Sari direct la conținut

Kirschbaum, cel mai mare faliment sibian?

Ziarul de Sibiu

10 milioane de euro. Acestea sunt, la o prima evaluare, datoriile societatii Kirschbaum catre nu mai putin de 90 de creditori. In plus, cele sase societati sibiene in care mai apare firma Kirschbaum ca actionar sau asociat au mai cumulat catre stat datorii de alte 2,4 milioane de euro. Datoriile societatii Kirschbaum fac obiectul unui dosar aflat pe rol la Tribunalul Sibiu.

Administratorii firmei sunt increzatori ca SC Kirschbaum va reusi sa scape de faliment. ZIARUL de Sibiu va prezinta lista celor care au bani de recuperat de la Kirschbaum.

De la sfarsitul anului trecut, la Tribunalul Sibiu se afla pe rol un dosar al carui obiect este procedura insolventei societatii Kirschbaum. In dosar apar numele a nu mai putin de 90 de firme, banci sau institutii de stat care au de recuperat de la Kirschbaum datorii de aproximativ 10 milioane de euro.

Potrivit specialistilor din domeniu, valoarea datoriilor acumulate de cei de la Kirschbaum creeaza premisele celui mai mare faliment privat din istoria Sibiului.

Societatea de constructii Kirschbaum SRL a fost inregistrata la Registrul Comertului in primavara lui 1992. De atunci, firma a crescut, ajungand in 2003 la peste 100 de angajati si o cifra de afaceri de 13 milioane de euro.

Asociatii la Kirschbaum SRL sunt Werner Rudolf Keul, vicepresedintele FC Sibiu, cu 33,34 la suta din partile sociale, si Hans Peter Heutschy si Valentin Enache, ambii cu cate 33,33 la suta din partile sociale. Ultimii doi sunt si administratorii societatii, inca de la inceputul afacerii.

Printre cei care isi revendica bani de la SC Kirschbaum SRL, la masa credala, se numara si Hans Peter Heutschy, care spune ca, intre timp, a fost scos de pe lista.

Problemele celor de la Kirschbaum au inceput sa apara in spatiul public din primavara anului trecut. Atunci, o firma de recuperatori din Bucuresti, Urban & Asociatii, ameninta cu un proces pentru declararea starii de insolventa a firmei sibiene, pentru o datorie de 1,6 miliarde de lei vechi.

Conflictul s-a stins rapid in spatiul public, fiind urmat, insa, de unul mult mai amplu si care atingea grupul de firme Kirschbaum. In aprilie anul trecut, reprezentantii in teritoriu ai Autoritatii Nationale de Administrare Fiscala (ANAF) au executat silit societatea P.I.C. SRL, unde Kirschbaum este asociat, si unde director era Valentin Enache. Iar imediat dupa P.I.C. a venit chiar randul societatii-mama, SC Kirschbaum SRL. Aceasta a intrat in vizorul ANAF dupa ce, in primavara anul trecut, era pe locul 28 in topul datornicilor sibieni, avand datorii cumulate la stat de circa 1,2 milioane de lei. Cu timpul, aceste datorii au crescut ajungand la aproximativ un milion de euro.

Ce spun creditorii?

Din plaja societatilor care au de recuperat bani de la Kirschbaum, majoritatea directorilor de companii regreta situatia in care a ajuns firma. „Este o situatie neplacuta. Noi am colaborat bine si la ridicarea halelor pentru Takata Petri, pentru Mecano Plast, nu imi explic cum s-a ajuns in aceasta situatie”, spune Dan Dragomir, director al Imsat Ramnicu Valcea.

Altii, sunt mai putin condescenti fata de firma de constructii. „Am de recuperat bani de la ei de cativa ani. Ma tot cert, nu imi mai raspund la telefon. Aproape ca nici nu ma mai intereseaza cum o duc”, spune un director de firma de constructii din Sibiu. „Noi avem de recuperat aproximativ 200 de milioane de lei vechi pe Sinecon si o suma mai mica pe SC Constructii SA.

Nu vrem sa apelam la procese si la judecata, deoarece noi am colaborat bine impreuna ani buni”, declara Ioan Tusinean, director in cadrul SC Constructii SA.

Specialistii in finante sunt reticenti in a da o explicatie clara pentru cel mai mare faliment privat din istoria Sibiului. „Pentru mine este o mare enigma aceasta situatie. Simplist spus, cred ca este o problema de contabilitate. Aici nu merge cu smecherii. Datoriile la stat trebuie sa ti le platesti, nu merge sa te tot bazezi pe reesalonari sau pe stergeri de datorii.

Probabil aici au gresit ei, s-au culcat prea mult pe o ureche. Evidenta contabila nu iarta”, a declarat un specialist in finante ZIARULUI de Sibiu.

Datoriile grupului Kirschbaum

In momentul de fata, SC Kirschbaum SRL mai apare ca actionar sau asociat in cadrul a 18 societati. Cinci dintre acestea, sibiene, au probleme la randul lor cu datoriile, fiind printre primele 100 de societati cu datorii la bugetul de stat.

Cea mai mare datorie o inregistreaza Secon, care, cu peste 2,4 milioane de lei, este pe locul sapte in topul firmelor cu obligatii restante la bugetul consolidat al statului, conform situatiei actualizate de Directia Generala Finantelor Publice Sibiu la sfarsitul lui martie 2007.

Datorii mari sunt inregistrate si de Balan Construct SRL (peste doua milioane de lei) si Exconin Sib SRL (peste 1,69 de milioane de lei). Tot pe lista celor 100 de primi datornici ai judetului mai apar, din grupul Kirschbaum, SC Sanek Construct (780.000 de lei), I&K Transport SRL (758.000 de lei) si Prodconstruct SA (469.000 de lei).

Sperante pentru urmatorul termen

Urmatorul termen in dosarul celor de la Kirschbaum este pe data de 8 mai, cand este prevazuta depunerea planului de reorganizare si a tabelului definitiv al creantelor. Atunci, Hans Peter Heutschy spera ca va fi pronuntata si decizia de reorganizare a societatii. „Nu cred ca poate fi vorba de un faliment. Se va lua o hotarare saptamana viitoare.

Despre motivele care au adus societatea aici nu cred ca se poate discuta asa, rapid. Sunt multe de povestit. Oricum, este in interesul creditorilor ca societatea sa mearga inainte”, a declarat Heutschy pentru ZIARUL de Sibiu.

Lista creditorilor SC Kirschbaum

1. Cons Romania SRL

2. Ioan Baiasu

3. BCR, Sucursala Sibiu

4. BRD, Sucursala Sibiu

5. Directia Generala a Finantelor Publice

6. East European Partner Ltd. SRL

7. Hans Peter Heutschy

8. Vasile Hozat

9. Incerc Bucuresti

10. ORC Sibiu

11. P.F. Pastiu Nicolae

12. Montex Ro SRL

13. Voestalpine Ambient Stahlhandel SRL

14. Delamode Romania SRL

15. Alu Glass SRL

16. Amanita Service SRL

17. Ambi Mat SRL

18. Archim SRL

19. Baumit Romania Com SRL

20. Biteco SRL

21. Carpatcemet Holding SA Bucuresti

22. Constructii SA

23. Delta Distribution SA

24. Farcom SRL

25. Floranzo Con SRL

26. Florea Grup SRL

27. Gota SRL

28. Granit SRL

29. Histria International SRL

30. Imsat SA

31. MG Structuri SRL

32. Micon SRL

33. Naum Consalt Software SRL

34. Nicval Confort SRL

35. Pottinger Invest SRL

36. Proiect SA

37. RWA SRL

38. Safa SRL

39. Sanek Construct SRL

40. Sembraz SA Sibiu

41. Simpa – SIB SRL

42. Simpex SRL

43. Sinecon SRL

44. Tehnometal SRL

45. Victoria Trad SRL

46. Vidraru SRL

47. Bravcof SA

48. Onix International SA Blaj

49. S&T Partener SRL

50. Afin Leasing IFN SA

51. Alcomsib SA

52. Alimar Cons SRL

53. Ambient SB SRL

54. Apa-Canal SA Sibiu

55. Arcada Exim SRL

56. Assa Abloy Romania SRL Bucuresti

57. Assa Abloy Romania SRL

58. Balor Cons SRL

59. Balan Construct SRL

60. Comat SA

61. Comex Rom SRL

62. Compa SA

63. Consib SA

64. DPC SA

65. E-On Gaz Romania SA, Targu Mures, Regiunea Sud – Sibiu, sucursala

66. Etanco Romania SRL

67. Exconin SRL

68. Filiala de distributie si furnizare a energiei electrice „Electrica Transilvania Sud” SA, sucursala Sibiu

69. Imcop SRL

70. Ioana Construct SRL

71. Ioana Construct SRL

72. Izocon SA

73. Knochner Construct SRL

74. Kom Doors Tehnic SRL

75. Linesoft SRL

76. Loading SRL

77. Lorelei Trans SRL

78. Macon SA

79. Paideuma IE SRL

80. PAV Construct SRL

81. Procema – Institut de cercetare, proiectare si productie experimentala in domeniul constructiilor si al materialelor de constructie SA

82. Radical Grup SRL

83. Rapid Construct SRL

84. Rondaco SRL

85. Samco SRL

86. Tavoti Const SRL

87. Tegola Romania SRL

88. Terral Exim SRL

89. Viessmann SRL

90. Serviciul Public de Ecologizare Medias

Sursa: Tribunalul Sibiu, in urma termenului din 27 martie 2007

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro