Sari direct la conținut

Legătura dintre portocalele din Florida și problemele agriculturii noastre

HotNews.ro
Mike Houghtaling, proprietarul plantației Dooley Groves de portocali din Florida. Foto: Jefferee Woo / Zuma Press / Profimedia
Mike Houghtaling, proprietarul plantației Dooley Groves de portocali din Florida. Foto: Jefferee Woo / Zuma Press / Profimedia

Schimbările climatice pun agricultura într-un plan periculos. Unul dintre cei mai importanți agricultori centrați pe cultivarea portocalelor din SUA, Alico, a anunțat că va abandona cultivarea citricelor din cauza problemelor de mediu, explică Supply Chain Dive, publicație specializată pe analiza lanțurilor de aprovizionare. În România, 16.000 de fermieri au raportat pagube doar pe anul 2023

Schimbările climatice cauzează fenomene meteorologice extreme. În ultimul deceniu, daunele produse de aceste schimbări depășesc două trilioane de dolari.  

În acest context, piața citricelor din Statele Unite este afectată de uragane și de bolile plantelor. În toamna anului trecut, uraganul Milton a lovit statul american Florida, lăsând în urmă daune serioase, în special în domeniul agriculturii citricelor. Cândva centrul cultivării portocalelor din SUA, Florida va avea anul acesta cea mai slabă recoltă din ultima sută de ani, preconizează Departamentul Agriculturii al Statelor Unite. 

Producția Alico Holding, unul dintre principalii furnizori de citrice din SUA, a scăzut cu 73% în ultimii zece ani, în ciuda  eforturilor de a combate bolile plantelor. Distrugerile provocate de factorii de mediu l-au făcut pe John Kiernan, președintele grupului, să concluzioneze că citricele nu mai pot fi cultivate într-o manieră profitabilă pe teritoriul statului Florida. 

„Am încercat toate variantele posibile pentru a readuce afacerile noastre cu citrice într-o zonă profitabilă. Totuși, producția pe termen lung și cheltuielile necesare pentru a combate problemele de mediu nu ne oferă nicio siguranță pentru a putea reveni.” a mai declarat Kiernan.

Fermier din Arcadia, Florida, privește pagubele cauzate portocalilor după uraganul Ian, octombrie 2022. Foto: Joe Raedle / Getty images / Profimedia

Cum se reorientează companiile americane 

Grupul Alico se așteaptă ca 75% din terenurile deținute să rămână concentrate pe agricultură în viitorul apropiat, potrivit unei declarații citate de publicația americană. Compania deține aproximativ 53.370 de acri în Florida (aproximativ 21.598 de hectare) și 48.700 de acri (19.708 de hectare)  de teren cu zăcăminte de petrol, gaz și minerale. O parte din acestea vor fi vândute sau concesionate pentru alte operațiuni agricole, iar altele vor fi vândute dezvoltatorilor imobiliari.

Costurile ridicate din industria citricelor au forțat mulți furnizori să regândească strategiile de investiție, iar problemele nu sunt doar în Florida. Limoneira, un producător de avocado și lămâi din California, a vândut porțiuni importante din terenul deținut pentru a-și achita datoriile și pentru a poziționa compania în domeniul comerțului de citrice, abandonând cultivarea, informează Supply Chain Dive.       

Situația din România și sprijinul autorităților

Raportul „Starea Climei – România 2024”, publicat anul trecut, arată că situația din România este problematică. Suprafețele afectate de secetă au crescut din ce în ce mai mult, schimbările fiind însoțite de fenomene meteorologice severe. Raportul numește „devastatoare” efectele schimbărilor climatice asupra agriculturii, menționând că securitatea alimentară este și ea în pericol. Lipsa unei legi naționale a climei și implementarea deficitară a măsurilor de protecție a mediului contribuie la situație. 

„Adaptarea la schimbările climatice presupune măsuri pentru reducerea vulnerabilității și exploatarea oportunităților potențiale, însă există numeroase obstacole, precum lipsa informațiilor locale relevante, a finanțării și a tehnologiilor necesare, precum și atitudinile sociale.” se arată în raport. 

Autoritățile au oferit sprijin financiar fermierilor afectați de secetă. Aceștia au primit 1.000 de lei pentru fiecare hectar în cazul unor pierderi de 100%, dar și posibilitatea suspendării plății datoriilor până la 1 august 2025.  (Foto: Dreamstime.com)

INTERVIURILE HotNews.ro