Sari direct la conținut

Kelemen Hunor, despre întâlnirea de marți a președintelui cu liderii Coaliției: Era nevoie

HotNews.ro
Kelemen Hunor, Foto: Inquam Photos / George Calin
Kelemen Hunor, Foto: Inquam Photos / George Calin

Întâlnirea pe care Nicușor Dan a convocat-o pentru marți, la Cotroceni, cu liderii din coaliţia de guvernare este „absolut normală, la începutul sesiunii parlamentare”, și „era nevoie”, a declarat, luni, la Digi24, liderul UDMR, Kelemen Hunor.

Kelemen Hunor a confirmat că întâlnirea va avea loc, marţi, de la ora 12.00, iar la discuţii va fi prezent şi premierul Ilie Bolojan, totodată lider al PNL.

„Bineînţeles că, după începerea sesiunii parlamentare, era şi cazul să se întâlnească preşedinţele cu liderii coaliţiei. E absolut firesc să se întâmple acest lucru, nu e nimic rău. Şi da, preşedintele e mediator, dacă trebuie să medieze ceva… în acest moment nu trebuie speculat. Această întâlnire este o întâlnire absolut normală la începutul sesiunii parlamentare. Și dacă nu ar fi fost acea situaţie cu asumarea pe autorităţile locale şi centrale, era nevoie de o astfel de întâlnire”, a declarat Kelemen Hunor, citat de News.ro.

Liderul UDMR a recunoscut că sunt necesare unele clarificări în privinţa disponibilizărilor care se vor face în administraţia locală şi centrală, spunând că este nevoie de două sau trei săptămâni pentru o analiză.

„Susţinem acele măsuri care trebuie incluse în asumarea pe administraţia locală şi centrală, dar e nevoie de timp, de două săptămâni, de trei săptămâni, din mai multe motive. Cifrele trebuie clarificate, fiindcă raportările nu erau la fel. Pe de altă parte, comunicarea a fost greşită când unii au vorbit de 20 la sută (disponibilizări – n.r.), alţii de 40 la sută. De fapt, nu e vorba nici de 20, nici de 40 sau 45 la sută, fiindcă noi vorbim de posturi ocupate. Dacă vorbim despre posturi ocupate, atunci se vorbeşte în cel mai rău caz de 13 la sută”, a afirmat Kelemen Hunor.

Potrivit liderului UDMR, sunt unele autorităţi locale unde se poate ajunge la 20 la sută disponibilizări, dar comunele mici nu pot atinge acest procent pentru că rămân fără angajaţi.

„Într-adevăr, e nevoie de timp şi aceste două-trei săptămâni sunt necesare pentru a clarifica. Dar trebuie să mergem cu aceste măsuri mai departe”, a adăugat Kelemen Hunor.

Întâlnirea de la Cotroceni are loc în contextul conflictului din coaliție determinat de blocarea de către PSD a pachetului de măsuri al premierului Bolojan legat de reforma administrației publice centrale și locale.

INTERVIURILE HotNews.ro