Justiția a anulat prevederea potrivit căreia la pelerinaje pot participa doar persoanele cu domiciliul în localitatea respectivă / Decizia nu este definitivă
Curtea de Apel București a anulat luni o decizie a Consiliului Național pentru Situaţii de Urgenţă care interzicea participarea la pelerinaje a persoanelor din alte localități decât cele în care are loc evenimentul religios.
„Admite acţiunea faţă de pârâtul CNSU. Anulează art.2 din Hotărârea nr.47/2020 a CNSU. Cu recurs în termen de 2 zile de la comunicare. Pronunțată azi 14.12.2020 la Curtea de Apel București, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin intermediul grefei instanței”, potrivit deciziei publicate pe portalul instanțelor de judecată.
Decizia nu este definitivă și poate fi atacată în apel.
Articolul 2 din decizia CNSU prevedea:
- „Organizarea de sărbători religioase este permisă numai cu participarea persoanele care au domiciliul sau reședința în localitatea unde se desfășoară activitatea, fără participarea persoanelor/pelerinilor din alte localități”.
Decizia CNSU a venit înaintea marelui pelerinaj anual de Sf. Parascheva. CNSU a decis la începutul lunii octombrie că este permisă organizarea de manifestări cu ocazia sărbătorilor religioase numai cu participarea celor care au domiciliul sau reşedinţa în localitatea respectivă, motivând că riscul de infectare este unul foarte mare atunci când pelerinii se deplasează dintr-o localitate în alta cu mijloace de transport precum autocare.
Anunțul a provocat o reacție foarte puternică din partea Bisericii Ortodoxe Române, nemulțumită de decizia autorităților.
Citește și:
- Mitropolia Moldovei a cerut modificarea restricțiilor pentru cei din alte localități
- Mitropolitul Teofan, despre interdicțiile privind pelerinajul de Sfânta Parascheva: Moldova trăieşte una dintre cele mai triste perioade din istoria sa
- Mitropolia Moldovei: Sărbătoarea Sfintei Parascheva nu se va mai organiza în perioada 8-15 octombrie
- Pelerinajul de la Iași, de Sfânta Parascheva, în pandemie: Mitropolia Moldovei nu interzice atingerea raclei: „Moaştele nu fac rău”, „Sfințenia nu este contagioasă”
- Mihai Chirica: Am cerut Ministerului de Interne să transmită către prefecturi să nu fie trimise convoaie de mașini spre Iaşi, de Sfinta Parascheva
- Reacția Patriarhiei, după decizia de interzicere a pelerinajelor: Măsurile cu impact public nu trebuie să ducă la limitarea libertății religioase / Bisericile sunt spaţii ale decenţei
- Primarul Pandele, supărat că nu mai poate duce pelerini la Iași, la Sf. Parascheva: Se poate la păcănele, în schimb cei care vor să meargă să se încarce spiritual nu au acest drept
- Sute de oameni la coadă să se închine la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, la Iași
- Începe pelerinajul tradițional la Iași de sărbătoarea Sfintei Parascheva. Încalcă restricțiile libertatea religioasă? Ce spune reprezentantul României în panelul de specialitate de la OSCE
- Mitropolia Moldovei, după decizia autorităților: Organizatorii cer iertare lui Dumnezeu și pelerinilor / Racla cu moaştele Sf Parascheva nu va mai fi scoasă din Catedrala