Skip to content
Viktor Orban la summitul UE de la Bruxelles, Foto: Belga / ddp USA / Profimedia
UPDATE

Liderii UE pun joi o presiune mare pe Viktor Orban, care a stabilit un precedent periculos / Prima reacție a premierului ungar

Este de așteptat ca liderii Uniunii Europene să exercite joi presiuni mari asupra prim-ministrului ungar Viktor Orban pentru a-l determina să renunțe la opoziția față de împrumutul UE de 90 de miliarde de euro vital pentru Ucraina, potrivit Reuters.

Există alternative pentru a depăși veto-ul Ungariei, dar acestea vor necesita curaj politic din partea liderilor europeni, a declarat joi dimineață șefa politicii externe a UE, Kaja Kallas.

„Există alternative, dar să vedem cum evoluează situația. Va fi nevoie, de asemenea, de ceva tărie politică din partea noastră a tuturor”, a declarat Kallas înaintea summitului Consiliului European de la Bruxelles.

Kallas a afirmat că aprovizionarea cu petrol din Croația ar putea fi o soluție pentru Ungaria, adăugând totodată că Ungaria nu acționează „cu bună-credință” prin opoziția sa față de împrumutul deja convenit.

Ungaria nu va ceda atât timp cât Kievul nu va restabili aprovizionarea țării cu petrol rusesc prin conductele Drujba, a insistat joi Viktor Orbán.

„Poziția Ungariei este foarte simplă: vom ajuta Ucraina când vom avea petrolul nostru, pe care ei îl blochează”, a declarat premierul ungar la sosirea sa la summitul european de la Bruxelles.

„Până atunci, nu putem susține nicio propunere în favoarea ucrainienilor”, a adăugat el.

Liderii UE vor să-l preseze pe premierul ungar

Toți liderii UE, inclusiv premierul ungar, au agreat acordarea împrumutului către Ungaria în decembrie, dar Orban a blocat punerea sa în aplicare luna trecută din cauza disputelor privind un oleoduct avariat în urma războiului.

Conducta Drujba transporta petrol rusesc prin Ucraina către Ungaria și Slovacia, dar a fost avariată de un atac rusesc în ianuarie, spun oficialii ucraineni. Kievul a spus că reparațiile vor dura ceva timp, dar Ungaria insistă că aceasta este deja gata de funcționare.

La summitul de joi de la Bruxelles, se așteaptă ca liderii Uniunii să invoce acordul cu Zelenski de săptămâna aceasta pentru repararea conductei cu ajutorul tehnic și finanțarea UE și să-l preseze pe Orban să renunțe la opoziția sa față de împrumut, potrivit mai multor diplomați.

Orban a stabilit un precedent periculos

Poziția lui Orban a stârnit furia celorlalți lideri ai UE, întrucât se preconizează că Kievul va rămâne fără bani în câteva săptămâni dacă nu primește o nouă finanțare, iar schimbarea sa de poziție a pus sub semnul întrebării credibilitatea Consiliului European, cel mai înalt organism decizional al UE.

Orban, aflat în mijlocul unei campanii electorale foarte dure prin care încearcă să rămână la putere, a mai creat probleme Bruxellesului, dar nu s-a mai întâmplat să se răzgândească, cum a făcut acum după ce a existat un acord convenit între liderii UE.

„În decembrie, am luat o decizie politică – o decizie politică la nivelul Consiliului European. Acum este momentul să o punem în aplicare”, a declarat miercuri președintele cipriot Nikos Christodoulides.

„Nu vreau să mă gândesc la un scenariu în care Uniunea Europeană decide ceva la nivelul Consiliului European, la nivelul celor 27 de lideri, iar această decizie politică nu este pusă în aplicare”, a spus el la un eveniment organizat la Bruxelles de think tank-ul European Policy Centre.

Mulți oficiali ai UE sunt deosebit de exasperați de veto-ul lui Orban, care a obținut o derogare de la plata costurilor împrumutului, alături de Republica Cehă și Slovacia.

Orban, însă, nu a dat până acum niciun semn că ar ceda. „Nu se livrează petrol? Nu se dau bani. E atât de simplu”, a scris el marți pe X.