Kremlinul reacționează înaintea deciziei CCR așteptate în România: Orice scrutin organizat fără Călin Georgescu nu va avea legitimitate

Kremlinul a apreciat marți că alegerile prezidențiale din România fără candidatura lui Călin Georgescu, ultranaționalist și prorus, „nu vor avea legitimitate”.
Atât purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, cât și ministrul rus de Externe au reacționat marți, când este așteptată decizia Curții Constituționale, care va stabili dacă Georgescu va putea candida la alegerile din luna mai.
„România a ales calea disprețului față de democrație ca atare”
„Desigur, dacă este să spunem lucrurilor pe nume, orice scrutin organizat fără el (Georgescu) nu va avea legitimitate”, a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, scrie Agerpres, citând EFE.
El a subliniat că respingerea înregistrării candidaturii lui Georgescu la alegerile prezidențiale este o „încălcare a tuturor normelor democrației în centrul Europei”.
„În acest caz, România a ales calea disprețului față de democrație ca atare”, a comentat Peskov decizia Biroului Electoral Central al României de a respinge candidatura lui Georgescu la alegerile prezidențiale din 4 mai, în care acesta era dat drept favorit, notează EFE.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a calificat drept „prostii” acuzațiile că Rusia ar avea legături cu Georgescu.
„Sunt acuzații absolut nefondate”, a insistat el.
În noiembrie anul trecut, Georgescu a câștigat surprinzător primul tur al alegerilor prezidențiale, care au fost anulate sub suspiciunea că și-a finanțat ilegal campania și că Rusia s-a implicat în procesul electoral, menționează agenția spaniolă de presă.
„În ţări precum România se întâmplă lucruri flagrante în domeniul electoral”
Și ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a susținut, marți, în declarații critice la adresa Occidentului, că „în ţări precum România se întâmplă lucruri flagrante în domeniul electoral”.
Lavrov a acuzat Occidentul că nu mai crede „în nimeni altcineva în afară de Satana” şi l-a acuzat că face totul pentru ca Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) să înceteze să existe.
Ministrul rus a făcut această declaraţie după discuţii cu secretarul general al OSCE, Feridun Sinirlioglu, şi a invocat, într-o dispută mai largă cu privire la bugetul organizaţiei, problema organismului care monitorizează alegerile europene, ODIHR, acuzând că nu este imparţial.
„Printre concesiile pe care le-am făcut, semnând cifrele bugetare şi nepunându-le la îndoială, există subiecte care privesc Biroul pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului (OSCE ODIHR – n.r.), care nu are criterii pentru funcţionarea sa, în ciuda faptului că am propus de aproape 20 de ani să convenim asupra unor astfel de principii. Occidentul răspunde cu un refuz categoric, spunând că acest birou este standardul de aur, deci orice vor să facă, să facă”, a spus Lavrov, citat de agenţia de presă oficială TASS, conform News.ro.
Potrivit ministrului rus de Externe, cu ajutorul secretarilor generali şi al preşedinţilor anteriori, a fost stabilită o tradiţie prin care acest birou este format aproape în întregime din cetăţeni ai ţărilor NATO şi UE.
„Şi ei determină în mod absolut voluntar formatul şi dimensiunea misiunilor de observare a alegerilor. Ei trimit două persoane undeva şi 300 de persoane altundeva. În primul rând, ei acordă atenţie aşa-numitelor ţări din est, în timp ce ţări precum România, de exemplu, unde se întâmplă lucruri flagrante în domeniul electoral, nu fac obiectul niciunei pretenţii”, a acuzat Lavrov.
Decizia CCR în cazul lui Călin Georgescu, așteptată azi
Curtea Constituțională se reunește marți, de la ora 17.00, iar pe ordinea de zi se va regăsi contestația lui Călin Georgescu, dar și alte două sesizări formulate de alte două persoane, împotriva deciziei BEC prin care i-a fost respinsă candidatura la alegerile prezidențiale din luna mai.
Autoritățile române au decis în urmă cu o săptămână să îi expulzeze din țară pe atașatul militar, aero și naval al Rusiei la București, Viktor Makovski, precum și pe adjunctul său, Evgheni Ignatiev.
Rusia a anunțat ulterior că va riposta la decizia României de a-i declara persona non grata pe cei diplomați.
Cine sunt diplomații expulzați
Cei doi diplomați ruși expulzați sunt atașatului militar, aero și naval, Victor Makovski și de adjunctul acestuia, Evgheni Ignatiev. Cel din urmă apare în stenogramele procurorilor în dosarul în care Călin Georgescu a fost pus sub urmărire penală.
Potrivit stenogramelor prezentate de G4Media, Marian Motocu, un bărbat trimis în judecată pentru pentru propagandă legionară și mesaje antisemite și xenofobe, a sunat la Ambasada Rusiei și cerut legătura cu colonelul Evgheni Ignatiev. Acest apel a venit după ce Motocu a vorbit cu Georgescu, iar candidatul i-a spus „Dacă lucrurile merg bine o să încep în ianuarie. Există un plan, există o strategie pe care numai eu o cunosc”.
Acuzațiile Moscovei
Serviciul rus de Informații Externe, citat de agenția de stat Tass, a transmis într-un comunicat de presă că liderii UE „se află în mod evident” în spatele deciziei de a aduce acuzații penale împotriva candidatului la președinția României Călin Georgescu, cu referire la dosarul în care este anchetat pentru șase infracțiuni, printre care acțiuni împotriva ordinii constituționale.
„Conform datelor disponibile, birocrația europeană a declarat război „liderilor nesistemici” care îl susțin deschis pe președintele american Donald Trump și refuză să urmeze instrucțiunile elitelor liberale conducătoare ale UE”, acuză biroul de presă al SVR.
Potrivit SVR, „Bruxelles-ul este extrem de îngrijorat că noul lider american ar putea slăbi suprastructura globalistă europeană și se bazează în această activitate pe lideri conservatori cu orientare națională, precum premierul ungar Viktor Orban, premierul slovac Robert Fico și candidatul la președinția României Călin Georgescu”.