Sari direct la conținut

Lista munițiilor trimise de SUA Israelului de la începutul războiului. Cele mai distructive: peste 14.000 de bombe de o tonă

HotNews.ro
Benjamin Netanyahu în Gaza, Foto: Avi Ohayon/Israel Gpo / Zuma Press / Profimedia
Benjamin Netanyahu în Gaza, Foto: Avi Ohayon/Israel Gpo / Zuma Press / Profimedia

Administraţia Biden a trimis Israelului, de la începutul războiului din Gaza, o mare cantitate de muniţii, inclusiv cel puţin 14.000 de bombe de o tonă extrem de distructive şi mii de rachete Hellfire, au declarat doi oficiali americani care au fost puşi la curent cu o listă actualizată de transporturilor de arme, transmite Reuters, preluată de Agerpres.

De la începutul războiului şi până în ultimele zile, SUA au transferat cel puţin 14.000 de bombe MK-84 de 1.000 de kg, 6.500 de bombe de 226 kg, 3.000 de rachete Hellfire aer-sol ghidate, 1.000 de bombe anti-buncăr, 2.600 de bombe aeriene cu diametru mai mic şi alte muniţii, potrivit acestor oficiali, care nu au fost autorizaţi să vorbească public.

Deşi aceştia nu au oferit un calendar al livrărilor, totalul sugerează că nu a existat o scădere semnificativă a sprijinului militar american pentru aliatul său, în ciuda apelurilor internaţionale de a limita furnizarea de arme şi a deciziei recente a administraţiei de a face o pauză în livrarea de bombe puternice.

Potrivit unor experţi, conţinutul livrărilor pare să corespundă cu ceea ce i-ar trebui Israelului pentru a înlocui muniţiile folosite în cele opt luni de campanie intensă în Gaza.

„Deşi aceste cantităţi ar putea fi epuizate relativ rapid într-un conflict major, lista reflectă în mod clar un nivel substanţial de sprijin din partea Statelor Unite pentru aliaţii noştri israelieni”, a spus Tom Karako, expert în armament la Centrul pentru Studii Strategice şi Internaţionale, adăugând că muniţiile enumerate sunt de tipul pe care Israelul l-ar folosi în lupta sa împotriva Hamas sau într-un potenţial conflict cu Hezbollah.

Această listă de arme livrate, care nu au fost raportate anterior, oferă cel mai actualizat şi complet bilanţ de muniţii trimise Israelului de la începutul războiului din Gaza.

Transporturile fac parte dintr-o listă mai amplă de arme trimise în Israel de la începutul conflictului din Gaza, a declarat unul dintre oficialii americani. Un înalt oficial al administraţiei Biden le-a declarat miercuri reporterilor că, începând cu 7 octombrie, Washingtonul a trimis Israelului arme în valoare de 6,5 miliarde de dolari.

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a susţinut în ultimele săptămâni ca Washingtonul reţine armele, o sugestie pe care oficialii americani au negat-o în mod repetat.

Administraţia Biden a întrerupt un transport de bombe de 1.000 de tone, invocând îngrijorări cu privire la impactul pe care l-ar putea avea în zonele dens populate din Gaza, dar oficialii americani insistă că toate celelalte livrări de arme continuă ca de obicei.

Reuters a relatat joi că Statele Unite discută cu Israelul despre livrarea unui transport de bombe mari care a fost suspendat în mai din cauza îngrijorărilor legate de operaţiunea militară de la Rafah.

INTERVIURILE HotNews.ro