La Ateneu, prietenie / La Sala Palatului, "omul lucreaza impotriva omului". Festivalul lui Enescu, ziua a 2-a

​​Enescu, ziua 2 – stari contradictorii de spectator: Ateneu, bucurie-prietenie: Academy of St. Martin in the Fields, dirijor si solist Joshua Bell, Beethoven & Bruch / Sala Mare a Palatului, shot de expresso: London Philharmonic Orchestra, dirijor Vladimir Jurowski, solist Christian Tetzlaff: Wagner, Berg, Shostakovich.

Enescu, ziua 2: Ateneu, Seria Recitaluri si Concerte Camerale Bucurie-prietenie: Academy of St. Martin in the Fields, dirijor si solist Joshua Bell, Beethowen – Uvertura Egmont, Bruch – Concertul nr.1 pentru vioara, Beethowen – Simfonia nr.5.

Iubesc orchestra asta. Cand sunt in sala si canta ei, parca sunt intre prieteni. E ca o bucurie de copil. Am fost sa-i ascult la Viena, i-am ascultat la Enescu de doua ori, de fiecare data am plecat zimbind, cumva impacat, m-am simtit intr-o alta realitate, mai linistita.

Joshua Bell cinta pe un Stradivarius vechi de 300 de ani. Si „dirijeaza” de pe scaun. Sunt gesturi invizibile intre Bell si orchestra. E sincronizare, e zambet, ocheada, zambet.Da, o sa spun si asta, lui Joshua Bell i s-a „stricat” ceva la vioara in mijlocul concertului de Bruch, a dat vioara (careia ii sarise, ziceau unii priceputi, in pauza, o piesa care tinea corzile intinse) primului violonist, a luat-o pe a lui si a continuat sa cinte si sa dirijeze.Intre cele doua parti ale concertului, si-a luat vioara reparata si concertul a continuat. Lucrul cel mai firesc cu putinta. Bisuri – Bach si Ceaikovski. Vals, cum altfel?

Sala Mare a Palatului London Philharmonic Orchestra, dirijor Vladimir Jurowski, solist Christian Tetzlaff, Wagner – Preludiu la actul al III-lea al operei „Tristan și Isolda, Berg – Concertul pentru vioară şi orchestră, Shostakovich – Simfonia nr. 11 în La Major op. 141

Dupa marea lovitura de ieri cu “Oedipe” a lui George Enescu, London Philharmonic Orchestraa ridicat astazi stacheta in stratosfera.

Preludiul s-a unduit precum apele Rinului si a deschis seara cu o nota de optimism si blandete. A venit concertul lui Alban Berg. Greu de digerat. Dar m-a trezit mai tare decat un shot de espresso.

Dupa pauza, marele final. Simfonia a 11-a.

Piesa descria o epoca in care neincrederea, frica si deznadejdea erau prezente la fiecare pas si in fiecare zi. „Plang” viorile, percutia zguduie si xilofonul si vibrafonul dau speranta. Dar e totul de-o clipa. Alamurile vestesc iar pericolul. Am simtit de cel putin trei ori impulsul irational de a fugi. Se reia tema initiala a coardelor. Totul a trecut, a fost doar un avertisment. Un mare avertisment: ce-ar putea fi cand lucreaza omul impotriva omului.

FOTO CREDIT: Catalina Filip, Andrei Gindac,- Festivalul Enescu