Ludovic Orban se gândește să se lase de fumat: Cred că am fumat destul 40 de ani
Premierul Ludovic Orban a declarat luni seara, la Digi 24, că se gândește să se lase de fumat, în condițiile în care fumează de la 17 ani, și că sfătuiește orice tânăr să nu se apuce de acest viciu.
„Reflectez la o soluție să mă las de fumat, cred că am fumat destul 40 de ani”, a spus primul ministru, întrebat despre subiectul fotografiei în care apare fumând, în sediul Guvernului, cu ocazia zilei sale, în 25 mai.
Orban a afirmat că amenda a fost plătită la „inițiativa” sa, în condițiile în care „am încălcat legea și am comis două contravenții” – nepurtatul măștii și fumatul într-un spațiu public închis.
„Am spus că mi se pare normal să plătesc amenda și am plătit amenda maximă”, online, pe ghișeul.ro, a precizat premierul.
Ludovic Orban a menționat că și-a cerut scuze pentru acest incident, înainte de a nota: „Suntem oameni, mai greșim. Sunt fumător de 40 de ani”.
Acesta a precizat că nu-și dorește să fie un exemplu negativ pentru tineri, pe care îi sfătuiește să nu se apuce de fumat, deoarece este mai ușor să nu te apuci decât să te lași. Primul ministru a adăugat că s-a lăsat de fumat aproape un an, în 1999, dar „de Eclipsă mi-a venit ideea să fumez o țigară”.
Ce argumente a mai invocat Ludovic Orban în sprijinul său? „Muncesc 14, 15, 16 ore pe zi, o muncă istovitoare … Este o greșeală, pe care mi-am recunoscut-o, dar nu e niciun păcat, nu este lăcomie, lene, trufie, nici alte păcate…”.
„Am fost fotografiat că fumam, am greșit, am plătit. Sunt dispus să plătesc pentru orice greșeală. Eu nu fac parte din categoria celor care cred că dacă ai dobândit o funcție publică ești deasupra legii”, a mai spus Orban.