La compania de stat, sa nu mergi cu prezumtia de nevinovatie! De-abia apoi poti sa-i pui si-un manager privat!

Anunțata și așteptata (de ”unii”) cădere în derizoriu a proiectului ”manager privat la stat” ne lasă un gust amar nouă, celor mulți (i-am scăzut pe acei ”unii”) cei care, indirect, suntem acționarii companiilor de stat.

După un stagiu la stat – care a ajuns să se măsoare în luni, în curând o să auzim de câteva zile, probabil – managerul privat ne confirmă că, într-adevăr, există contracte umflate și de peste 10 ori prețul pieței și alte grozăvii (noroc cu clauzele de confidențialitate de care se prevalează acei ”unii” – că poate ne-am speria să știm ”cine” și ”cât”). Pe bună dreptate, până la un punct, ne întrebăm – nici privatul să nu poată să schimbe astfel de năravuri la stat?!! Dar oare are, într-adevăr, cum să o facă?

Ni se pune mereu că, după legea de acum, n-ai ce face: din moment ce lucrurile s-au făcut prin licitație … asta e! Poate doar ”structurile abilitate” să mai intervină, să găsească ceva. Deci, concluzia finală e simplă, spre bucuria acelor ”unii” – asta e, am încercat și cu privați, ați văzut că nu se poate! ce vreți acum: unele servicii trebuie să rămână la stat, altele nu se pot privatiza pe 2 lei … Așa că, ce să vezi, fatală fatalitate, la întreprinderile de stat nu se mai poate face nimic la capitolul ”jaf în banul public”.

Poate ar mai fi, totuși, o soluție. Cu piața ați încercat? Cu piața reală, nemimată, ați uns mecanismul?

Să mă explic. De ani de zile există o categorie importantă de companii private care, pur și simplu, nu au dreptul la prezumția de nevinovăție fiscală. Companiile care fac parte dintr-un grup nu sunt crezute pe cuvânt de Fisc atunci când spun ”să n-am parte de profit daca am folosit eu alt preț în afară de prețul pieței în tranzacția cu mama”. Vine Fiscul (nu doar la noi, ci peste tot în lume) și zice – demonstrează-mi! demonstrează-mi că ai lucrat la prețul pieței! Înțelegem și rațiunea Fiscului – e ușor ca, printr-un preț manipulat cu compania mamă (”afiliată”, în termeni tehnici), contribuabilul să ”erodeze baza de impozitare și să mute profitul”, ca să folosim formula consacrată de OECD (formulă universal cunoscută azi ca BEPS).

Ca să demonstreze că a lucrat la prețul pieței, compania privată e obligată să facă un dosar al tranzacțiilor cu afiliații, din care să reiasă că prețurile folosite sunt la nivelul pieței, nici prea mari, nici prea mici. Altfel spus, sunt prețurile care ar fi fost folosite și de două companii independente, între care nu există niciun grad de rudenie. Partea principală a acestui dosar este consultarea unor baze de date în care sunt adunate mai toate companiile de la noi, din Europa și chiar din toată lumea mare și din care îți poți da seama care este intervalul pieței pentru tranzacții similare cu ale tale. Îți poți da seama care sunt marjele de profit, dar și care este structura costurilor (directe, indirecte) și în final ai imaginea PREȚULUI DE PIAȚĂ! Prețul care e în intervalul pieței e cel corect – nici prea mare, nici prea mic, e prețul pieței! Iar piața nu minte niciodată, nu are interes să mintă!

Deci, când se duce Fiscul la compania privată care face parte dintr-un grup nu o întreabă nici dacă a făcut licitație, nici cum îl cheamă pe manager sau ce hram poartă. Îi cere doar atât: arată-mi ca prețul este in intervalul de piață! De ce n-ar fi obligată să facă aceeași demonstrație și compania de stat, mai ales dacă, din start, se prezumă că face parte dintr-un grup de interese?

Cred că e momentul să nu ne mai amăgim cu mascarada licitațiilor publice, dar la care participă doar ”afiliații în interese” și unde se obțin prețuri atât de bune că, la sfârșit, ajung de-a dreptul nebunești, te scot din minți doar când le vezi. Licitația are sens doar dacă ne dă posibilitatea să vedem, în mod transparent, cum a fost determinat prețul, care, desigur, trebuie să fie în intervalul pieței!

Într-o companie privată, un CEO nu e pus să oprească furtul (pentru asta există reguli și proceduri anti-fraudă), ci să aducă profit, cât mai mult, acționarilor. Dacă ar fi pus șef peste o găleată fără fund, nici toate MBA-urile din lume nu l-ar ajuta să o umple!

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro