Ion Creanga si italienii: O romanca invinge Biblioteca Nationala din Roma

Istorisire despre cum un cetatean roman nu poate imprumuta „Amintiri din copilarie” a lui Ion Creanga de la Biblioteca Nationala din Roma.

“C.IT.1584/310- volum disponibil la Biblioteca Nationala Centrala- Roma”- imi apare pe ecranul computerului! In sfarsit, am gasit ceea ce cautam, ma bucur eu in gand, dupa o cercetare febrila online prin bibliotecile din toata Italia.

Volumul mult ravnit poarta numele “Novelle e ricordi d’infanzia” (Amintiri din copilarie), unica si aproape de negasit traducere a celebrei carti a lui Ion Creanga. La Roma se afla doar in doua biblioteci, iar una din ele este in restructurare, deci inchisa. Dar sunt norocoasa, la urma urmei, imi spun in timp ce imi notez cota si detaliile despre carte. La Nationala nu am fost niciodata: in studentie mergeam la Biblioteca Alessandrina a Universitatii, iar de 6 ani merg la bibliotecile municipale din capitala Italiei. Mai bine mai tarziu decat niciodata.

Si azi, la prima ora, pornesc spre Biblioteca Nationala, situata in centrul Romei. Dupa o ora jumatate de trafic, iata-ma ajunsa. Doua doamne dragute la intrare imi spun ca pentru a avea acces e nevoie de card. Completez formularul, scriu datele din buletinul italian, semnez. Apoi, mi se face o fotografie: fara ochelarii de soare, va rog. Click, e gata si fotografia. Mi se inmaneaza cardul.

“Vreau sa iau cu imprumut o carte, am deja titlul si cota”. Doamna se uita dragut la mine: “Nu se poate, cardul dvs nu este abilitat pentru imprumut, pentru ca nu sunteti cetatean italian”. Cer explicatii: “La intrare e scris ca e nevoie doar de resedinta…”. “Mergeti la sectia “Imprumut”, va explica domnisoara de acolo”.

Increzatoare, ma indrept spre ghiseul indicat, convisa ca e doar o chestiune de informare gresita. De zece ani iau cu imprumt carti in Italia si doar la Institutul Pontifical Oriental al Vaticanului am avut nevoie de o scrisoare de prezentare, pentru a avea acces la cateva documente rare din arhivele venetiene.

“Dvs. locuiti la Roma?”, ma intreaba prin fereastra ghiseului o domnisoara cu aer erudit. “Desigur, altfel nu obtineam cardul pentru a intra aici”- raspund, explicandu-i ca vreau sa iau cu imprumut o carte pe care o gasisem deja pe internet. “NU sunteti italiana. Cu ce va ocupati?”- continua imperturbabila. “Sunt ziarista”, raspund, incercand sa inteleg rostul interogatoriului.

“Aveti un contract de munca. Trebuie sa ne aduceti o copie”. Incerc sa-i explic cu calm ca nu intentionez sa-i aduc niciun contract, singurele doua cerinte pentru a lua cu imprumut carti fiind resedinta la Roma si varsta de peste 18 ani. “Va trebuie o declaratie pe propria raspundere atunci”. Ok, o declaratie pe proprie raspundere pot accepta ca un compromis… imi zic. “Iar la declaratie trebuie sa duceti o scrisoare de recomandare din partea conducerii unde lucrati sau un contract ..”, adauga imperturbabila.

Imi dau seama ca am continua la nesfarsit, asa ca cer sa vorbesc cu un responsabil. “In acest moment nu e nimeni dintre responsabili”.

Bine… refac traseul inapoi la ghiseul de primire, unde functionara da din cap atotstiutor, afland ca nu am reusit sa iau cartea. “V-am spus eu”. Solicit inca o data sa vorbesc cu un responsabil. De data aceasta ma legitimez si cer o explicatie oficiala. La cateva minute apare un domn. Ma prezit, se prezinta. Stie despre ce e vorba, incearca sa ma lamureasca si el ca eu nu as avea dreptul la imprumut “decat daca demonstrati ca va trebuie pentru un studiu al dvs. Avand in vedere ca sunteti jurnalista…”

“Nu, lasati deoparte cazul meu. As vrea sa stiu: daca as fi un cetatean strain oarecare cu resedinta la Roma, de ce nu pot lua carti cu imprumut”, il intreb direct. “ Si vreau sa stiu de asemenea, de ce un italian cu resedinta poate imprumuta o carte, in timp ce un strain, sa spunem din Comunitatea Europeana, nu. “Avem nevoie de garantii, cine imi spune mie ca nu plecati la voi in tara cu cartile?” “Si cine va garanteaza ca un italian nu face acealsi lucru?”, il intreb, scotand reportofonul si cerandu-i sa-mi spuna exact acelasi lucru in mod oficial.

Aici lucrurile iau o intorsatura neasteptata, pentru ca domnul respectiv devine nelinistit si ma invita la un birou in spatele ghiseelor. Aici mai sunt cateva doamne, relaxate in fata calculatoarelor. Se duce la calculator, il vad ca trebaluieste agitat si vine cu o foaie de hartie.

“Uitati, aici e regulamentul, mai mult nu pot face. Aici e scris clar, la punctul 2 ca cetatenii italieni si cei din UE pot obtine acces la imprumut daca prezinta documente care sa ateste necesitatea efectuarii unui studiu sau a unei cercetari si propriul domiciliu”. Iau hartia, ma uit pe ea, si imi dau seama ca tot ce citise el trimfator era scris la categoria “Cine nu are resedinta la Roma”.

“Nu e cazul meu, eu am resedinta de 10 ani la Roma, intru la punctul 1, unde nu este specificata nicio diferenta intre cetateni romani si straini”. “Cine imi spune mie ca aveti resedinta la Roma?”. “Cartea mea de identitate, unde e scris nome, cognome, è residente a Roma”, si ii pun in fata buletinul italian. Incearca sa (se) justifice, reluand fiecare din argumentele expuse anterior. E transpirat.

In ciuda evidentei si a dovezii negru pe alb, hotararea ramane neschimbata. “Voi suna la primarie pentru a verifica daca intr-adevar sunteti inscrisa cu resedinta aici. Regulementul respectiv se refera la cetatenii italieni cu resedinta in regiunea Lazio. Iar pentru declaratii reveniti si discutati cu responsabila, care nu este acum disponibila”. Ma conduce spre iesire, ne salutam. Ies fara carte, dupa o ora de discutii si argumentari, cu un regulament in mana care imi da dreptate.

“O biblioteca nu e facuta tocmai pentru a incuraja “apropierea de cultura”, a tuturor?” ma intreb in drum spre casa.

Regulamentele

Acasa m-am uitat pe regulamentul Bibliotecii: “pot imprumuta carti, in baza D.P.R. 5 LUGLIO 1995, n. 417 , toti cetatenii italieni care au peste 18 ani si au resedinta in regiunea Lazio.” Incredula, am citit si legea la care face referinta regulemantul Bibliotecii. Legea spune asa: “Art. 51. Imprumut direct: se efectueaza in favoarea TUTUROR CELOR care au implinit 18 ani si au resedinta in regiunea unde isi are sediul Biblioteca si pot demonstra propria resedinta”. NU se stie din ce cauza, in regulament cuvantul CELOR, prezent in textul legislativ, este inlocuit cu termenul “Cetateni italieni”!

– Ieri am semnalat aventura mea la UNAR- Ufficio Antidiscriminazione Razziale; mi-au luat datele si vor demara o ancheta.

– seara am incercat sa iau cu imprumut cartea ONLINE, folosind codul de pe cardul obtinut dimineata. “C.IT.1584/310- Documentul este disponibil – Ne pare rau, dar nu aveti acces la imprumut”.

Epilog

A doua zi dimineata am trimis un fax, printr-un birou de avocati, in care am semnalat episodul de discriminare si am solicitat schimbarea regulamentului Bibliotecii, care incalca legea in vigoare privind bibliotecile publice. Dupa cateva ore, reprezentantul meu legal a fost contactat prin telefon de avocatul Bibliotecii, care a incercat sa justifice comportamentul functionarilor.

Dupa ce avocatul meu a relatat cum au decurs faptele, am fost asigurati ca a fost o “neintelegere nefericita”. Si-au cerut verbal scuze si au sugerat ca episodul, chiar daca este unul regretabil, poate avea o urmare pozitiva, chiar o colaborare la nivel cultural in favoarea comunitatii romanesti. Tot prin avocat am fost informata ca directorul Bibliotecii ne-a invitat luni dimineata la sediul central, pentru a clarifica definitiv situatia si a-si exprima regretul pentru cele intamplate.

Comenteaza pe blogul Mirunei Cajvaneanu, corespondentul HotNews.ro in Italia si omul care a reusit sa invinga birocratia italian