un mesaj publicat pe pagina lui de Facebook.

El susține că nu este „un om conflictual” și nu și-a „dorit nicio clipă ca această situație să provoace tensiuni sau rupturi în interiorul partidului”.

„Respect decizia colegilor mei, chiar dacă mi-aș fi dorit ca propunerea pe care am prezentat-o să fie analizată dincolo de presiunea și emoțiile momentului. Am acceptat mandatul de premier desemnat pentru România, nu împotriva PNL și nu împotriva lui Ilie Bolojan. Tocmai de aceea, nu pot fi de acord cu prezentarea acestei desemnări drept un «act ostil» sau o încercare de rupere a partidului. Nu am construit nimic împotriva colegilor mei și nu urmăresc o confruntare internă. Guvern minoritar? Nu sunt vremuri pentru așa ceva. Am răspuns unei responsabilități într-un moment în care țara are nevoie urgentă de stabilitate și de un Guvern funcțional. Nu voi transforma diferențele de opinie într-un conflict personal și nu voi răspunde atacurilor prin alte atacuri. Dar voi apăra cu fermitate buna mea credință, munca depusă și dreptul de a demonstra că această formulă poate oferi României soluțiile de care are nevoie. Partidele și liderii se pot afla, uneori, pe poziții diferite. Interesul României trebuie însă să rămână mai presus de orice tensiune politică”, a mai scris Adrian Veștea.