Sari direct la conținut

Jurnaliștii de la marile ziare din SUA, interziși de Moscova. Rusia anunță că blochează accesul pe teritoriul său pentru 92 de cetăţeni americani

HotNews.ro
Sediul Ministerului rus de Externe, din Piața Smolenskaia, Moscova, Foto: Russian Look Ltd. / Alamy / Alamy / Profimedia
Sediul Ministerului rus de Externe, din Piața Smolenskaia, Moscova, Foto: Russian Look Ltd. / Alamy / Alamy / Profimedia

Rusia a anunţat miercuri că a interzis accesul pe teritoriul său a 92 de cetăţeni americani, între care şi jurnalişti de la Wall Street Journal, New York Times şi Washington Post, acuzaţi că au difuzat „informaţii false” despre armata rusă care luptă în Ucraina, relatează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

„Intrarea în Rusia este blocată permanent pentru 92 de cetăţeni americani, reprezentanţi ai mediului de afaceri, personalităţi din domeniul cercetării şi culturii, jurnalişti şi mass-media”, a anunțat Ministerul rus de Externe într-un comunicat.

Angajaţi ai publicaţiilor americane New York Times, Wall Street Journal şi Washington Post figurează pe această listă, care se adaugă la sancţiunile impuse deja de Rusia împotriva a sute de alţi cetăţeni americani şi ai altor ţări occidentale.

Moscova îi acuză pe aceşti jurnalişti că sunt „implicaţi în producerea şi difuzarea de informaţii false despre Rusia şi forţele armate ruse” şi că participă la un „război hibrid declanşat de Washington”.

Lista celor 92 de persoane, publicată miercuri, include şi membri ai armatei, profesori universitari, directori de companii, politicieni şi membri ai sistemului de justiţie american.

Relaţiile dintre Moscova şi Washington se află la cel mai scăzut nivel de la începutul ofensivei ruse în Ucraina în februarie 2022. Statele Unite sunt principalul susţinător militar şi financiar al Kievului.

Statele occidentale au adoptat numeroase sancţiuni economice şi financiare împotriva Moscovei, care au vizat oficiali ruşi, sistemul său bancar, companiile sale aeriene şi o serie de alte sectoare ruseşti.


INTERVIURILE HotNews.ro