Lungul drum al Turciei catre UE

Pe 29 mai, la 552 de ani de la ziua in care otomanii intrau in Constantinopol, Franta a respins Euroconstitutia, lovind aspiratiile europene ale Turciei. Pentru multi europeni, un „nu” spus Ankarei echivaleaza cu stoparea unei noi invazii a turcilor.

Criza profunda in care se zbate Uniunea Europeana a pus sub semnul intrebarii extinderea blocului comunitar, dar mai ales integrarea Turciei, un fapt recunoscut inclusiv de oficialii de la Ankara. Aderarea Turciei a fost de altfel unul dintre punctele principale din dezbaterile care au avut loc in Franta si Olanda pe tema referendumurilor constitutionale.

La sfirsitul Consiliului European, presedintele UE, Jean Claude Junker, a apreciat ca majoritatea statelor membre sustin inca aderarea Turciei. Deschiderea negocierilor la 3 octombrie 2005 nu ofera insa o certitudine pentru aspiratiile Ankarei – obtinerea statutului de membru deplin al Uniunii Europene.

Dincolo de nemultumirea populara din sinul UE, sprijinul acordat Turciei tinde sa scada si la nivelul liderilor politici. Asta in conditiile in care pozitia presedintelui francez Jacques Chirac si cea a cancelarului german Gerhard Schröder, doi sustinatori ai Ankarei, se clatina serios.

Posibilii viitori lideri ai Frantei si Germaniei, Nicolas Sarkozy si Angela Merkel, si-au facut de mult timp cunoscuta pozitia – Turcia poate obtine cel mult un statut de parteneriat privilegiat cu UE.

Care Turcie?

Pentru multi romani, Turcia reprezinta sursa micului trafic cu blugi demarat dupa revolutie si destinatia exotica a unor vacante mai atragatoare decit cele din tara, dar mai ieftine decit cele din Grecia si Spania. Germania, casa unei puternice comunitati turce, gindeste insa diferit.

Pe fondul somajului ridicat si al economiei slabite, germanii se tem acum de o noua migratie masiva a muncitorilor turci. O opinie impartasita de altfel si de alti cetateni ai statelor membre UE. Pentru guvernul de la Londra, ca si pentru Washington, Turcia este potentialul model al democratiei musulmane. De aici si sustinerea aratata de Marea Britanie si SUA pentru aderarea Ankarei.

In esenta insa, la baza opozitiei europenilor fata de integrarea Turciei in UE sta teama irationala de Islam, insuflata in scoala, la orele de istorie, sustinuta de viziunea Bisericii si potentata de evenimentele de la 11 septembrie 2001 si de dupa.

UE, vedere de peste Bosfor

Sub presiunea Bruxelles-ului, Partidul pentru Justitie si Dezvoltare, aflat la guvernare, a abolit pedeapsa cu moartea, a redus abuzurile asupra drepturilor omului si a acordat mai multe drepturi culturale kurzilor. Mai mult, Ankara se pregateste sa semneze extinderea acordului vamal cu UE, ceea ce echivaleaza cu o recunoastere a Ciprului.

Atitudinea populara negativa privind Ankara si raspunsul implicit dat de Franta si Olanda cu ocazia referendumurilor constitutionale au redus insa entuziasmul turcilor in ceea ce priveste integrarea. Multi turci considera ca Bruxelles-ul da dovada de dublu standard fata de Ankara, prin impunerea unor conditii prea stricte.

Un sondaj de opinie realizat in Turcia la sfirsitul lunii mai arata de altfel ca sprijinul popular pentru integrare a scazut la 63%, de la 75% cit era in decembrie 2004, in momentul in care UE a anuntat deschiderea negocierilor.

Genocidul armean, o alta presiune

Zilele trecute, Germania s-a alaturat Frantei si Greciei in rindul tarilor care au condamnat uciderea in masa a armenilor de catre turci, in urma cu 90 de ani. Ankara a reactionat furios la votul din Parlamentul de la Berlin, dar se teme ca recunoasterea genocidului va deveni in curind o noua conditie pentru integrarea in UE.