Sari direct la conținut

Kronospan este acuzat de monopol

Ziarul Financiar

Grupul austriac Kronospan, principalul furnizor de materiale pentru industria mobilei din Romania, este acuzat de pozitie de monopol si de marire nejustificata a preturilor de catre producatorii locali de mobila, care au sesizat Consiliul Concurentei.

Imediat dupa preluarea in urma cu doua luni a celor doua fabrici de la Sebes de la rivalul italian Gruppo Frati, Kronospan a crescut nejustificat preturile la PAL (placi aglomerate din lemn – principalul material folosit in productia de mobila) cu peste 40%, sustin reprezentantii din industria mobilei.

Manevra austriecilor risca sa duca la o explozie a preturilor la mobila pe piata interna si sa compromita activitatea multor producatori si exportatori.

„Mai multe societati producatoare de mobila au reclamat cresterea exagerata a preturilor practicate de societatea Sepal Sebes (achizitionata de Kronospan in urma cu doua luni – n. red) pentru sortimentele de PAL.

Preturile au fost majorate cu aproximativ 40% la PAL brut si cu 30% pana la 41% la PAL melaminat”, a afirmat Aurel Rizea, directorul executiv al Asociatiei Producatorilor de Mobila din Romania (APMR), care reprezinta interesele acestei industrii.

El spune ca majorarea pretului la PAL va avea efecte negative imediate asupra producatorilor de mobila care utilizeaza aceste materii prime si se va reflecta cu siguranta in pretul mobilei. ?APMR a sesizat de urgenta Consiliul Concurentei si Ministerul Economiei si Comertului”, a mai afirmat Rizea.

Desi admite ca a crescut preturile, Kronospan neaga ca s-ar afla intr-o pozitie de monopol pe piata romaneasca.

„Preturile la materiale pentru industria mobilei sunt in crestere pe plan international si Kronospan nu a facut decat sa-si alinieze preturile din Romania la cele din Europa. De asemenea si preturile produselor de la fabricile din Sebes au fost aliniate la nivelurile respective”, a declarat Christian Muller, directorul Kronospan Romania.

El sustine ca nu se pune problema unui monopol. ?Consiliul Concurentei a analizat si a autorizat concentrarea economica ce s-a format in momentul in care au fost achizitionate cele doua fabrici ale grupului italian Frati”, a mai spus Muller.

La randul sau, Consiliul Concurentei confirma ca a primit sesizari, iar acestea sunt in curs de analiza.

„Am primit initial o sesizare din partea a trei producatori de mobila din Oradea, Arad, respectiv Bucuresti. Ulterior, am primit o a doua sesizare din partea altor doi producatori din Pitesti si Bucuresti. Solicitarile acestora sunt in curs de analiza”, au declarat reprezentantii Consiliului Concurentei, fara a preciza denumirea companiilor care au adresat aceste sesizari.

Cei mai mari producatori locali de mobila, Mobexpert si Elvila, sustin la randul lor ca pozitia detinuta de Kronospan este foarte nociva pentru intreaga industrie.

„Preturile la PAL au fost majorate cu pana la 50%. Vom ataca Kronospan la Consiliul Concurentei pentru pozitia de monopol care i-a dat posibilitatea sa creasca nejustificat preturile”, a declarat Viorel Catarama, presedintele producatorului de mobila Elvila. „Este o situatie foarte grava, iar daca aceasta se mentine, preturile la mobila vor exploda pe piata interna”, a mai spus Catarama.

Dan Viorel Sucu, presedintele grupului Mobexpert are o pozitie similara. „Cresterea preturilor la PAL risca sa produca o avalansa de scumpiri pentru mobila si sa cauzeze prejudicii multor producatori. Cred ca una din solutii ar fi ca Statul sa atraga sau sa sprijine o noua investitie importanta a unui alt jucator de talia Kronospan pentru reechilibra balanta „, a spus el.

Kronospan, care este unul din principalii producatori de materiale pentru industria mobilei din Europa, a cumparat in urma cu circa doua luni fabricile din Romania ale Gruppo Frati. Realizat cu sprijinul Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD), proiectul se ridica la peste 250 de milioane de euro, din care 135 de milioane de euro reprezinta credite BERD.

Kronospan si-a luat angajamentul unei restructurari financiare a celor doua fabrici de la Sebes si realizarii de investitii in valoare de 5 mil.euro.

Aceasta este cea mai importanta tranzactie de pana acum din sectorul prelucrarii lemnului din Romania.

Dupa cumpararea celor doua fabrici Frati de la Sebes, grupul austriac a devenit singurul furnizor important de PAL din Romania. In plus, toate fabricile mari de PAL din tari apropiate Romaniei – Ungaria, Ucraina, Slovacia, Cehia – sunt controlate tot de Kronospan sau de divizii ale grupului.

Cea mai apropiata fabrica importanta de PAL, care sa nu fie controlata de Kronospan, este situata in Austria si apartine grupului Eger, insa distanta mare fata de Romania face necompetitive importurile.

Jucatorii din piata mobilei spun ca producatorii locali de PAL nu sunt suficient de dezvoltati si nu au tehnologii la fel de performante pentru a reprezenta competitori reali pentru Kronospan.

Ei au fost luati prin surprindere de miscarea Kronospan, pentru ca mizau pe faptul ca grupul austriac va investi intr-o fabrica noua si se asteptau ca fabricile Frati sa fie achizitionate de un alt jucator de profil.

Negocieri cu Eger, tranzactie cu Kronospan

Frati a negociat o perioada vanzarea fabricilor sale din Romania catre grupul austriac Eger, iar schimbarea cumparatorului a avut loc in ultimul moment.

Pana la preluarea fabricilor Frati de la Sebes, Kronospan vindea pe piata romaneasca numai produse importate, provenite de la fabrici din apropierea Romaniei, ceea ce facea ca preturile lor sa concureze cu cele produse local de Frati.

In urma cu doi ani, Kronospan si-a anuntat intentia de a realiza o investitie „greenfield” intr-o fabrica de materiale pentru industria mobilei la Brasov. Proiectul a fost anulat insa din cauza ca grupul nu a obtinut facilitatile solicitate de la Statul Roman.

Cu o productie anuala de aproape 1 miliard de euro pe an, mobila este una din cele mai importante industrii romanesti si o sursa de excedent pentru balanta comerciala. In jur de trei sferturi din productia de mobila realizatain Romania este vanduta la export.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro