MAI, recomandări pentru populație în contextul alertelor meteo. Este analizată „închiderea preventivă a unor sectoare de drum”
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) i-a îndemnat pe cetățenii din zonele vizate de atenționări meteorologice „să evite orice deplasare care nu este absolut necesară”, în cadrul unor recomandări transmise vineri seară.
Instituția a avertizat că „viscolul reduce dramatic vizibilitatea”, iar temperaturile mici sporesc riscul de hipotermie, degerături, accidente rutiere și blocaje în trafic.
MAI a făcut următoarele recomandări pentru situațiile în care deplasarea este urgentă și nu poate fi evitată:
- Informați-vă constant asupra stării drumurilor;
- Echipați autovehiculul corespunzător pentru condiții de iarnă;
- Asigurați un nivel ridicat de carburant;
- Aveți în mașină: lopată, racletă, pătură, apă, alimente, lanternă;
- Folosiți doar drumurile principale;
- Anunțați apropiații cu privire la traseu și ora estimată de sosire.
MAI a amintit că vârstnicii, copiii și persoanele cu afecțiuni medicale sunt cele mai vulnerabile.
„Structurile Ministerului Afacerilor Interne sunt la datorie, iar de la nivelul conducerii MAI a fost dispusă analizarea închiderii preventive a unor sectoare de drum unde există risc major de blocaj”, se mai arată în comunicat.
MAI a îndemnat autoritățile locale „să acorde o atenție deosebită persoanelor vulnerabile, în special pacienților dializați și gravidelor aflate aproape de termen, pentru a dispune măsuri preventive, inclusiv evacuarea din timp, dacă situația o impune”.
„Prevenția rămâne cea mai importantă măsură”, a subliniat instituția.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o nouă avertizare de vreme severă, cu ninsori și viscol, pentru București și 16 județe. Atenționarea expiră duminică dimineață, dar șefa instituției, Elena Mateescu, nu a exclus posibilitatea de a fi actualizată prognoza și de a transforma alerta, sâmbătă, în una de tip cod portocaliu.
