Legătura dintre suspendarea finanțării USAID și problemele mai puțin văzute. „Vom avea nevoie să luăm bani care puteau să meargă la pensii și salarii”

În Estul Europei, retorica împotriva USAID a fost susținută pe ideea că „aceste fonduri au mers la progresiști”. În Republica Moldova, o spun cei de acolo, fondurile USAID vizau proiecte de infrastructură. Ca ele să poată fi continuate, banii vor veni acum de la bugetul de stat, „adică din același loc de unde vin pensiile și salariile”.
Decizia administrației Trump de a lichida USAID și, respectiv, a suspenda finanțările a lovit în mare parte domeniul infrastructurii și cel energetic din Republica Moldova.
Acest lucru este susținut atât de reprezentanți ai autorităților de la Chișinău, cât și de mai mulți experți care sunt încă în proces de evaluare a impactului.
Unul dintre proiectele stopate este o bază de sport multifuncțională din comuna Sărătenii Vechi, raionul Telenești, Republica Moldova. Acolo locuiesc 2.928 de persoane. Conform proiectului, terenul urma să fie dotat cu un sistem modern de iluminat, să includă un teren de fotbal, volei, tenis de câmp, mini-baschet și piste de alergare. Proiectul urma să fie susținut prin programul “Comunitatea mea”, finanțat de USAID.
„Fișa pentru construcția acestui centru multifuncțional a fost elaborată în 2022. Ideea a venit ca urmare a solicitărilor tinerilor din localitate. Am făcut un sondaj în localitate cu chestionare, unde, din nou, proiectul a fost pe primul loc”, a explicat pentru Hotnews.ro primarul localității, Veronica Cupcea.
Aproape 300.000 de euro
”În 2024, proiectul a fost actualizat – atât proiectul tehnic, cât și devizele – iar costul total al lucrărilor urma să fie de 5.800.000 lei (300 de mii de euro – n.r). “Comunitatea mea” a fost atunci de acord, urmând să fim susținuți cu aproximativ 2 milioane de lei (102 de mii de euro – n.r.), iar la rândul lor, cei din diaspora s-au mobilizat și deja era colectată suma de 200 de mii lei (10,2 mii de euro – n.r.). Urma să mai vină contribuții din diaspora, din partea cetățenilor noștri, și noi am semnat contractul de finanțare. În decembrie 2024, Consiliul Local a alocat 3 milioane de lei (153 de mii de euro – n.r.) pentru bugetul primăriei”.
Acestea au fost calculele. Apoi s-a anunțat suspendarea globală a USAID. ”În martie am primit scrisoarea deja privind rezilierea contractului. Și, iată, cu regret, am anunțat și pe cei din diaspora și cetățenii din comună, care își care doreau foarte mult acest teren, am anunțat că nu avem posibilitatea și o să încercăm să căutăm alți finanțatori. Noi oricum nu cedăm. Este un proiect pe care oamenii și-l doresc”, a adăugat primarul.
Distribuția apei, afectată și ea
Un alt proiect, afectat de decizia de suspendare a finanțării, a fost cel de extindere a rețelelor de distribuție a apei cu aproape trei kilometri în satul Balatina, raionul Glodeni, din Republica Moldova.
Acesta urma să fie finanțat, de asemenea, în cadrul programului “Comunitatea mea” de USAID, suma totală fiind de 1,3 milioane de lei (66,2 de mii de euro – n.r.). Autorizația de construcție a fost eliberată în septembrie 2023, lucrările au fost finalizate până la decizie de suspendare a finanțării, doar că antreprenorul nici până acum nu a reușit să primească banii pentru munca făcută. Primarul localității Dumitru Iațuc a declarat pentru HotNews că subiectul este în discuție și se caută soluții pentru a se achita cu antreprenorul.
Andrei Curăraru: „Peste 95% din proiectele care veneau de la USAID erau de infrastructură”
Expertul în politici publice din partea comunității WatchDog, Andrei Curăraru, explică faptul că în cazul Republicii Moldova, decizia administrației Trump a lovit în mare parte în domeniul infrastructurii, în energetic.

“În primul rând, m-am uitat la ultimii trei ani, peste 95% din proiectele care veneau de la USAID erau de infrastructură”, a explicat Andrei Curăraru.
”Erau bani care se investeau, în primul rând, asta e, după mine, cea mai mare tragedie – în capacitatea de stocare a energiei verzi în Republica Moldova. Ce înseamnă asta? Noi putem să producem multă energie, dar majoritatea ei este solară, adică ziua produci mult, noaptea trebuie să o stochezi undeva ca să o poți reutiliza, să o vinzi, să faci ceva cu dânsa. Noi nu avem astfel de capacități”.
”La asta ne ajuta USAID. S-a ajuns la faza de achiziții, și înainte de achiziții a intervenit administrația Trump și a oprit acest fapt. Pentru noi asta este un element-cheie, pentru că nu vrem să rămânem fără energie electrică în iarna următoare sau, cine știe ce situație va mai fi cu livrările de energie electrică în Republica Moldova. În general, e bine să cumpărăm de pe piața internă dacă nu putem să producem energie electrică”.
Proiectul legat de baterii
Precizăm, în data de 16 ianuarie curent, Ministerul Energiei a Republicii Moldova, a anunțat lansarea procesului de achiziții ale unui sistem de stocare a energiei în baterii (BESS) de ultimă generație. Sistemul urma să aibă capacitatea de 75 MW, dar și a motoarelor cu ardere internă (ICE) cu o capacitate de 22 MW. Lucrările se planificau a fi finalizate până la sfârșitul lunii septembrie 2026.
“Achiziția are ca scop îmbunătățirea fiabilității rețelelor electrice din Republica Moldova, facilitând comerțul de energie electrică cu România, Ucraina și piața europeană, și va sprijini integrarea energiei regenerabile produse local”, se anunțase atunci în comunicat.
Acest proiect urma să fie implementat datorită unei finanțări de 85 milioane de dolari acordată de Guvernul Statelor Unite ale Americii, prin intermediul USAID. Anunțul a fost făcut în cadrul vizitei Secretarului de Stat al SUA Antony Blinken, la Chișinău, în mai 2024, și face parte din ajutor total de peste 300 milioane de dolari alocat de SUA pentru consolidarea securității energetice a Republicii Moldova în cadrul inițiativei #MoldovaConectată.
Investiții în justiție și siteurile vitale
“Al doilea element mare a fost finanțarea reformei a justiției, adică toată comisia de vetting și pre-vetting era finanțată de USAID. Acum s-a trecut la finanțare din partea Uniunii Europene. Al treilea element este digitalizarea: servicii mai bune pentru cetățenii Republicii Moldova. Să poți, de exemplu, să-ți comanzi un cazier dacă ai nevoie de el online”.
”Iar atunci când se atacă, de exemplu, site-ul CEC-ului (Comisia Electorală Centrală din Republica Moldova – n.r.) și au fost atacuri asupra site-ului CEC-ului în ultimele alegeri, el să reziste. Să avem niște opțiuni mai performante pentru a ne apăra de atacurile cibernetice. Mai puțin de 5% s-au dus la ONG-uri, la presa independentă”, a mai explicat expertul WatchDog Andrei Curăraru pentru HotNews.
”Vom avea nevoie să luăm bani care puteau să meargă la pensii și salarii și să creăm, de exemplu, acele capacități de stocare a energiei electrice, fiindcă vorbim despre infrastructură critică. Iar cei care se bucură de faptul că pleacă USAID-ul din Republica Moldova, de fapt, se bucură că noi va trebui să cheltuim mai mulți bani ai noștri pe diferite proiecte, inclusiv pe proiecte a căror necesitate este atât de mare, încât este greu de estimat. Iar o parte din proiectele USAID care au fost în Republica Moldova vor reveni într-o formă sau alta”, a mai spus Curăraru.
Parlamentarul Radu Marian: „Au fost mesaje clare și de susținere din partea acestor oficiali americani”
Ministra Justiției al Republicii Moldova, Veronica Mihailov-Moraru, a anunțat anterior că procesul de evaluare a averii şi integrităţii procurorilor, finanțat prin intermediul USAID, a fost suspendat pentru câteva săptămâni, însă a fost reluat ulterior, datorită finanțării
Comisiei Europene. Potrivit unor informații, USAID a cheltuit peste 43 de milioane de lei doar pentru secretariatul Comisiei Vetting.
Președintele Comisiei Economie din cadrul Parlamentului Republicii Moldova, Radu Marian, a explicat pentru HotNews că reluarea finanțării prin intermediul USAID a fost discutată în cadrul vizitei delegației americane la Chișinău.

“Atmosfera a fost una prietenoasă. Ei ne-au asigurat că susțin în continuare Republica Moldova, parcursul nostru european, pașii spre consolidarea democrației. Atât în Republica Moldova, cât și în regiune, există un consens absolut în acest sens”, a spus Radu Marian.
”Evident că noi le-am spus despre proiectele USAID și proiectele guvernului american, cât de importante au fost pentru industriile noastre, pentru economie, inclusiv turism și așa mai departe. Evident că ei au promis că vor transmite acest lucru și administrației executive, și că asta să ne ajute în etapele viitoare. Au fost mesaje clare și de susținere din partea acestor oficiali americani”.
”În domeniul energiei au finanțare diversă, și guvernul american a fost extrem de important pentru a trece peste șantajul energetic al Federației Ruse. Iarăși, ei vor duce această informație acasă. Au spus că este foarte, foarte util să înțeleagă efectiv cât de importante sunt aceste proiecte, și deja vom vedea cum vor decurge lucrurile mai departe”
”În general, proiectele de dezvoltare ale guvernului american se concentrează pe proiecte majore, cum ar fi cele energetice. Din ceea ce cunosc, au fost și multe proiecte în sfera economică, inclusiv în industria turismului, foarte, foarte multe, și companiile au reușit să devină competitive anume datorită acestui suport oferit pe parcursul acestor decenii”, a declarat parlamentarul Radu Marian în dialogul cu HotNews.
În total, potrivit datelor autorităților de la Chișinău, din 1992, Statele Unite au oferit Republicii Moldova asistență în valoare de 2,7 miliarde de dolari pentru mai multe sectoare, precum vinificație, textile, energie, turism, agricultură, infrastructură, IT.