Jurnalista Simona Popescu a încetat din viață la 59 de ani: „Cred că cei 35 de ani de presă au fost contribuţia mea la o lume mai bună”
Fostă jurnalistă la ziarele Dreptatea, Cotidianul, Evenimentul Zilei și România Liberă, Simona Popescu realizase în ultimii ani o emisiune la Radio România Antena Satelor, scrie PaginadeMedia.
„Dacă citiţi aceste rânduri, înseamnă că am pierdut definitiv lunga mea luptă cu cancerul…”. Acesta este mesajul care a apărut marți pe pagina de Facebook a jurnalistei, administrată acum de familia acesteia.
„Cred ca cei 35 de ani de presă, au fost contribuţia mea la o lume mai bună. Şi cred că am făcut destule. Principalul meu crez în viaţă, a fost onestitatea. Şi numai cei ce mă cunosc bine, ştiu ce sacrificii am făcut pentru a o păstra neîntinată. Marele meu regret, este că i-am lăsat singuri pe cei pe care i-am iubit cel mai mult pe lumea asta: soţul şi fiica mea. O să le fie foarte greu. Dacă sunt oameni cu suflet, care au ţinut la mine, îi rog să-i ajute la nevoie. De acum încolo, eu nu o mai pot face”, se mai arată în ultimul mesaj al acesteia.
