Maduro invocă imunitatea de președinte și cere justiţiei din SUA să respingă actul de acuzare împotriva sa
Preşedintele venezuelean Nicolas Maduro, urmărit penal şi încarcerat în Statele Unite pentru trafic de droguri, a cerut justiţiei americane să respingă actul de acuzare împotriva sa, invocând imunitatea sa în calitate de şef de stat străin.
Într-un memoriu întocmit de avocaţii săi şi trimis miercuri judecătorului federal new-yorkez Alvin Hellerstein, fostul om forte de la Caracas estimează că tribunalul „nu este competent” pentru a-l judeca, scriu AFP și Agerpres.
Potrivit actului de acuzare care îl vizează pe el şi mai mulţi dintre foştii săi colaboratori, fostul şef al statului în vârstă de 63 de ani este urmărit la New York pentru patru capete de acuzare, între care narcoterorism.
Răpit la Caracas în urma unei operaţiuni militare spectaculoase a armatei americane la începutul lunii ianuarie, el este încarcerat de atunci într-o închisoare federală din Brooklyn.
Cu prilejul primei sale apariţii publice după ce a fost capturat, în faţa unui tribunal din New York, Maduro a denunţat că a fost „răpit” de SUA, considerându-se „prizonier de război”.
„Imunitatea completă a şefilor de stat constituie un principiu fundamental al dreptului internaţional şi este ferm ancorat în dreptul bazat pe jurisprudenţă”, scriu avocaţii Barry Pollack şi Anna Estevao.
Potrivit lor, guvernul american îşi bazează urmărirea penală pe faptul că el consideră că Nicolas Maduro se afla „ilegitim” în fruntea statului său.
„Ideea înspăimântătoare a guvernului potrivit căreia ar putea lipsi de imunitatea sa orice şef de stat în exerciţiu prin simplul fapt de a-l califica, de manieră unilaterală şi politică, „ilegitim”, este lipsită de orice fundament”, adaugă apărătorii fostului preşedinte.
Într-o altă serie de documente judiciare, soţia sa Cilia Flores, în vârstă de 69 de ani, se alătură argumentelor soţului său, alături de care a fost capturat în ianuarie.
Judecătorul Alvin Hellerstein a anunţat că urmează să se pronunţe asupra cererii în cadrul unei audieri care va avea loc pe 17 noiembrie.
Fostul preşedinte venezuelean a reapărut la sfârşitul lui august pe reţelele sociale, unde a publicat fotografii inedite în uniforma gri de deţinut în închisoarea sa din New York.
Întrebată de AFP, administraţia penitenciară americană nu a putut explica cum au putut ieşi aceste imagini în exterior.
El şi soția lui sunt încarceraţi într-un regim strict, fără acces la ziare sau internet, dar cu posibilitatea de a vorbi la telefon cu familia şi avocaţii.
Procesul pentru trafic de droguri este prevăzut să înceapă pe 1 iunie 2027.
După capturarea lui Nicolas Maduro de către SUA, preşedinta interimară Delcy Rodriguez i-a preluat atribuţiile şi guvernează sub presiunea Washingtonului.
Venezuela a semnat miercuri, sub auspiciile ministrului american al Energiei, acorduri cu companiile petroliere Chevron şi Eni pentru a-şi extinde operaţiunile în ţară, precum şi cu GE Vernova, pentru a redresa industria de electricitate.