Joe Biden s-a răzgândit. Liderul american va ajunge totuși în Germania, deși reuniunea de la Ramstein a fost anulată
Președintele american Joe Biden urmează să ajungă în Germania vineri, 18 octombrie, după ce săptămâna aceasta și-a anulat vizita din cauza uraganului Milton care a lovit Statele Unite, au declarat duminică surse guvernamentale germane pentru agenția de presă Reuters.
Noua dată a vizitei a fost anunțată prima dată de către revista Spiegel, care a scris că planurile pentru întâlnirile din Germania erau deja foarte avansate.
Sursele au declarat că vizita lui Biden nu va avea caracterul unei vizite oficiale de stat, ci va fi una cu caracter limitat, în care liderul american va participa la discuțiile comune în curs.
Revista Spiegel precizează totuși că întâlnirile oficiale cu cancelarul Olaf Scholz și cu președintele Frank-Walter Steinmeier sunt pe ordinea de zi pentru vinerea viitoare. Discuțiile ar urma să abordeze războaiele din Ucraina și Orientul Mijlociu, a mai scris revista germană.
Anularea de către Biden a vizitei planificate inițial a anulat planurile pentru o reuniune mai largă a așa-numitului grup de la Ramstein, al donatorilor de arme pentru Ucraina, reuniune care urma să facă parte din programul deplasării sale în Germania și în care erau posibile noi angajamente de ajutor militar pentru Ucraina.
Reuniunea de la Ramstein a fost amânată pentru o dată ulterioară.
Vizita anunțată inițial în Germania urma să de desfășoare între 10 și 13 octombrie.
Marți, Biden și-a anulat călătoria de patru zile, la reuniunea de la Ramstein, care ar fi trebuit să culmineze cu prezentarea de către Volodimir Zelenski a „planului victoriei” Ucrainei în războiul cu Rusia.
Casa Albă a explicat că Biden își amână călătoria atât din Germania, cât și în Angola pentru a se ocupa de pregătirile pentru uraganul Milton și eforturile de ajutare a sinistraților după uraganul Helene, care luna trecută a ucis peste 200 de persoane.
Marți mai devreme, Germania anunțase că premierul britanic Keir Starmer și președintele francez Emmanuel Macron urmau să participe la eveniment, alături de Biden și Scholz. În total, erau așteptați să participe 20 de lideri.
Ei urmau să-i audă planul victoriei al lui pe Zelenski pentru a pune capăt războiului, care se așteaptă să se concentreze în mare măsură pe cererea de a permite Ucrainei să folosească Storm Shadow și alte rachete vestice cu rază lungă de acțiune pentru a lovi în adâncimea teritoriului Rusiei.
Zelenski a spus că scopul călătoriei sale la Ramstein era de a-și prezenta planul țărilor aliate. „Odată ce înțelegem pe deplin pozițiile partenerilor noștri și evaluăm toate posibilitățile reale pentru Ucraina, îmbunătățind planul nostru al victoriei, vom face publică strategia noastră pentru acțiuni viitoare”, a spus el luni.
Formatul Ramstein a fost creat de Statele Unite alături de alte aproximativ 50 de state care se reunesc regulat pentru a discuta despre sprijinul acordat Ucrainei, în special cel privind armamentul solicitat de Kiev. Întâlnirea anulată din 12 octombrie ar fi fost prima în care statele ar fi fost reprezentate de către liderii lor.