Ludovic Orban: „Și pentru Nicușor Dan există riscul ca puterea să i se suie la cap”
„Puterea, bat-o vina! Pe mulți îi face neoameni”, a transmis liderul Forţa Dreptei, Ludovic Orban, în mesajul în care l-a felicitat pe Ciprian Ciucu pentru câștigarea alegerilor din 7 decembrie. Ulterior, el a făcut precizări cu privire la acest mesaj, subliniind că „puterea corupe”.
Inițial, Ludovic Orban a transmis pe Facebook un mesaj criptic în care l-a felicitat pe Ciprian Ciucu. „Puterea, bat-o vina! Pe mulți îi face neoameni. Felicitări, Ciprian! Și cred că vei rămâne om”.
Ludovic Orban a venit ulterior cu explicații. El a afirmat la Digi 24 că mesajul său este unul „generic”.
„Am susținut în cariera mea foarte mulți oameni care, o parte dintre ei, odată ce au ajuns la putere, au crezut că nu mai trebuie să dea seamă nimănui și s-au lăsat corupți de putere. Știți acel dicton foarte înțelept care spune că puterea corupe, iar puterea absolută corupe în mod absolut. Iohannis, de exemplu, sau Cîțu sau alții, Crin Antonescu, pe care l-am susținut să ajungă președintele PNL, retrăgându-mă în favoarea lui și, după ce a ajuns președinte, a făcut concret să mă dea pe mine afară din funcția de prim-vicepreședinte”, a spus Ludovic Orban.
„Nu m-am referit în mod explicit la Nicușor Dan, dar există un risc, în cazul oricărui deținător de putere, și în cazul lui Nicușor Dan, ca puterea să i se suie la cap” a mai spus fostul consilier prezidenţial.
El a mai spuscă are încredere în Ciprian Ciucu ca primar al Capitalei și spune că l-a susținut când „nu părea să fie câștigător al acestei campanii.”
Fost premier, candidat la prezidențiale din noiembrie, care au fost anulate, Ludovic Orban a fost și un susținător al lui Nicușor Dan, în 2020, în cursa acestuia pentru Primăria Capitalei. El l-a susținut pe Nicușor Dan și la alegerile prezidențiale din luna mai.
Ludovic Orban fusese numit de Nicușor Dan, în 6 octombrie, consilier prezidențial pentru politică internă. Pe 18 noiembrie, el a plecat de la Cotroceni. Administrația a transmis că cei doi au decis de comun acord încheierea colaborării, dar Orban a punctat că despărțirea a fost „din inițiativa președintelui”, în urma declarației acestuia în care îl critica pe Cătălin Drulă ca folosește imaginea președintelui în campania pentru alegerile pentru Primăria Capitalei.
