Skip to content

Liderul Iranului promite că va răzbuna „inevitabil” moartea tatălui său: „Este voința națiunii noastre”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Mojtaba Khamenei, a promis „răzbunare” pentru moartea tatălui său, Ali Khamenei, conform unui comunicat transmis sâmbătă de agenția de presă Fars și atribuit actualului lider suprem de la Teheran, au relatat AFP și CNN.

În comunicatul transmis, primul mesaj public al lui Mojtaba Khamenei după înmormântarea tatălui său, acesta susține că răzbunarea lui Ali Khamenei, predecesorul său la conducerea regimului teocratic al Iranului, este „inevitabilă”.

„Această răzbunare este voința națiunii noastre și trebuie să fie inevitabil dusă la îndeplinire”, a declarat el, în scrisoarea semnată vineri.

„Această chestiune nu depinde nici de existența mea personală, nici de cea a altor oficiali. Fie că suntem prezenți sau nu, se va întâmpla”, a adăugat Mojtaba Khamenei.

În același mesaj, el le-a mulțumit „zecilor de milioane” de oameni care au participat la recentele ceremonii funerare ale tatălui său.

„Promitem că vom răzbuna sângele vostru pur și sângele tuturor martirilor din aceste două războaie”, a mai declarat Khamenei.

Fostul lider suprem iranian Ali Khamenei a fost ucis într-un atac aerian la începutul războiului lansat de Statele Unite și Israel împotriva Iranului în 28 februarie.

Numit la conducere după moartea tatălui său, Mojtaba Khamenei nu a fost văzut în public în noua sa calitate și se crede că a fost rănit în același atac, care i-a ucis și mama, și soția. De atunci, el a comunicat cu susținătorii săi doar prin intermediul unor mesaje scrise, atribuite lui de către publicațiile iraniene.

Trump spune că Iranul va fi „decimat” dacă încearcă să îl asasineze

Vineri, președintele american Donald Trump amenințase că Iranul va fi „decimat” dacă încearcă să îl ucidă.

„Eu sunt de mult timp pe lista lor. Cu asta ne confruntăm”, a declarat Trump într-un interviu acordat publicației New York Post. „Am lăsat instrucțiuni: dacă se întâmplă ceva, efectiv să-i bombardeze la niveluri cum nu s-a mai văzut niciodată înainte”, adăugat liderul Statelor Unite.

Afirmația liderului american a venit în contextul în care Israelul a transmis Statelor Unite în această săptămână informații despre un plan recent al Teheranului de a-l asasina pe Trump, au spus două surse familiarizate cu situația pentru CNN.

O altă sursă a afirmat că, deși SUA a înregistrat un flux constant de informații în ultimele săptămâni cu privire la posibile planuri de asasinat, recenta atenționare israeliană este una nouă și se referă la un complot specific.

Alți oficiali americani au sugerat, însă, că raportul israelian ar putea fi o încercare de a influența decizia lui Trump, în contextul în care acesta analizează posibilitatea de a intensifica acțiunile militare americane împotriva Iranului.