Legătura între prostata mărită și cancer. Ce arată cele mai noi cercetări și care sunt cei 5 factori de urmărit

Deși hiperplazia benignă de prostată nu se transformă în cancer și nu crește riscul de a dezvolta această boală, cele două afecțiuni au simptome similare și factori de risc comuni. Bărbații de peste 50 de ani și cei cu istoric familial ar trebui să fie mai vigilenți la orice posibil semn de alarmă.

Jumătate dintre bărbații care au împlinit 60 de ani au deja prostata mărită, iar până la vârsta de 85 de ani, proporția ajunge la 90%, potrivit specialiștilor de la Harvard Health Publishing. În paralel, aproximativ unul din opt bărbați va primi în cursul vieții un diagnostic de cancer de prostată, iar unul din 44 va muri din cauza acestei boli. Există însă o legătură între prostata mărită și cancer?

Răspunsul scurt este nu, hiperplazia benignă de prostată (HBP) nu se transformă în cancer și, în mod paradoxal, cercetările recente arată că ar putea chiar să aibă un rol protector.  

Ce se întâmplă de fapt cu prostata odată cu vârsta

Prostata este o glandă de dimensiunea unei nuci, situată chiar sub vezica urinară. Prin ea trece uretra, canalul care transportă urina din vezică spre exterior. Pe măsură ce bărbații îmbătrânesc, prostata crește ajungând uneori la dimensiunea unei lămâi.

Nu se știe cu exactitate de ce se produce această creștere, dar cercetătorii cred că anumiți hormoni masculini, în special dihidrotestosteronul, acționează mai mult asupra glandei prostatice în a doua parte a vieții. Efectul este unul mecanic, prostata mărită pune presiune pe uretră și face ca urina să fie eliminată mai greu.

„Cum mărirea prostatei se produce treptat, bărbații cred, de multe ori, că drumurile mai frecvente la baie sunt o parte normală a îmbătrânirii. Tratamentul medicamentos poate însă ameliora simptomele, reducând atât urgențele urinare, cât și trezirile nocturne pentru mersul la toaletă,” a explicat dr. Howard LeWine, editor medical la Harvard Health Publishing și profesor de medicină la Brigham and Women’s Hospital, afiliat Harvard.

Simptome care se suprapun și creează confuzie

Unul dintre motivele pentru care bărbații confundă prostata mărită cu cancerul de prostată ține de simptomatologie. Cele două afecțiuni se manifestă similar prin:

• nevoia frecventă de a urina,
• senzația de urgență urinară,
• dificultatea de a începe micțiunea,
• jetul slab de urină,
• întreruperea fluxului urinar,
• senzația că vezica nu s-a golit complet.

Diferența apare în stadiile avansate. În cazul prostatei mărite, simptomele rămân concentrate la nivelul tractului urinar (glanda mărită îngustează uretra, provoacă hipertrofia vezicii și împiedică fluxul normal de urină).

În cazul cancerului de prostată avansat, pot apărea dureri de șold și de spate, pe măsură ce tumora se extinde sau pune presiune pe coloana vertebrală, potrivit cercetătorilor de la Austin Urology Institute din SUA.

Un alt semnal de alarmă poate fi fi consistența dură a prostatei la tușeul rectal. Nodulii sau tumorile, benigne sau maligne, pot da această senzație, deși o prostată dură poate indica și calculi prostatici, formați în urma inflamației cronice sau a hiperplaziei.

Prostata mărită ar putea reduce riscul de cancer

Un studiu realizat de oamenii de știință de la Beaumont Health, care a analizat țesutul prostatic la 405 bărbați cu prostată mărită, folosind imagistica prin rezonanță magnetică (IRM), a scos la iveală că pacienții cu hiperplazie benignă de prostată au un risc mai mic de cancer de prostată.

IRM-ul este o metodă neinvazivă, fără radiații, care permite o examinare detaliată a anatomiei prostatice și evidențiază diferențele dintre zonele interne și externe ale glandei. Cercetătorii de la Austin Urology Institute au observat, de asemenea, că incidența cancerului de prostată este mai scăzută la bărbații cu prostată mărită decât la cei fără această afecțiune.

În plus, ipotezele mai vechi potrivit cărora tratamentele pentru prostata mărită ar favoriza forme agresive de cancer au fost contrazise de cercetări ulterioare. Prostate Cancer Prevention Trial, publicat în 2013, a arătat că administrarea finasteridei timp de șapte ani poate reduce cu 25% riscul de a dezvolta cancer de prostată de grad scăzut la bărbații de peste 55 de ani.

Un studiu de urmărire publicat în Journal of the National Cancer Institute a confirmat o reducere a riscului cu 21%, efect care s-a menținut cel puțin 16 ani.

PSA crește în ambele cazuri

Antigenul specific prostatic (PSA) este o proteină produsă de glanda prostatică și detectabilă în mod normal în sânge. Nivelul său crește odată cu vârsta, dar și în contextul hiperplaziei benigne de prostată sau al cancerului de prostată. În general, valorile PSA tind să fie mai ridicate în cancer decât în cazul prostatei mărite.

Această suprapunere face ca interpretarea testului PSA să fie uneori problematică. Un nivel crescut nu indică automat prezența cancerului, dar nici nu poate fi trecut cu vederea. American Urological Association recomandă ca bărbații cu vârste între 55 și 69 de ani să analizeze atent beneficiile și riscurile screeningului și, dacă aleg testarea, să o facă la intervale de doi ani, nu anual. Pentru bărbații peste 70 de ani, screeningul PSA nu este recomandat.

Cine are cel mai mare risc de cancer de prostată

Toți bărbații prezintă un anumit risc de a dezvolta cancer de prostată. Aproximativ 80% dintre cei care ajung la 80 de ani au celule canceroase în prostată. Însă nu toți vor dezvolta o formă clinică a bolii. Evoluția depinde de mai mulți factori care influențează probabilitatea apariției cancerului:

• Vârsta: probabilitatea cancerului de prostată crește progresiv odată cu vârsta. Dacă nu există antecedente familiale, cazurile apar mai frecvent după 50 de ani, iar diagnosticul este pus cel mai adesea după 65 de ani;
• Istoricul familial și genetica: riscul de cancer de prostată este mai mare la bărbații care au un tată sau un frate diagnosticat cu această boală. Prezența mai multor cazuri în familie amplifică acest risc, motiv pentru care screeningul este recomandat mai devreme, în jurul vârstei de 40 de ani, chiar dacă formele strict ereditare rămân rare;
• Mutații genetice specifice: anumite mutații moștenite, precum cele ale genelor BRCA1 și BRCA2, asociate de obicei cu cancerul mamar și ovarian, sunt legate și de un risc mai mare de cancer de prostată la unii bărbați. O situație similară este descrisă în cazul sindromului Lynch, o afecțiune genetică prezentă de la naștere;
• Dieta: studiile observaționale indică o frecvență mai mare a cancerului de prostată în țările unde alimentația este bogată în grăsimi animale, carne și produse lactate și mai săracă în fructe și legume. În regiunile unde dieta se bazează predominant pe orez, legume și produse din soia, boala este raportată mai rar;
• Obezitatea: excesul ponderal nu pare să crească riscul total de cancer de prostată, însă este asociat cu forme mai agresive ale bolii. Unele cercetări au demonstrat că bărbații obezi au un risc mai mare de cancer avansat și de mortalitate.

Când trebuie să mergi la medic

Atunci când simptomele urinare persistă și afectează viața de zi cu zi, se recomandă consultul medical. Aceste manifestări pot avea cauze diferite, de la hiperplazia benignă de prostată până la cancerul de prostată, iar identificarea timpurie a problemei influențează opțiunile de tratament.

Tușeul rectal permite, de multe ori, aprecierea dimensiunii prostatei, iar analiza urinei este utilă pentru a exclude o infecție urinară, care poate fi tratată cu antibiotice. În funcție de caz, evaluarea poate fi completată cu urinanaliză, chestionarul BPH Symptom Score Index, format din șapte întrebări pentru cuantificarea simptomelor, teste de flux urinar și măsurarea volumului de urină rămas în vezică după micțiune.

Tratamentul prostatei mărite

Pacienții cu simptome ușoare pot să nu aibă nevoie de tratament, ci doar de monitorizare, o abordare numită așteptare vigilentă sau supraveghere. Pentru simptomele moderate până la severe, există mai multe opțiuni.

Tratamentul medicamentos se bazează, în principal, pe două clase de substanțe: alfa-blocantele și inhibitorii de 5-alfa-reductază. Alfa-blocantele, precum alfuzosina, silodosina sau tamsulosina, relaxează musculatura prostatei și a colului vezical, facilitând eliminarea urinei. Ameliorarea simptomelor apare, de regulă, rapid, uneori chiar în primele zile.

Inhibitorii de 5-alfa-reductază, cum sunt finasterida și dutasterida, acționează diferit. Ei reduc treptat volumul prostatei prin blocarea transformării testosteronului în dihidrotestosteron, hormon implicat în creșterea glandei. După șase până la douăsprezece luni de tratament, dimensiunea prostatei se poate reduce cu aproximativ 25%.

Asocierea celor două tipuri de medicamente oferă, în multe cazuri, un control mai bun al simptomelor și încetinește evoluția hiperplaziei benigne de prostată, comparativ cu administrarea separată a fiecăruia.

Pentru bărbații care prezintă atât simptome de HBP, cât și disfuncție erectilă, tadalafilul administrat zilnic în doză mică reprezintă o alternativă terapeutică, potrivit specialiștilor de la Harvard Health Publishing.

Când medicamentele nu ameliorează suficient simptomele sau provoacă efecte secundare nedorite, ori când apar complicații precum retenția urinară sau infecții recurente ale tractului urinar, bărbații pot opta pentru intervenție chirurgicală sau proceduri minim invazive. Cea mai frecventă operație este rezecția transuretrală a prostatei (TURP), ce implică îndepărtarea țesutului care blochează uretra.

Există și opțiuni mai puțin invazive, inclusiv tehnici bazate pe energie termică sau implanturi uretrale, care presupun mai puține zile de spitalizare și o recuperare mai rapidă.