Sari direct la conținut

Lukașenko susține că „operațiunea specială” din Ucraina durează prea mult

HotNews.ro
Alexandr Lukasenko si Vladimir Putin, Foto: Evgeny Biyatov / Sputnik / Profimedia Images
Alexandr Lukasenko si Vladimir Putin, Foto: Evgeny Biyatov / Sputnik / Profimedia Images

Președintele Belarusului, Alexandr Lukașenko, apără invazia Rusiei în Ucraina, dar susține că „operațiunea specială” durează prea mult.

  • „Nu cunosc suficient de bine această problemă pentru a spune dacă merge conform planului, așa cum spun rușii sau așa cum simt eu.
  • Vreau să subliniez încă o dată că simt că această operațiune durează prea mult”, a spus Lukașenko într-un interviu pentru Associated Press.

El a mai susținut că Ucraina ”provocă Rusia”, a insistat că Belarus este pro-pace, subliniind că Vladimir Putin nu doreşte un conflict direct cu NATO şi îndemnând Occidentul „să se asigure că acest lucru nu se va întâmpla”.

  • ”În mod categoric, nu acceptăm niciun război. Am făcut şi facem tot posibilul acum ca să nu existe un război. Sincer, datorită mie au început negocierile dintre Ucraina şi Rusia”, a mai spus liderul belarus.

Rusia a desfăşurat forţe pe teritoriul belarus sub pretextul unor exerciţii militare şi apoi le-a trimis în Ucraina, ca parte a invaziei sale care a început în 24 februarie.

Putin, ultimul aliat al lui Alexandr Lukașenko

După alegerile prezidenţiale din 2020, în care Lukaşenko s-a declarat învingător, dar succesul său nu a fost recunoscut de Occident din cauza acuzațiilor de fraudă masivă a scrutinului, Minskul a devenit tot mai dependent de Moscova.

Belarus este acum aproape complet izolat internaţional şi este dependent atât financiar, cât şi militar, de Rusia, notează dpa.

În timpul vizitei sale alături de Putin în Orientul Îndepărtat Rus, Alexandr Lukașenko spunea că atrocitățile comise de trupele rusești în Bucha (Bucea) au fost de fapt rezultatul unei „operațiuni psihologice speciale” desfășurate de Marea Britanie. În cadrul aceleiași vizite președintele Vladimir Putin a anunțat că Rusia își va relansa programul lunar alături de Belarus după ce Agenția Spațială Europeană a întrerupt colaborarea cu Moscova din cauza invadării Ucrainei.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro